MOBILENEWSRSS PaginaDeMediaTECH

Samsung a pus presiune pentru ca iFixit să șteargă articolul despre Galaxy Fold

Zilele trecute vă informam că popularul site/magazin iFixit a realizat un articol foarte detaliat în care ne-a arătat exact ce se află în interiorul unui Samsung Galaxy Fold și cum acesta este construit. Rezultatul a fost o dezamăgire profundă, analiza ajungând la concluzia că telefonul nu este tocmai robust.

Dar dacă vreți să vedeți în acest moment acea analiză, nu puteți. De ce? Pentru că Samsung nu a vrut să mai fie văzută. iFixit a șters pe moment articolul cu pricina, deoarece Samsung a pus presiune asupra sursei de la care iFixit a luat telefonul. Din moment ce nu a fost încă lansat, iar iFixit nu este genul de publicație care să primească telefoane cu potențiale probleme, a trebuit să apeleze la un partener de încredere ce a avut acces la telefon.

Samsung a făcut o cerere, prin intermediul acelui partener, pentru ștergerea acelui articol, iar iFixit s-a conformat, deoarece ar fi fost consecințe potențial foarte nefericite pentru acel partener. iFixit în sine nu prea ar fi avut probleme.

Articolul va reveni abia atunci când iFixit reușește să obțină pe cont propriu o unitate, ceva ce nu se știe sigur când se va întâmpla, din moment ce vânzarea lui Samsung Galaxy Fold a fost amânată. Articolul probabil va trebui actualizat atunci oricum, din moment ce Samsung probabil va încerca să remedieze din problemele raportate.

Rare ori au fost văzute până acum situații în care un site este obligat să șteargă un astfel de articol, Samsung nu prea câștigă respect cu o astfel de acțiune, iar Galaxy Fold nu va câștiga prea mulți fani ca urmare.

[iFixit]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close