ȘtiriTech&IT

Elon Musk vrea să ascundă numărul de like-uri și share-uri acordate postărilor din rețeaua X

Rețeaua X ar putea ascunde numărul de like-uri și share-uri acordate postărilor distribuite de utilizatori, măsura fiind justificată prin nevoia de a „curăța” interfața platformei de informații inutile.

Urmând achiziției făcute în urmă cu doi ani, Elon Musk a remodelat Twitter după propria viziune, centrată pe maximizarea profiturilor și recuperarea investiției care până acum s-a dovedit a fi una foarte păguboasă. Printre deciziile care au stârnit rumoare printre utilizatorii platformei a fost transformarea „ecusonului albastru” din indicator de încredere pentru reputația conturilor de Twitter într-un privilegiu pe care oricine îl poate obține contra cost (inclusiv teroriști și administratorii rețelelor de spam bots). Apoi avem introducerea abonamentului Twitter Blue și limitarea funcționalității platformei pentru neabonați, culminând cu redenumirea Twitter în rețeaua X și eliminarea multora dintre mecanismele de securitate relativ costisitoare dar esențiale pentru limitarea abuzurilor pe platformă.

Recunoscut pentru obiceiul de a-și impune propriile „inovații” fără o cercetare prealabilă a consecințelor, Musk a forțat anul trecut ascunderea descrierilor lăsate la postările distribuite pe X/Twitter, crezând că eliminând titlurile știrilor și păstrând doar link-ul aferent va obține un feed de conținut mai compact. În realitate, publicațiile și creatorii de conținut s-au adaptat, incluzând textul chiar în poza adăugată la postarea respectivă. Soluția găsită nu era ideală nici pentru utilizatorii platformei și nici pentru administratorul X, textul respectiv neputând fi indexat pentru căutările inițiate pe platformă și nici în motoare de căutare externe (ex. Google). Nevoit să admită înfrângerea, Musk anunțat câteva luni mai târziu anularea modificării pe care tot el a impus-o, printr-o postare distribuită de pe contul său X oficial. Ce-i drept, a ales o cale de mijloc, descrierile text apărând acum suprapuse peste imagine și nu dedesubt.


Revenind la obsesia sa pentru rețeaua X, Musk presează acum pentru ascunderea numărului de aprecieri și redistribuiri acordate postărilor: „Asta se întâmplă cu siguranță. Numărul de vizualizări, ca proxy pentru celelalte valori, se va afișa pe cronologie”, a scris Musk pe X în aceeași zi. Astfel, singura informație relevantă pentru succesul respectivei postări va fi numărul de vizualizări.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button