ReviewsRSS PaginaDeMediaTECH

ROG Zephyrus S GX502GW: laptop de gaming subțire, ușor și performant (review)

Subțire, performant, materiale premium

Calitate construcție și materiale - 8.7
Calitate ecran - 9.5
Design - 9
Tastatură - 9.5
Ergonomie - 9.8
Eficiență sistem răcire - 9
Performanță - 7.8
Zgomot - 8
Conectivitate - 9
Baterie - 8

8.8

ROG Zephyrus S GX502GW este un laptop premium. Materialele premium de pe șasiul inferior, din zona wristpad-ului, finisajele, îl trădează imediat: șasiu subțire, dintr-un aliaj de magneziu ce-l face ușor și rezistent, componentele de top (procesor, GPU, SSD) și display-ul performant - toate acestea justifică prețul destul de piperat.

Like
User Rating: 4.65 ( 18 votes)

În martie 2019 ne jucam cu cel mai subțire laptop de gaming de 15” din lume, ROG Zephyrus S GX531GX. O bijuterie de laptop, care ne-a impresionat pe noi toți din redacția ZonaIT. Îmi aduc aminte și acum cum mă minunam cum au reușit inginerii diviziei ROG să răcească un NVIDIA GeForce RTX 2080 Max-Q de 80W, overclockat (în modul Turbo) și un procesor Intel Core i7-8750H, toate acestea într-un șasiu care cu tot cu ecran avea o grosime de 16mm (șasiul inferior avea 1cm!). O adevărată inginerie hardware. Dar industria IT este una foarte pretențioasă, unii gameri n-au fost foarte fericiți cu ergonomia oferită de modelul ROG Zephyrus S GX531, cu tastatura împinsă la baza șasiului, faptul că touchpad-ul era mic și mutat în dreapta tastaturii. Nici faptul că avea și funcție NumPad n-a mai contat în fața criticilor.

Cât despre recentul ROG Strix Scar III: deși o altă bijuterie marca ROG, ce a luat naștere prin concentrarea eforturilor diviziilor BMW Group Designworks și ROG, acesta era ”prea gros și prea greu”, asta cel puțin după ce lumea a văzut ce poate Zephyrus S GX531, și astfel, a fost inițiat proiectul ROG Zephyrus S GX502, care îmbină portabilitatea lui GX531 cu forța brută a plăcilor video NVIDIA ”non-Max-Q”, adică plăci video de Laptop, destinate laptop-urilor mai groase până acum.

GX502GW - logo ROG aprins
GX502GW – logo ROG aprins

Design și egonomie

Având doar 18,9mm, modelul aflat astăzi sub lupa noastră – GX502GW este cu doar 3mm mai gros decât GX531, recordmenul la categoria cel mai subțire laptop. Și are doar 2 kg, culmea, mai ușor decât GX531. Cum a fost posibilă micșorarea greutății? Secretul constă în materialele folosite la construcția carcasei: da, ați ghicit – aliaj de magneziu, ce face carcasa ușoară și rezistentă în același timp. Datorită acestui aliaj, restpad-ul se simte premium la atingere, și foarte important, nu reține amprentele (suprafața este tratată și cu o vopsea specială).   

Feedback-ul utilizatorilor finali, legat de ergonomia lui Zephyrus S GX531 a ajuns în urechile celor de la ASUS (am spus-o chiar și eu, în acest articol, că m-am simțit ciudat folosind tastatura coborâtă prea mult), și iată, tastatura a fost ”împinsă” înapoi la locui ei tradițional, touchpad-ul și el revenind unde ne-am obișnuit să-l găsim. Touchpad-ul nu a moștenit și Numpad-ul de pe fratele mai mare (dacă-i putem spune așa modelului GX531).

Tastele iluminate RGB (iluminare per tastă) au un feedback tactil plăcut, cursa de 1,4mm nu mi s-a părut sincer diferită de cea de 1,2mm de pe GX531. Mi-a plăcut de asemenea foarte mult modul în care au izolat iluminarea tastelor, foarte puțină lumină mai răzbate pe lângă taste. 

La buza șasiului inferior există o mică adâncitură, pentru a facilita deschiderea capacului laptop-ului. Și într-adevăr, lucrurile devin extrem de facile, operațiunea se face cu o singură mână, și apropo – recomand deschiderea/închiderea de la mijlocul capacului, și nu din marginea / un colț al ecranului deoarece capacul /ecranul fiind foarte subțire, se cam îndoaie la aceste manevre, dacă le faceți dintr-un colț al ecranului. 

