GamingPC&ConsolesReviews

Review Super Mario 3D World + Bowser’s Fury – Pisici vs. țestoase supărate!

Nintendo a fost mereu văzută ca și compania de jocuri, fără prea multe alte descrieri. Generații la rând s-au bucurat de unele dintre cele mai bune jocuri lansate vreodată pe consolele produse de japonezi, dar nu fiecare lansare a avut un succes răsunător, iar exemplul cel mai nefericit este Wii U. O consolă care a eșuat pe piață și care a pătat imaginea companiei. Dar nu totul a fost rău în legătură cu urmașul de suflet al legendarului Wii, iar jocuri precum Super Mario 3D World i-au crescut valoarea, fie ea și sentimentală. Iar astăzi vorbim despre același joc, dar portat pe Nintendo Switch și însoțit de Bowser’s Fury.

Super Mario 3D World este încă unul din multitudinea de jocuri care îl găsesc pe instalatorul italian în straide tridimensionale și o lume diferită față de cum mi-o amintesc eu. Și pentru un om care nu a mai văzut un joc din serie de pe la Super Mario Bros. încoace, trecerea s-a simțit ciudată. Însă jocul este un platformer bun care aduce elemente clasice precum spartul cărămizilor pentru monede și finalul de nivel cât mai aproape de steag și le combină cu power-up-uri complet noi, o lume 3D mult mai complexă și un set nou de adversari. Iar asta creează un cadru foarte colorat și ludic, care nu știu cât de mult mă mai atrage în acest punct, însă cu siguranță reușește să trezească copilul din mine și să-i dea ceva de făcut, fie și pentru câteva ore. Super Mario 3D World funcționează fix așa cum te-ai aștepta; parcurgi niveluri și îndeplinești obiective pentru a progresa prin joc, iar pe măsură ce avansezi jocul devine din ce în ce mai dificil. Iar dacă la început pare că vei petrece câteva ore doar prin setting-uri rudimentare cu două-trei platforme, vei observa că treaba e ceva mai complicată de atât. Iar pe lângă nivelurile clasice, mai ai și luptele de tip boss-fight și încă un set de hărți cu o abordare diferită, unde nu poți sări și trebuie să te folosești de mediul înconjurător pentru a ajunge la obiectiv.

Super Mario 3D World Bowser's Fury

Gameplay-ul lui Super Mario 3D World este interesant, deși începutul va fi ceva mai timid. Asta este în special valabil pentru cei care nu prea joacă titluri platformer. Pe lângă dificultatea aferentă multora dintre acestea, controalele din acest joc nu sunt chiar așa cum te-ai aștepta. De multe ori mintea ta va percepe diferit o anumită săritură sau combinație de acțiuni. Din nefericire, butoanele nu funcționează așa cum te-ai aștepta și pe lângă faptul că sunt counter-intuitive, există o anumită senzație de lag la comenzi care va știrbi din plăcerea de a parcurge nivelurile.

Odată ce te-ai adaptat însă, ți se va părea destul de simplu și vei înțelege și de ce au fost făcute unele alegeri care pot părea cam controversate. Vei putea controla mai multe personaje, fiecare având câte un avantaj sau dezavantaj. Spre exemplu, Luigi sare cel mai sus însă nu prea este la fel de precis în control, în timp ce Princess Peach va fi cea mai agilă, dar în același timp se simte greoaie față de restul personajelor. Iar Mario va fi cel pe care se vor bate toți jucătorii care intră în lumea lui Super Mario 3D World în modul cooperativ. Iar ușurința cu care un prieten ți se poate alătura în aventură mi s-a părut wow. Doar iei un controller de Nintendo Switch și în timp ce partenerul tău se străduiește să învingă nivelul în limita de timp, tu vei putea sări direct în mijlocul acțiunii pentru a-l ajuta.

Super Mario 3D World Bowser's FuryTonul ludic merge mai departe, iar Super Mario 3D World nu te penalizează prea tare dacă nu te descurci. De cele mai multe ori, abordarea corectă este mai simplă decât pare și majoritatea înfruntărilor cu adversarii principali se vor reduce la a observa un pattern al acestora și a le știrbi câte una din cele trei vieți. Însă nu doar ei au abilități speciale, iar pe măsură ce am jucat am observat o anume obsesie a dezvoltatorilor. Nu știu sigur ce este și de unde a plecat, dar modul în care instalatorul italian mustăcios se transformă în pisică mi se pare puțin deranjant. Nu știu dacă sunt eu prea mare cât să nu mă gândesc la alte tâmpenii, ori dacă alegerea japonezilor este puțin atipică. Însă odată ce îmbracă costumul de felină, Mario devine mai agil, poate ajunge în zone greu accesibile și își poate zgâria adversarii.

Iar ăsta nu este singurul power-up din joc, pe măsură ce Mario, Luigi, Peach și prietenii pot deveni aproape invincibili, pot să se arunce unul pe altul peste obstacole sau chiar să se multiplice pentru a te ajuta în nivelurile în care ai avea nevoie de mai mulți prieteni. Numai că pe ăștia îi controlezi tu și trebuie să ai ceva îndemânare ca să nu uiți câteva clone în urmă.

Super Mario 3D World Bowser's Fury

Super Mario 3D World ar putea să nu fie totuși o experiență complet nouă pentru toată lumea. În schimb, Bowser’s Fury aduce o schimbare la față ceva mai evidentă. Deși tema cu pisicile merge mai departe (pe bune, e cringe), avem un mediu înconjurător ceva mai sobru, deoarece povestea acestui mic ocol de la serie îl găsește pe Bowser foarte supărat. Mario trebuie să-l oprească, iar pentru a reuși este însoțit de cel mai neașteptat partener: Bowser Jr. Cu ajutorul acestuia, instalatorul va ajunge să-l înfrunte pe Bowser și să îi oprească furia care a invadat toată lumea jocului și a întunecat-o într-un mod care va speria puțin puștiul din interiorul tău.

Bowser’s Fury nu cred că poate fi numit un joc de sine stătător, ci mai de grabă un bonus bine-venit care face ca Super Mario 3D World să devină o ofertă foarte bună pentru suma cerută. Cel din urmă a fost lansat inițial pe Wii U în 2013, însă nu mulți l-au jucat. Oferă câteva ore bune de distracție, iar expansion-ul inclus în pachet oferă destul conținut și cu un ton ceva mai puțin familiar încât să se simtă diferit, dar să-ți ofere mai mult din ceea ce îți place. Pe scurt, Super Mario 3D World + Bowser’s Fury este un titlu potrivit pentru a sărbători 35 de ani de la prima apariție a francizei. O serie de jocuri care a marcat pe vecie mulți pasionați ai jocurilor, mari sau mici și a lăsat în urmă niște amintiri de neuitat. Mă uit cu plăcere la fetele lui Dan care se bucură de acest joc, știind că și eu la vârsta lor eram la fel de entuziasmat, cum și Dan la rândul lui a avut cu siguranță porția lui de nostalgie când l-a revăzut pe Mario în forma acestei lansări.

Gameplay - 7
Grafica si Sunet - 8
Multiplayer - 8

7.7

Super (Mario)

Super Mario 3D World + Bowser's Fury este un titlu care face parte din lansările dedicate de Nintendo aniversării de 35 de ani a instalatorului italian și reușește să ofere o experiență plăcută, care îți pune mintea și reflexele la treabă și care va avea un impact emoțional mare, fie că ești un nostalgic care a crescut cu Mario în 2D, fie un copil care se bucură sincer de culorile vii și lumea frumos conturată.

User Rating: 3.25 ( 2 votes)

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button