PCREVIEWSRSS PaginaDeMediaTECH
Trending

Review ROG STRIX B550I Gaming – Formatul ITX inca nu merita banii!

Performanta si componente folosite - 7.5
Dotari - 9
Raport calitate/pret - 6

7.5

ROG STRIX B550I Gaming este una dintre cele mai complete oferte cand vine vorba de placi de baza in format ITX cu chipset B550. Chiar daca are neajunsuri, compenseaza pe partea de dotari atat fizice cat si software. Daca iti doresti sa mergi pe ITX, ai in fata o varianta foarte buna.

User Rating: 4.8 ( 2 votes)

Daca am o placere vinovata cand vine vorba de calculatoare, aceasta este formatul ITX. De ani de zile am fost fascinat de ideea unui PC puternic intr-un format mic, asemanator unei console. Astfel am testat de-a lungul timpului cateva placi ITX, iar astazi o voi face din nou. ROG STRIX B550I Gaming a ajuns si pe la mine in teste si este momentul sa vedem daca placile ITX merita, sau daca raman in continuare doar un moft la pret umflat.

Ce face bine ROG STRIX B550I Gaming?

Avem in fata o placa de baza foarte interesanta. Aceasta foloseste cel mai nou chipset de la AMD si anume B550 si ofera suport pentru toate procesoarele producatorului, inclusiv noua generatie ce urmeaza sa fie lansata. In plus, ASUS nu s-a zgarcit deloc cand vine vorba de specificatii, iar de la un header pentru USB Type-C frontal pana la posibilitatea de a lega mai mult de un singur ventilator pe placa de baza, le avem pe toate. In plus, ROG STRIX B550I Gaming vine cu suport pentru iluminare RGB ASUS Aura Sync si iti permite sa montezi doua SSD-uri M.2 cu suport NVMe, dintre care unul pe magistrala PCIe 4.0.

Review ROG STRIX B550I Gaming

Fascinatia mea fata de acest format este alimentata de ideea de a putea construi un PC fara compromisuri. Adica, doar imagineaza-ti sa iti poti cara la subrat PC-ul high-end de gaming. Si fix asta am facut, intr-o oarecare masura. Am ales sa folosesc aceasta placa in build-ul personal pe care l-am mai prezentat pe Zona. Aceasta a inlocuit o placa ROG Crosshair VIII Impact. Motivul acestui downgrade este ca X570 nu imi ofera nimic in plus fata de ce am primit aici; cel putin nu in formatul asta.

The Game Handler – Evolutia PC-ului de gaming intr-o masinarie compacta

Asadar, am reasamblat tot PC-ul si configuratia este una cat se poate de high-end. Am un procesor AMD Ryzen 7 3800XT, alaturi de 16GB de memorie RAM la 3600MHz. Pe partea de video folosesc o placa video ROG STRIX RTX 2080, iar stocarea este asigurata de doua SSD-uri Kingston A2000 de 500GB, respectiv 1TB. Ah da, iar pentru cei care isi fac griji ca formatul i-ar putea limita pe partea de racire, eu am montat fara probleme un be quiet! Dark Rock Pro 4 pe jucaria asta si n-am avut nici un fel de dificultate.

Review ROG STRIX B550I Gaming

Un VRM foarte slab pentru o placa atat de scumpa!

ROG STRIX B550I Gaming are insa o problema enorma: VRM-ul! Cautand pe internet si dupa ce m-am mai interesat ceva, am realizat ca am in mana o placa 1000 de lei care are fix aceleasi componente folosite pe un ASUS A320I-K. Adica o placa de vreo 3-400 de lei. Iar asta este de-a dreptul stupid pentru acest pret. Vorbim despre etaje de alimentare SiC639 cu o capacitate de 50A. In acelasi timp, modelul X570 al acestei placi care nu este cu mult mai scump, are componente mai bune decat i-ar trebui in acest format. Bine, in utilizarea zilnica nu pot sa spun ca am resimtit asta. Nu folosesc nici cel mai pretentios procesor posibil, insa pentru un Ryzen 9 spre exemplu, aceasta placa pur si simplu nu ar putea oferi puterea necesara.