Display 15,6” IPS, 240Hz, NVIDIA G-Sync, 3ms, 99% sRGB

Panoul, produs de Sharp (model SHP14D3) este un panou destul de reușit: 240Hz cu G-Sync, luminozitate 250cd/m2, spațiu de culoare bogat, potrivit și pentru cei ce vor să prelucreze corect pozele de familie – gammut-ul sRGB măsurat de noi este de 99%, cel AdobeRGB 75%.

Uniformitatea culorilor se prezintă slab la luminozitate de 100%, însă devine unul foarte bun la luminozitate mai mică, de 67%, când deviația maximă a DeltaE-ului este de 2,5, o valoare foarte bună – practic doar un ochi, format bun poate percepe o diferență de nuanță atât de mică.  

Punctul cel mai slab al monitorului este uniformitatea luminozității, care se clasează în media clasei, nici prea bună, nici cea mai proastă. 

Performanțe, zgomot, temperaturi

Modelul testat de noi este motorizat de procesorul Intel Core i7-9750H, un procesor puternic și foarte eficient, cu 6 nuclee și 12 fire de execuție, TDP de 45W, procesor pe care l-am întâlnit nu demult și pe ROG Strix Scar III și după cum se poate ușor deduce, va fi procesorul pe care toate laptop-urile de gaming îl vor integra în următoarele luni, până o nouă generație nu va înlocui acest vârf de gamă i7 excelent (va mai dura).

Procesorul are TDP-ul de 45W, după cum spuneam, dar în funcție de situație mai poate ajunge mult mai sus, de exemplu 77W am înregistrat în Cinebench în scena de randare ce folosește toate thread-urile procesorului. 

Surpriza zilei vine din partea plăcii video, model neașteptat integrat, având în vedere grosimea șasiului: NVIDIA GeForce RTX 2070 Laptop, 115W – mult mai puternic decât modelul Max-Q pe care îl puteți regăsi deobicei pe un laptop atât de subțire, precum acest GX502. 

Nu întâmplător pun în cadrul aceluiași capitol performanțele și temperaturile, pentru că aceste două lucruri sunt strict legate într-o carcasă mai subțire. De exemplu, dacă în ROG Strix Scar III, cel ce are un șasiu cu 7mm mai gros, temperatura aceluiași procesor grafic NVIDIA 2070 Laptop, la aceleași frecvențe nu a depășit 76C, aici frecvent a sărit de 80C, chiar 83C, deși placa video s-a bucurat de mai multe heatpipe-uri decât cel de pe Strix Scar III.

Dar poate aici e problema: GX502 are 2 heatpipe-uri share-uite cu procesorul, lucru pe care eu niciodată nu l-am văzut cu ochi buni. ROG Strix Scar III are un singur heatpipe shared de procesor și GPU.

Asta și șasiul mai subțire au făcut ca în unele jocuri, datorită și temperaturilor mai ridicate, GX502 să fie un pic sub performanțele lui ROG Strix Scar III. 

Temperatura procesorului este și ea mai mare decât cele înregistrate pe ROG Strix Scar III (86C max), în jocuri am notat o plajă de valori între 85-90C. Oricum, știu că sună a Captain Obvious, dar nu poți avea și carcasă ultra-subțire (checked), și performanțe mari (checked) și temperaturi mici de funcționare. Undeva va exista un trade-off, mereu, un compromis în această balanță.

Și aici ajungem și la a treia variabilă din acest capitol – zgomotul. Ca și fratele său mai mare, GX531GX, și acest laptop de gaming ultra-subțire, G502GW lovește și trece de bariera celor 50dB, sistemul de răcire dezvoltat de divizia ROG, numită AAS (Active Aerodynamic System) devine gălăgioasă când cele două ventilatoare de 12v cu viteză mare de rotație (peste 7000rpm) aruncă aerul cald din laptop pe cele patru guri de evacuare (două în lateral, două în spate).

Apropo, dacă v-ați întrebat cum e posibil ca în spate să avem și două guri de evacuare a aerului fierbinte din sistem și să existe și să aibă sens și sistemul AAS ce introduce aer rece prin fantele ce se deschid odată cu ridicarea capacului, ei bine, explicația este simplă: sistemul de evacuare are o mică rampă, ce direcționează aerul fierbinte în sus, pentru a nu se amesteca cu aerul rece, absorbit de gurile AAS aflate puțin mai jos sub fantele de evacuare (în imaginea detaliu de mai sus).

temperaturi in zona tastaturii in incarcare foarte usoara (stanga), medie (mijloc) si gaming (dreapta)
temperaturi in zona tastaturii in incarcare foarte usoara (stanga), medie (mijloc) si gaming (dreapta)

