ȘtiriTech&IT

Pe lângă telefoane Galaxy, Samsung pregătește și un aspirator „Ultra”

Samsung va lansa primul aspirator robot „Ultra”. Bespoke AI Jet Bot Steam Ultra dispune de tehnologii avansate pentru curățenie și igienizare, cum ar fi sterilizare mop la 100°C, însă atracție principală vor fi capabilitățile avansate bazate pe inteligență artificială.

Prezentat la IFA 2025 și CES 2026, cel mai avansat aspirator robot de la Samsung folosește inteligența artificială pentru a recunoaște obiectele din încăpere, poate urca peste obstacole și dispune chiar de o perie extensibilă pentru curățarea acelor spații greu de atins pentru aspiratoarele obișnuite.

Principalele caracteristici Bespoke AI Jet Bot Steam Ultra:

  • Igienizare cu abur la 100°C: Robotul folosește abur la temperaturi ridicate pentru a curăța și dezinfecta mopurile, asigurând o igienă superioară în locuință (aburul este aplicat pe mopuri, nu direct pe podea).
  • Sistem de roți „EasyPass”: Acesta permite robotului să treacă peste obstacole (cum ar fi pragurile sau covoarele groase) cu o înălțime de până la 4,5 cm.
  • Recunoaștere obiecte prin AI: Aspiratorul folosește inteligența artificială pentru a naviga și a identifica obstacolele din casă mult mai precis.
  • Perie laterală retractabilă: Include o perie specială care „iese” din corpul robotului pentru a curăța eficient colțurile și marginile pereților.
  • Securitate sporită: Fiind un dispozitiv conectat, Samsung pune accent pe protecția datelor și securitatea cibernetică pentru a preveni accesul neautorizat la camera sau datele robotului.

Fiind vorba de Samsung și gama lor de produse Bespoke, prețul nu poate fi decât unul de nivel exclusivist. Din păcate, calendarul de lansare exact nu este cunoscut, însă dispariția modelului anterior din stocurile magazinelor din SUA sugerează că anunțul oficial nu poate fi prea departe.

Samsung Bespoke AI Jet Bot Steam Ultra

Recent am testat Samsung Bespoke AI, mașina de spălat care gândește pentru tine. Așa că de ce nu și un aspirator cu AI, suficient de „deștept” încât să nu-ți aspire șosetele aruncate pe jos.

Autor

  • Aurelian Mihai

    Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Back to top button