In general sunt un fan al RPG-urilor cu iz de action, care necesita timp de raspuns rapid, si cu ceva insertii de suprarealism, in conditiile in care sunt bine facute. Primul Sacred intra in aceasta categorie. Un joc bun, nu extraordinar, dar cu care mi-am petrecut cateva zeci de ore. Avea ceva libertate, si acel ceva nou pe care il cautam atunci. Sacred 2 parea sa fie o revolutie. De fapt o evolutie a seriei. Asta pana cand l-am jucat, si mi-am dat seama ca nu este mai presus de Divinity, care la ora aceea era o emblema de RPG izometric. De atunci, pana anul trecut, cand Sacred Citadel si-a facut aparitia si nu prea a reusit sa ma impresioneze, seria a fost pusa la pastrat si nu am mai auzit nimic de ea. Apoi a urma anuntul lui Sacred 3. Iar daca sablonul tine liniile precedente, este cel mai prost joc din serie? Hai sa aflam impreuna.
In trecut povestea din Sacred era scaldata in mistic, introducand ingerasi, demoni, vampiri si alte orocotile in mixtura jocului pentru a oferi jucatorului ceva nou in scena RPG-urilor. Aici din pacate povestea este bolnava de scorbut. Pierde mai multe elemente cheie decat sita apa, reusind sa livreze intrega naratiune intr-o maniera in care nici macar un om cu o gandire structurata si memorie fotografica nu ar putea sa o inteleaga. Totul pleaca de la Seraphim, care au in grija un pietroi numit „Heart of Ancaria”, ba mai mult, sunt si protectorii tinutului Ashen. Problema e ca ingerasii nu si-au mai facut simtita prezenta de secole si totul se pare ca se indreapta catre o invazie demonica. De ce? Pentru ca povestea jocului si scenaristi nu aveau nimic mai bun de facut in ziua respectiva, cel mai probabil. Astfel, numitul Lord Zane, regele tinutului Ashen se aliaza cu Demonii incercand sa deschida portile iadului. Asa apare rezistenta, adica avatarul pe care tu ti-l alegi in joc si te iei la cafteala cu Zane care incearca sa puna mana pe „Heart of Ancaria”. Iar mai mult de atat…nu am inteles. Jur! Am incercat, am intrat pe Wikipedia sa vad daca cineva are ceva mai multe informatii decat ceea ce am inteles eu din joc. Din pacate nici macar site-ul oficial nu explica prea multe despre naratiune. Cand producatorul nu poate sa iti faca o prefata cat de cat detaliata a jocului, stii exact ca ai dat bani de pomana pe acel titlu. Asta ca sa nu mai vorbesc despre personalitatea personajelor din joc, care mi-au creeat o stare de nervozitate constanta, reusind sa ma faca sa ma intreb daca nu cumva au fost scrise in mod deliberat asa pentru a parea reduse mintal si neinteresante. Cat despre baiatul rau, Zane, este exact genul de personaj negativ pe care il pui intr-o poveste doar pentru a avea un antagonist. Este definitia genericului intr-un joc cu insertii umoristice care nu isi au rostul, si nu reusesc decat sa iti intoarca zambetul invers intr-un sentiment general de tristete. Este la fel de memorabil precum Arnold in rolul lui Mr. Freeze in Batman and Robin. Iar daca stiti acel film, stiti si faptul ca asta nu este deloc un lucru bun. Sacred 3, cel putin din punct de vedere al povestii este un dezastru. Motiv pentru care ii acordam pentru o naratiune plictisitor de simplista un 3.
Ca si in jocurile precedente avem cativa eroi pe care ii putem alege pentru a ne ajuta in aventura noastra „epica” intre ghilimelele de rigoare, fiecare cu abilitatile si aspectul sau unic. Din nefericire avem doar niste personaje cu care ne-am intalnit si in alte RPG-uri, fara trasaturi care sa le diferentieze prea mult fata de alti protagonisti din alte RPG-uri. Avem Warrior-ul generic, Arcasul tipic, Paladinul angelic obosit si Amazoana, care cu toate ca pare ceva nou, nu este. Toate cele patru personaje sunt lipsite de orice fel de substanta, mai mult, dupa un anumit punct jocul incepe sa semene cu un beat them up classic, precum Double Dragon mai degraba decat cu un RPG pe care mai platesti si pret intreg. Iar daca asta nu a reusit sa va convinga ca acest joc este un titlu care nu merita nici macar cinci dolari, hai sa discutam si despre arme. Mai exact, ceea ce jocul numeste Weapon Spirit. Sau motivul pentru care am inchis sonorul jocului in timpul testarii. Dupa ce termini prima misiune primesti primul asemenea spirit. O chestie care ar trebui sa schimbe jocul de la temelii. Ori de cate ori primesti un asemenea spirit, acesta vine si cu o personalitate. Iar primul, sincer sa fiu, este mai rau decat insertiile aproape umoristice ale lui ClapTrap din Borderlands. Aceste spirite sunt constiente, asta inseamna ca ori de cate ori intreprinzi o actiune pe care jocul o considera ca fiind un pic mai speciala, arma o sa impartaseasca niste vorbe cu tine. Iar prima voce este definitia misoginiei si nesimtirii gratutite. De ce as vrea sa am dupa mine un asemenea spirit, draga Sacred, nu stiu! Dar cert este ca 99% dintre glume sunt rasuflate si lipsite de inspiratie, pana si referintele la anumite elemente din lumea reala m-au facut sa ma uit mai atent la monitor si sa ma intreb daca am auzit cu adevarat acel paragraf.
