RSS PaginaDeMediaTECHTelefoane

Samsung ar vrea sa lanseze un smartphone cu display surround – Ilustratiile sunt deosebite!

Stim cu totii ca Samsung sunt ocupati cu lansarea lui Galaxy S21 care, umbla vorba, ar avea loc mai devreme, in ianuarie 2021. Dar asta nu inseamna ca dezvoltatorii au abandonat orice altceva.

Pe undeva prin strafundurile companiei, designerii vor sa pregateasca ceva special. Si, multumita ilustratorilor de la LetsGoDigital, putem vedea un render al viitorului model Samsung. Producatorii vor sa incorporeze un display surround, care sa inconjoare pur si simplu telefonul.

Samsung

Schitele modelului propus de Samsung au fost aprobate, fiind oferite lui Giuseppe „Snoreyn” Spinelli pentru a le ilustra. Iar imaginile sunt de-a dreptul captivante.

Samsung – Nume de cod: Cameleon

Avem un smartphone cu un ecran fara margini, ce inconjoara laturile telefonului. Se presupune ca va fi un ecran care va descoperi camera foto prin glisare. Mai mult decat atat, designerii doresc ca telefonul sa se poata adapta mediului inconjurator in ceea ce priveste iluminarea si culorile. Mai exact, display-ul nu numai ca isi va regla luminozitatea (o trasatura destul de comuna), dar se va si colora in functie de conditiile de iluminare si contrastele mediului inconjurator, ca un cameleon.

Modelul propus de Samsung este cu mult mai avansat si mai futurist fata de cel pentru Xiaomi Mi Mix Alpha. Momentan, acest cameleon este denumit doar „Electronic device”, si pare ca reprezinta o trecere brusca dar interesanta de la Galaxy Z Flip si Galaxy Fold Z 2 la o noua definitie a termenului de „flexible display”.

Ilustratiile sunt deosebite si atrag atentia prin estetica next-gen a ecranului. Display-urile au devenit de multa vreme unul din cele mai importante aspecte de care lumea tine cont atunci cand alege un smartphone. Galaxy S21 are cele mai subtiri margini cu putinta, cu un ecran aproape bezel-less. La polul opus, modelul asta vrea sa se descotoroseasca intru totul de tot ce tine de margini.

Ce-i drept, la cum se prezinta situatia, pot spune doar o chestie. Daca modelul asta chiar va vedea lumina zilei, ai putea foarte bine sa zici ca tii in mana ceva jucarie peste care ai da numai in Cyberpunk 2077.

 

Tags

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close