ȘtiriTech&IT

ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită și este operațional

Lansat cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a companiei americane SpaceX pe 11 noiembrie, ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi a ajuns pe orbită pe 11 noiembrie și funcționează perfect.

Micro-satelitul românesc a fost adăugat unei capsule care conținea nu mai puțin de 35 sateliți. Urmând zborului de aproximativ 9 minute, racheta SpaceX a început să planteze sateliții pe orbitele prestabilite, în ordinea altitudinii și priorității acordate.

Însă pentru satelitul ROM-3 comanda de lansare a venit abia 72 de ore mai târziu, la temperaturi variind de la plus 40 până la minus 80 de grade Celsius. Exista o îngrijorare legată de capacitatea bateriilor de a face față unui timp mai îndelungat, în cazul în care sateliților nu ar fi primit undă verde de la prima încercare. Iar temerile s-au adeverit. Ceva nu a funcționat cum ar fi trebuit la mecanismul lansatorului Alba Orbital, iar ROM-3 a rămas blocat înăuntru, alături de ceilalți 34 de sateliți.

ROM-3

Cu cât amânarea lansării pe orbită se prelungea, fără posibilitatea de a încărca bateria prin panouri solare, cu atât satelitul risca să rămână fără energie, eventual ajungând pe orbită ca și deșeu spațial. Aparent, marja de reușită a fost împinsă foarte aproape de limitele tehnologiei folosite.

Filip, David, cei trei Alex și Alesia și-au pus speranțele în supradimensionarea bateriei și în precizia calculelor. Luni, 28 noiembrie, la ora 11:25, Alba Orbital a făcut a doua încercare de a deschide lansatorul și a reușit. ROM-3 a fost lansat pe orbită și în acest moment este operațional.

Noul satelit a transmis deja datele de identificare, iar după câteva zile pe care le va folosi pentru a-și încărca bateriile cu ajutorul energiei solare, satelitul va începe să transmită conform misiunii.

ROM-3

„ROM-3 a înfruntat cu succes gerul cosmic, a depășit momentul dificil din lansator, iar acum avem pe orbită un al doilea satelit, mai mare și mai performant ca primul. Avem, de fapt, un microlaborator în care testăm tehnologiile viitoarelor noastre misiuni spațiale”, a declarat Filip Bușcu, șeful echipei Romspace de la Liceul Internațional de Informatică București.

În acest moment, ROM-3 se deplasează cu o viteză de 27.500 km/oră, la o altitudine de 540 km, și înconjoară planeta o data la o oră si jumătate. Traversează teritoriul României de două ori pe zi. Datele transmise de el pe frecvența 436.235 MHz vor fi recepționate de rețeaua mondială a radioamantorilor și prelucrate de echipa Romspace. Satelitul ROM-3 (poreclit Space Starling) are misiuni de observare a Pământului, de măsurare a parametrilor proprii, de măsurare a magnetismului terestru și a nivelului de radiații cosmice care lovesc atmosfera.

ROM-3

„Ceea ce reușesc acești copii e remarcabil. Îmi dă speranțe pentru viitorul acestei țări. Vin din urmă generații puternice, inteligente, inovative, performante. E datoria noastră, a adulților, să găsim căi de a-i păstra sau măcar de a-i întoarce în țară”, a declarat Dragoș Damian, CEO Terapia, companie care a sponsorizat proiectul ROM-3.

Echipa Romspace este compusă din elevii Filip Bușcu, David Ghiberdic, Alex Unteșu, Alesia Unteșu și Alex Peticaru de la Liceul Internațional de Informatică, cu participarea extraordinară a lui Alex Luchianov (deja student bursier la Massachusetts Institute of Technology, USA).

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button