Electronic Arts are o relație complicată cu seria Command and Conquer. Pe de o parte, sub tutela sa am primit câteva exemplare foarte bune, atât pe partea de RTS, cât și pe partea de FPS. Pe de alta, am avut Command and Conquer 4, anularea lui Generals 2 și apoi „reînvierea” seriei sub forma unui joc de mobil. A fost un soi de avanpremieră pentru legendarul „Nu aveți telefoane?”. Reacția negativă pare să fi fost palpabilă până și la EA, pentru că ce a urmat a fost ceva neașteptat. Au anunțat un remaster.
Bine, partea asta nu era neașteptată, apare câte un remake la fiecare 10 minute acum. Dar nu era vorba de un remake tradițional. De un Warcraft 3 Refunded. Ci de ceva la care lumea chiar a depus efort. Era un remake de care cuiva chiar i-a păsat. În acest caz, creatorii săi, sau ce a mai rămas din ei la Petroglyph, alături de ceva suport din partea comunității. Până și oamenii din cadrul EA care au contribuit la realizarea sa chiar au încercat, au scormonit după materialele originale, după coduri sursă, după orice se putea pentru a face această ediție Remastered să fie cu adevărat una care poate cu adevărat să marcheze trecerea a unui sfert de secol când a fost lansată seria. De când RTS-ul s-a transformat dintr-un experiment ciudat și nefinisat în ceva cu longevitate.
Și au reușit. Chiar au reușit. Pe cât de uluitor ar putea suna, fiind vorba de un joc făcut de EA bazat pe o franciză clasică de PC, Command and Conquer Remastered Collection chiar îndeplinește perfect tot ce și-a propus. Bine, n-ar fi stricat dacă își propunea mai multe pe alocuri.
Command and Conquer Remastered Collection este o combinație de Tiberian Dawn și Red Alert, ambele actualizate pentru a funcționa pe sisteme moderne, într-un pachet de vreo 25GB. Acum, probabil vă întrebați ce naiba ar putea fi acolo să ocupe atât de mult spațiu, considerând că jocurile vechi probabil le-am jucat cu toții când ocupau vreo 16MB, în vreo 11 arhive .ace pe un CD primit de la un amic.
Am să vă spun.
Vreo 30 de MB este reprezentat de codul sursă al ambelor jocuri, ce este acolo pentru voi să îl gâdilați, modificați și să faceți orice vreți cu el. Vreo 5GB este reprezentat de texturi, fiindcă jocul arată mult mai bine ca înainte. Unitățile nu sunt pixelate, au o definire clară a formei, efectele arată bine, în general totul se vede cam cum îmi imaginam că se vedeau pe un monitor CRT acum 20 de ani. Dar dacă nu îți place cum arată, poți trece înapoi la grafica veche. Sau ceva ce seamănă destul de mult cu ce era pe vremuri, însă cu un nivel de zoom variabil și modificabil, plus o interfață mai modernă. Vreo 3.5GB sunt ocupați de CD-urile jocurilor originale ale ambelor jocuri, plus toate expansion-urile, toate add-on-urile, tot conținutul de la variantele diferite ale acestora.
Apoi, aveți 15GB de filme. Acestea, din păcate, nu au putut fi refăcute la rezoluție mare, din moment ce originalele au fost pierdute. Am rămas cu înregistrări ale lor ce au trebuit îmbunătățite folosind Machine Learning. Efectele sunt variabile. Oamenii tind să arate bine, dar unele detalii mai fine de pe ecran tind să se vadă parcă mai bine în varianta veche. Alături de filme, în acei 15GB, mai sunt și o grămadă de materiale adiționale. Duble nefolosite, scene incomplete, lucruri ce au fost păstrate de Electronic Arts și ce oferă fanilor seriei ocazia să vadă puțin în spatele cortinei. Iar unul din clipurile acestea de 15GB este o mică scenetă creată de comunitate, ce apare atunci când pornești jocul. Priviți doar cum arată:
Exista o vreme când jocurile aveau ecrane de instalare. Unele încercau se foloseau de această ocazie să atragă jucătorul, să îi prezinte lumea, povestea, conceptele, iar Command and Conquer făcea la fel pe vremea sa. Dar în prezent nu mai există ecrane de încărcare, există buton de download. Așa că introducerea jocului a fost actualizată pentru a include acest ecran de instalare nou. Unul ce te poate lovi ca un val de nostalgie minunată. Faptul că intro-ul efectiv este sigla studioului Westwood cu siguranță nu strică.
În cele din urmă, cam 1.4GB sunt ocupați de muzică. Și nu orice fel de muzică. Aveți piesele clasice, în toată gloria lor hârâitoare, sunând al fel de bine cum sunau acum 25 de ani. Dar mai aveți și versiuni refăcute ale lor. Dar nu refăcute precum au fost refăcută grafica sau filmele. Frank Klepacki în sine, compozitorul întregii francize, le-a reconstruit meticulos de la zero. Toate au fost refăcute. TOATE! Iar alături de ele a mai adăugat o grămadă de alte melodii interpretate de formația sa, Tiberian Sons. Muzica a fost mereu unul din punctele forte ale acestor jocuri. Te învigora și te umplea de acea dorință lăuntrică de-a lua o mână de tancuri și de a invada cel mai apropiat oraș. Un Hellmarch aici, un Warfare acolo, efectul este același. Îmi vine să spun că prețul său de 20 de euro este justificat doar de coloana sonoră. Îl puteți considera ca un soi de album muzical ce vine cu două jocuri ca bonus. Se și comportă ca unul, încă mai fiind prezentă opțiunea de Jukebox. Mai țineți minte când jocurile aveau așa ceva? Bine, practic The Crew are așa ceva, și e relativ recent. Dar majoritatea altor jocuri, ce nu au posturi radio, tind să fi pierdut această tradiție.