Din imaginile termice se poate vedea că la suprafață în full load laptop-ul se încălzește destul de mult, precum zona deasupra tastaturii (dar care nu ne încurcă cu nimic, sincer). Zona tastelor WASD și zona delimitată de tastele P-L-Shift-Enter-BackSpace, pe unde sunt fante de admisie sub taste, e o zonă mai rece, dar în rest, și tastatura se încălzește un pic cam mult.

temperaturi pe burta laptop-ului, stanga: in incarcare medie (video full HD, 60) si gaming (dreapta)
temperaturi pe burta laptop-ului, stanga: in incarcare medie (video full HD, 60) si gaming (dreapta)

Avantajul sistemului AAS este că acest laptop este ideal de ținut în poală, nu veți astupa nicio fantă de admisie, și nici burta laptop-ului nu se încinge foarte tare = mai spre deloc, a se citi – cam la temperatura corpului uman (spre noi, pe burta laptop-ului e bateria, iar spre partea opusă este placa metalică care însă nu face contact cu șasiul laptop-ului, mai mult, pe acolo intră aerul rece astfel încât placa metalică este rece).

Per total, performanțele lui ROG Zephyrus S GX502 nu reprezintă o surpriză, se clasează aproape de ROG Srix Scar III (ROG Zephyrus S GX531GX cu al său 2080 Max-Q s-a descurcat per total mai bine decât aceste două modele, și foarte important, să nu uităm că modelul testat de noi avea procesor din generația a 8-a, puțin mai slab decât procesorul i7-9750H din laptop-ul prezentat astăzi).

Cei 32GB RAM DDR4 sunt împărțiți astfel: 16GB sunt integrați direct pe placa de bază și mai există un slot de memorie pe care a mai fost instalat un modul de 16GB DDR4 2666 MHz. (memoria funcționează astfel în Dual Channel).

SSD-ul Intel 660p NVMe PCIe M.2 1TB are performanțe bune,  

Conectică

La conectică nu am ce reproșa laptopului: avem un port USB3.1 Gen2 Type-C cu  DisplayPort 1.4 și încărcare PD (Power Delivery – input 20V/3A, output 9V/2A – cu alte cuvinte, laptop-ul poate fi încărcat de la o baterie externă când bateria laptop-ului ajunge sub 10%, respectiv poate încărca un telefon sau orice alt device mobil, în rest). Pe lângă conectorul TypeC mai avem un port USB3.1 Gen2 Type-A și două porturi USB3.1 Gen1 Type-A. Nu a fost ignorat nici portul HDMI 2.0b, și nici măcar mufa de LAN RJ45 Gigabit Ethernet. Pe stânga mai sunt și jack-urile Audio. 

Autonomie

Bateria de 76Wh mi-a permis să îmi fac treaba obișnuită – editare Google Docs, puțin video Youtube, browsing Wi-Fi, editări ușoare foto – puțin sub 4 ore, cu luminozitatea ecranului la 40% și tastatura iluminată la primul nivel – având NVIDIA Optimus la treabă, ce dezactivează placa video NVIDIA 2070 în modul Battery Saver – mă așteptam să obțin puțin mai multă autonomie. Nu e rău, firește. Să nu mă înțelegeți greșit. Dar dacă ASUS spune 5-6 ore Web-broswing, aia e, așteptările-mi erau mai mari :).   

Concluzie

Cum aș putea defini cel mai nou membru al familiei de laptop-uri ROG Zephyrus S, GX502GW? Cui i se adresează? 

GX502GW este un laptop premium, asta este evident. Materialele premium îl trădează imediat – șasiu subțire, dintr-un aliaj de magneziu ce-l face ușor și rezistent, componentele de top (procesor, GPU, SSD) și display-ul performant justifică prețul destul de piperat (modelul inferior, pe care l-am regăsit pe piața din România, cu panou de 144Hz, SSD de 512 GB și 16GB RAM poate fi găsit la aprox 10000 Lei – deci modelul cu 240Hz, 1TB SSD și 32GB RAM posibil să fie aprox 11-12000 Lei din estimările mele).

Am tot amintit modele GX531GX și ROG Strix Scar III, deoarece modelul de față se încadrează între acestea două ca o mănușă: mai ușor și mai subțire decât Scar III și aproape la fel de performant, și ideal celor care căutau un ROG subțire și performant, dar pe care ”problemele de ergonomie” ale lui GX531GX i-au cam speriat (tastatura plasată spre utilizator, spre marginea laptop-ului, touchpad-ul în extrema dreaptă a tastaturii- au fost elemente ce au împărțit utilizatorii în două tabere). GX502 împacă pe toată lumea 🙂

  

 

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button