
AMD a lansat Radeon RX 6600 XT acum două luni de zile, iar încă din prima zi cea mai nouă placă video a producătorului a fost un best-seller. Asta s-a datorat foarte mult situației actuale a stocurilor, dar și prețului extrem de bun pentru perioada aceasta, adică sub 2.500 de lei. De atunci și până acum însă, plăcile au dispărut din stoc și au făcut o revenire spectaculoasă… la un preț nu prea spectaculos.
Cu toate astea, dacă ești în căutarea unei plăci video noi, acest model de la AMD ar putea fi una dintre cele mai bune alegeri. Și astăzi vreau să vorbim despre ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX, o distribuție de top al acestui GPU care oferă tot ce ai nevoie, de la răcire adecvată până la aspect premium și iluminare RGB.
Specificații
AMD Radeon RX 6600 XT este mezina generației sale. O generație populată de modele precum RX 6800 și RX 6900, plăci care s-au luat la trântă cu ale mai mari ale (i)NVIDIEI și au ieșit bine. Nu neapărat câștigătoare, dar s-au ținut strâns de competiție. Însă modelul aici de față se bate direct cu RTX 3060… mi-ar plăcea să spun că este un achievement demn pentru AMD, dar știți părerea mea despre 3060-ul de la NVIDIA. Iar pe partea de specificații treaba stă cam așa.
Arhitectură | RDNA 2 |
Proces de Fabricație | 7nm |
Număr de Tranzistori | 11.1 miliarde |
Compute Units | 32 |
Ray Accelerators | 32 |
Procesoare de Streaming | 2048 |
Frecvență Gaming | 2607 MHz |
Frecvență Boost | 2448 MHz |
ROPs | 64 |
AMD Infinity Cache | 32 MB |
Capacitatea Memoriei | 8GB GDDR6 |
Lațime de Bandă | 256 GB/s |
Interfața Memoriei | 128-bit |
Consum | 160W |
Avem la bază arhitectura RDNA2 cu 32 de nuclee grafice la 1968MHz care ajung în Boost până la aproape 2600MHz. Pe lângă astea avem și 128 de Texture Units, 2048 procesoare de stream și 64 de ROPs. Cum afectează specificațiile astea rezultatele finale, greu de explicat, dar haideți să vă zic și despre celelalte caracteristici care v-ar putea interesa. Caracteristici precum cei 8GB de memorie GDDR6 cu o interfață de 128 de biți și 32MP de Infinity Cache. Avem parte și de HDMI 2.1, suport pentru Ray-Tracing și alte tehnologii de la AMD, o singură alimentare suplimentară de 8 pini și un consum de circa 160W.
ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX
Este timpul să vorbim și despre distribuția de la ROG STRIX, întrucât este cea mai scumpă variantă de RX 6600 XT de pe piață și mă simt obligat să o analizez mai îndeaproape. Făcând parte din gama ROG STRIX, este clar că producătorul a dotat placa cu un sistem de răcire overkill. Acesta este format dintr-un radiator destul de gros și patru heatpipe-uri. Deasupra acestora, regăsim două ventilatoare de 92mm, iar partea cea mai bună este că nu sunt legate de radiator. Asta înseamnă că dacă vreodată unul dintre ventilatoare decide că nu vrea să mai funcționeze, va fi extrem de ușor de înlocuit.
Cu un așa sistem de răcire pe o placă cu un TDP destul de modest de numai 160W, te-ai aștepta ca temperaturile să fie extrem de bune. Iar această așteptare este complet fondată. ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX atinge doar 58*C în testele realizate de mine, cu BIOS-ul Performance. Atunci când setezi BIOS-ul pe modul Quiet, lucrurile se schimbă, iar temperatura vede o creștere de circa cinci grade.