„Bun, arată binișor, sună excelent, dar jocul în sine, jocul, cum e? Zi odată cum e jocul, lasă prezentarea!”
Presimt că asta vă gândiți acum. Răspunsul depinde în mare parte de ce așteptări aveți. Vreți un remake al jocurilor de altă dată? Ceva care să actualizeze seria, așa cum fac OpenRA sau CnCNet, să modernizeze gameplay-ul, să modifice echilibrul și toate cele? Eh, nu asta primiți. Este un remaster. Unul ce rămâne foarte, foarte aproape de original. Câteodată chiar în defavoarea sa. Sunt aceleași jocuri. Literalmente aceleași jocuri. Sunt complete, sunt pe cât de bune erau în 1995 și 1996, dar cu mici excepții acolo au rămas. Cam singurele modificări aduse la gameplay sunt câteva legate de un control modern, oferindu-vă opțiunea de a alege cu ce click să mișcați unitățile. Dar asta este tot. Nu aveți alte lucruri ce țin de control modern ce ar trebui să existe. Nu aveți attack-move, nu aveți waypoints, dar măcar aveți posibilitatea de înlănțui construirea unităților și organizarea lor în câte un grup de control clar indicat atunci când unitățile sunt selectate.
Fără opțiunile acestea de control, Command and Conquer și Red Alert sunt mai greu de jucat decât ar putea fi. Dar, în același timp, sunt la fel de greu de jucat și de dificile pe cât erau pe vremuri, complet cu AI-ul ce se rătăcește ușor al propriilor unități și întunericul de pe hartă ce dispare abia după ce ai intrat deja în el de o secundă. Ca dificultate a rămas pe la nivelul anul 1995, misiunile în sine fiind adesea puzzle-uri în loc de simple tank rush-uri. Dar este ceva mai iertător. Interfața este mai primitoare, harta este mai ajutătoare și să poți să apeși de 4 ori pe un tanc în fabrică și să îți iasă 4 tancuri peste câteva minute este neprețuit.
Pentru cineva care este nostalgic jocului de altă dată, așa cum era altă dată, dar cu o prezentare mai bună, este perfect. Pentru cei care ar fi vrut mai mult, nu veți găsi asta aici, îmi pare rău să vă spun. Nu veți avea o experiență grozavă dacă îl cumpărați acum.
Acum.
Dar mâine?
Eh, aici este marea lumină salvatoare. Mod-uri. Din moment ce codul sursă este disponibil, încep să se ivească tot soiul de modificări, ce pe zi ce trece adaugă lucrurile pe care C&C și RA nu le au, nu le-au avut vreodată.
Există totuși un mic dezavantaj aici. Dacă în singleplayer puteți folosi oricât de multe mod-uri vreți, în multiplayer nu prea puteți. Nici un mod de multiplayer nu funcționează dacă aveți un mod instalat. Este o limitare ce are sens, pe de o parte, din moment ce nu prea sunt restricții la ce poate fi inclus într-o modificare, nu e vorba doar de hărți customizate, dar una ce evidențiază tehnologia ancestrală din care este derivat acestă această colecție. Starcraft, spre exemplu, poate să își limiteze toate modificările la o hartă, decuplat de motorul său, decuplat de orice altceva. Command and Conquer nu poate să facă asta. Așa că până ce va fi rezolvată această limitare, componenta de multiplayer nu va fi pe cât de interesantă putea să fie.
Ca standard, modul de multiplayer este funcțional. Am tot văzut pe internet oameni care spun că aveau probleme cu el, dar în meciurile pe care le-am jucat n-am dat de dificultăți. N-am avut lag, n-a picat conexiunea, nici măcar nu s-a deconectat oponentul de la meci. Ce e drept, am pierdut de fiecare dată, printre oponenți erau oameni cu CnC în nume, dar măcar m-am distrat.
În rest, este Command and Conquer. Este Red Alert. Aceeași poveste, aceleași misiuni, plus toate cele bonus, plus aia cu dinozaurii, plus fiecare altă bucățică de conținut primită de jocurile astea vreodată. Dacă v-au plăcut aceste jocuri, atunci probabil are să vă placă și această colecție. Dacă nu, poate mod-urile or să ajute, dar nu veți avea mare motiv să cumpărați colecția. Este gândită predominant pentru cei care au jucat C&C pe vremuri și îi duceau dorul. Iar ca un efort de a moderniza jocurile, fără a le schimba, este cinstit. Fiind făcut de Electronic Arts, asta mi se pare o reușită inimaginabilă.
Este ca o renovare a unei statui antice. Au curățat ce trebuia, au retușat ce au putut, dar Venus de Milo tot nu are brațe. Totuși, rămâne o capodoperă.
Tare aș vrea ca următoarele două jocuri din serie, Tiberian Sun și Red Alert 2, să aibă parte de versiuni actualizate în același fel. Sper doar că vor sosi mai devreme de 2024.