O alta problema este felul in care interactionezi cu lumea si cum iti controlezi personajul. In unele instante incearca sa inoveze, reusind marginal, in altele simplifica prea mult ceea ce nu trebuia simplificat. Am sa pun o intrebare onoratului privitor, retorica evident: Ce defineste un control bun intr-un RPG? Pai, un control fluid si ascultator, control asupra camerei si o integrare perfecta cu perifericele tale. Ce defineste controlul din Sacred 3? Cuvantul care imi vine in minte acum este frustrare! Controlul pe PC este groaznic. Daca incerci sa joci acest RPG cu un mouse si o tastatura esti masochist sau pur si simplu vrei sa iti impingi limitele tolerantei. Mecanica de control este suprasimplificata si prost implementata. Atat de prost este gandita pentru un PC, incat am fost nevoit sa conectez un controller pentru a putea juca in parametri normali acest titlu. O alta suprasimplificare, pentru ca se pare ca acesta este cuvantul de ordine in acest titlu, este faptul ca nu mai ai o bara de abilitati la baza ecranului. NU! Acum ai doua per nivel pe care le alegi dintr-un arbore de abilitati, actionate simplu de butonul 1 si butonul 2. Atat si nimic mai mult. Nu stiu exact ce au vrut sa faca producatorii, dar tind sa le aduc aminte ca… pana si un controller de consola are mai multe butoane decat au ales ei sa implementeze. Nu cred ca prea multi gameri vor fi multumiti de geniala mecanica ce dicteaza ca trebuie sa apesi butonul X pana cand monstrul Y moare. Este un joc in care apesi repetat acelasi buton si devine destul de repede plictisitor, repetitiv si lipsit de substanta. Si sa nu uitam sistemul de level up, care pur si simplu imi aduce aminte de jocurile din salile de Arcade. Cand pana si clasicul Knights of the Round Table are mai multe elemente de RPG decat tine, atunci ai problema draga Sacred 3. De ce spun asta? Pentru ca in Sacred 3 nu exista loot. Stiti voi, atunci cand iti pica iteme pe jos pentru a putea imbunatatii personajul tau. Ei bine, intr-un action RPG acestea sunt obligatorii. Nu si in Sacred 3. Aici iti pica moralul, degetele de la apasarea repetata a butoanelor, dar nivelul de stres urca vertiginos. Inchipuiti-va Diablo 3 fara iteme. Cum ar fi? Sistemul de experientaa fost inlocuit cu aurul pe care il colectezi in timpul bataliilor, acesta fiind necesar ca sa iti upgradezi x abilitate, spirit sau armura, care…ramane identica pe toata durata jocului! Lucru care este de-a dreptul idiotic daca ne intrebati pe noi.
Pentru cei care au jucat orice joc Sacred, mai putin Citadel, care era un beat-them-up traditional, acestia stiu ca jocul avea un element de explorare extrem de bine inserat in materia jocului. Ei bine, in Sacred 3 acesta a disparut cu desavarsire. Nu stiu cum a fost facuta tranzitia de la un joc open world, unde puteai sa explorezi si sa iti cauti acea bucatica de loot, pana la aceasta experienta liniara si monotona. Jocul pur si simplu iti da un set de coridoare pe care le parcurgi si se asteapta sa te simti implicat in poveste si in gameplay. Din pacate nu poti face asta. Toate aspectele gameplay-ului sunt definitia monotoniei si a mediocritatii. Este ca si cum cineva a luat conceptul din Sacred Citadel si l-a bagat cu forta in Sacred 3 sperand ca inoveaza si revolutioneaza genul. Surpriza… nu a mers. Pentru gameplay un 4.
Grafic, jocul nu arata rau. Paleta de culori este bine aleasa, inamicii sunt variati si destul de interesanti, animatiile sunt bine implementate, iar jocul ruleaza destul de bine chiar si pe sisteme mai slabe. Locatiile prezente in joc sunt extrem de bine realizate, avand o estetica placuta si surprinzatoare. Asta pana ajungi la finalul fiecarui nivel si realizezi ca jocul a ales sa sara peste realizarea de cinematice si in schimb sa iti bage pe gat o serie de cadre statice in care tu, jucatorul, apesi un buton pentru a le vedea cum dispar. Iar daca asta nu era destul, intrega poveste este realizata folosind aceste ecrane statice. Sa numim jocul lenes in anumite aspecte, ar fi prea putin, spunem noi. Sunetul este si el demn de laudat. Calitatea audio este buna, sunetele de fundal sunt bine realizate si implementate, din pacate actorii vocali sunt plictisiti si obositi in momentul in care livreaza o replica. Generic, obositor, flegmatic, cam astea sunt starile actorilor in momentul in care isi spun replicile si incearca sa iti impuna o emotie. Singura emotie pe care acest joc a reusit sa mi-o impuna este mila. Din mila ii acordam pentru grafica si sunet un 5, si trecem la concluzie.
Sacred 3 esti corijent! Ne pare rau! Primesti nota 4, si speram sa nu te mai vedem la anu’. Din ceea ce a fost Sacred, care avea niste idei bune, seria a ajuns definitia mediocritatii si lipsei de imaginatie. Sincer, daca acest joc era pe Android sau iOS nota noastra poate ar fi fost mai mare. Din pacate este un joc pentru platformele „mari”, asa ca mai mult de atat nu primeste de la noi.