Temperaturile sunt foarte bune, asta este sigur, dar ASUS a făcut o mișcare proastă când a ales să pună două ventilatoare pe această distribuție. Acestea sunt depășite de capacitatea de aer pe care trebuie să o pună în mișcare pentru a menține temperaturile bune de mai sus, astfel funcționează la RPM foarte mare. În consecință, avem în față una dintre cele mai gălăgioase plăci video pe care le-am testat în ultima vreme, iar asta este mare lucru. Nici setarea BIOS-ului pe modul Quiet nu a făcut mare lucru pentru a repara asta, iar cel puțin din perspectiva mea, prefer temperatura mai bună pentru că placă tot gălăgioasă este oricum.
Design-ul este unul industrial, cu o combinație de negru și nuanțe de gri, alături de accentele specifice brandului Republic of Gamers. ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX vine și cu un backplate gros și arătos, care este perforat pentru a permite circularea aerului. Și nu în ultimul rând, avem parte și de iluminare sub forma logo-ului de pe lateralul plăcii. Nimic WOW, dar destul cât să ai un minim de decizie asupra modului în care arată placa video prin controlul iluminării. Ca un mic easter-egg, pe carcasa plăcii avem inscripționate niște coordonate geografice care ne duc fix în fața sediului ASUS din Taipei, Taiwan.
Performanța
Pentru această sesiune de teste am combinat ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX cu un procesor Ryzen 7 5800X și 16GB RAM la 4.000MHz pentru a elimina orice factor de bottleneck. După ce am actualizat driver-ul video și am trecut la o versiune stabilă (comparativ cu primele teste din perioada lansării), am obținut următoarele rezultate.
Deși producătorul o promovează drept placă video pentru gaming la rezoluție FullHD, cu mici ajustări vei rula aproape orice titlu la rezoluție 1440p cu peste 60FPS. În combinație cu un procesor precum AMD Ryzen 5 3600X sau mai puternic, această placă se va descurca fără probleme în cele mai noi titluri lansate și cu mici sacrificii , te poți bucura și de Ray Tracing.
Am testat și AMD FidelityFX Super Resolution, dar în acest punct nu mă pot pronunța. Comparativ cu DLSS de la NVIDIA, soluția propusă de AMD funcționează la nivel software și este suportată în prea puține titluri importante. Dar chiar și așa, face Ray Tracing-ul pe plăcile video Radeon mult mai utilizabil, iar modele precum RX 6600 XT-ul de față devin competitori serioși pentru variantele competiției în aceeași plajă de preț. În curând voi începe să includ și titluri cu FSR în metodologia de testare, odată ce vor fi lansate jocuri precum Far Cry 6. Adică titluri relevante care să implementeze această tehnologie.
Placa nepotrivită, la momentul nepotrivit
Este momentul să trag linie și să judec AMD Radeon RX 6600 XT, acum că placă este disponibilă și prețurile par cât de cât bătute în cuie… cel puțin o vreme. Și acum că avem și un driver stabil la dispoziție, rezultatele arată bine și clasează cea mai nouă placă a producătorului fix între RTX 3060 și RTX 3060 Ti din punct de vedere al performanței. Și această poziție ar fi fost una foarte bună pentru AMD dacă și prețurile erau mai competitive, dar în momentul de față poți pune încă vreo 2-300 de lei și îți permiți 3060 Ti-ul care oferă undeva la 15% spor de performanță, iar in lumea reală diferența asta se simte.
ASUS Radeon RX 6600 XT ROG STRIX este una dintre cele mai bune distribuții de pe piață, iar dacă placa video de la AMD te atrage mai mult decât variantele NVIDIA din aceeași categorie de preț, această versiune ar trebui să fie pe lista ta de dorințe. Nu este nici de departe cea mai silențioasă, dar cu siguranță este cea mai eficientă din punct de vedere al răcirii, iar în final sunt de părere că performanța ar trebui să fie mai importantă pentru un produs din gama mid-range. Și problema zgomotului poate fi rezolvată cu ajutorul MSI Afterburner și o curbă a ventilatoarelor ceva mai relaxată, doar că necesită ceva cunoștințe și răbdare.