REVIEWSRSS PaginaDeMediaTECH

Review Synology DS220j – Cine spune ca un NAS trebuie sa fie scump?

Zilele trecute am avut de pregatit un material mare pentru Ubisoft. A fost cu jocuri, a fost cu video-uri si cel mai important, cu vreo 500 de GB de fisiere pe care a trebuit sa le tin undeva si sa le transfer. Un timing perfect de altfel pentru a pune la treaba un Synology DS220j care isi facea linistit siesta pe bancul meu de lucru. Asa ca i-am smuls mojito-ul din ghearele sale electronice si l-am legat cu un cablu RJ-45. Acum deja era intr-o pozitie proasta, deci trebuia sa se resemneze si sa treaca la munca; si a facut asta fara nici un fel de problema.

Ce este Synology DS220j?

Pe scurt, avem in fata un NAS. Pentru cei care nu stiu si cred ca fac misto, un NAS nu e doar pe fata fiecaruia dintre noi (scuze Voldemort) ci este folosit si ca scurtatura pentru Network Attached Storage. Asta inseamna ca masinaria asta face casa buna impreuna cu doua HDD-uri sau SSD-uri, facandu-le toata capacitatea disponibila celorlalte dispozitive conectate la retea. In cazul de fata, Synology DS220j a venit echipat cu doua hard-uri WD Caviar Red de cate 4TB bucata. Adica aveam spatiu sa-mi pun fisierele de la serviciu, plus fisierele personale, plus vreo alti cativa terabiti complet nefolositi. Sa fi vazut doar ce ratie faceam pe FileList daca ma ducea capul.

REVIEW SYNOLOGY DS220J

Pe partea de specificatii, Synology DS220j vine echipat cu un procesor quad-core Realtek RTD1296 cu o frecventa de 1.4Ghz. Acesta este acompaniat de 512MB de memorie RAM DDR4 si un port de retea RJ-45 cu suport pentru internet Gigabit. NAS-ul ofera doua bay-uri pentru stocare in care poti monta HDD-uri sau SSD-uri de maxim 16TB de baiat; adica mai mult spatiu decat ar avea nevoie un utilizator normal vreodata. Sau inca una buna: al doilea HDD ar putea fi conectat in RAID 1 pentru a preveni pierderea datelor in caz ca celalalt hard hotaraste sa isi dea duhul pe neasteptate.

Ce poti face un un NAS de acest fel?

Poate unii va intrebati: „Nu pot sa-mi iau direct stocare in cloud si gata?” Ei bine, ai putea sa faci asta. Ce nu vei primi in schimb va fi un sistem de operare foarte bine pus la punct si o suita de aplicatii care indeplinesc o multime de functii. Da, cool cool cool, un serviciu de cloud storage costa mult mai putin initial. Pe masura ce vei vrea insa alte functii, vei da de, ghici: un pay-wall. Adica, faci ce faci, tot scoti bani din buzunar. Synology DS220j iti ofera insa propriul serviciu de cloud; cat de misto e sa iti numesti stocarea ceva de genul „Norisorul lu’ Dorel”?!

REVIEW SYNOLOGY DS220J

Pe de alta parte, Synology DS220j iti pune la dispozitie posibilitatea de a transforma NAS-ul intr-un adevarat media-center in care iti poti stoca muzica, filmele si pozele. De aici, acestea pot fi urmarite pe Apple TV, Android TV si Samsung TV. Fara cabluri, fara batai de cap. Doar tu si NAS-ul tau. Iar asta se va intampla la viteza maxima pe care o permite conexiunea ta. In cazul fericit din Romania, ala un giga la 40 de lei de la Digi 🙂

In plus, poate ca pandemia te tine in casa si simti nevoia sa comunici. Poate ca o faci pe un blog personal. Ei bine, cu Synology DS220j poti fi propriul tau host; bine, atata timp cat nu ai un site foarte accesat. In acelasi timp, poti conecta pana la 12 camere de supraveghere care sa stocheze filmarile pe acest NAS. Oricare ti-ar fi activitatea, cu siguranta ai o aplicatie in magazinul dedicat.

Cat de performant este Synology DS220j?

Pentru a avea un termen de comparatie, o sa ma leg de viteza de upload a lui Synology DS220j in comparatie cu un serviciu de stocare in cloud. Nu va ganditi ca o sa ma iau la tranta cu Google Drive sau alte servicii cu servere in afara tarii. Comparatia o voi face cu Digi Storage, serviciu pe care il folosesc in mod regulat gratie pretului mic si a vitezelor mari. Din pura intamplare, am fost nevoit sa transfer fisierele mai sus amintite si pe Digi Storage si pe NAS. Astfel am facut o paralela, iar rezultatele sunt bucuratoare in ambele cazuri.

Se poate vedea cu ochiul liber diferenta, care este si un factor decisiv in decizia de a merge pe un NAS. Chiar daca cei 40+ MB/s upload pe Digi suna bine, prefer sa scap mai repede de sutele de giga. Synology DS220j ma ajuta in aceasta misiune si ofera o viteza aproximativ de doua ori mai mare. Iar cand lucrezi cu cantitati mari de date, aceasta diferenta poate insemna mai mult decat ai crede. Pe partea de download s-a produs o mica anomalie, iar de pe web am descarcat mai rapid, insa la viteze asa mari, parca nu se mai cunoaste prea rau.

Oricum, am facut o comparatie doar de dragul de a o face; spun asta deoarece un NAS este mult mai mult decat un loc unde incarci si de unde descarci date. Synology DS220j poate fi cu usurinta folosit drept media-center, ori server, ori stocare pentru camerele de supraveghere; ori toate! Este un model foarte versatil care in ciuda specificatiilor hardware nu foarte fericite, reuseste sa faca fata cu brio intr-un mediu casnic. Unde mai pui si ca jucaria asta costa vreo 800 de lei, fiind si unul dintre cele mai ieftine NAS-uri cu doua bay-uri de pe piata?

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close