Review ROG STRIX B550I Gaming

Un alt lucru pe care l-am gasit destul de deranjant este I/O-ul placii. Da, header-ul pentru USB Type-C frontal este ceva foarte util, insa nu suplineste lipsa de USB-uri de pe spatele placii. Cred ca asta este singurul downgrade real pe care l-am simtit comparativ cu ROG Crosshair VIII Impact, mai ales ca sunt nevoit sa-mi conectez o parte din periferice prin intermediul unui USB frontal si sa stau cu cablul ascuns pe dupa carcasa. Da, da, stiu ca si eu folosesc multe chestii pe USB, dar sa-mi fie cu iertare daca sunt absurd cand cer mai mult de cinci USB-uri de la o placa precum ROG STRIX B550I Gaming. Adica na’, este Republic of Gamers pana la urma.

Review ROG STRIX B550I Gaming

Cum se comporta ROG STRIX B550I Gaming in utilizarea de zi cu zi?

In ciuda problemelor pe care le-am intampinat, ROG STRIX B550I Gaming reuseste sa-si spele pacatele. Face asta foarte elegant prin intermediul experientei de utilizare pe care o ofera o astfel de placa. Acest lucru va deveni evident inca din momentul in care vei instala pentru prima oara Windows-ul. Dupa primul boot, vei primi o notificare prin care ti se spune sa instalezi ASUS Armoury Crate. Nu pot recomanda destul treaba asta. Cu doar un cablu de internet conectat la placa, am instalat softul si mai departe acesta mi-a actualizat toate driverele si chiar si BIOS-ul. Tot de aici ai si control complet asupra iluminarii. Experienta este intregita de ASUS AI Suite 3 care iti permite sa faci overclock in timp real, sa controlezi turatia ventilatoarelor si sa monitorizezi temperaturile.

Vreau sa mai vorbesc despre ceva insa. Pe ROG Crosshair VIII Impact aveam probleme cu procesoarele in sensul in care acestea nu atingeau frecventele oferite de producator. Ori nu faceam ceva bine, ori am prins un procesor mai ghinionist. Ei bine, dupa ce am pus Ryzen 7 3800XT pe ROG STRIX B550I Gaming, in jocuri am vazut cum procesorul a urcat pana pe la 4650MHz, atingand si 4700MHz. Adica in configuratia asta chiar profit la maxim de procesor, asta fara sa ma ating macar de partea de overclock care realist, nu aduce mare lucru. As umbla putin la voltaje ca sa mai calmez fluctuatiile de frecventa, dar asta este modul in care functioneaza seria Ryzen 3000, iar racire pentru matahala am oricum.

Sistemele ITX sunt in continuare o cheltuiala in plus foarte inutila

Oricat m-ar durea sa o zic, nu pot sa incurajez un utilizator normal sa mearga pe ruta aceasta. Un sistem ITX s-a dovedit a fi o durere in cot pentru cineva care vrea ca PC-ul lui sa mearga si atat. Inca nu este o oferta serioasa de placi de baza pe piata, carcasele bune sunt adesea exagerat de scumpe, iar fara componente scumpe pe partea de racire nu faci fata. Cred ca un astfel de build este potrivit pentru pasionatii carora chiar le place sa stea cu nasul in PC si nu se sperie daca ceva pur si simplu inceteaza sa mearga.

Fix asta este si cazul cu ROG STRIX B550I Gaming. Este o placa de baza foarte buna pe care o recomand cu drag dupa ce am folosit-o, numai ca daca alergi dupa cea mai buna ofera pret/performanta, nu ai nimerit bine; ITX-ul nu iti ofera asta!

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close