Tech&ITTelefoane

realme C51, lansat pentru piața din România. Vine cu 128GB stocare și încărcare la 33W, pentru 730 lei

Anunțat încă din luna iulie pentru piața din China, realme C51 vine în magazinele din România cu un preț accesibil și dotări peste așteptări, amintind de telefoane mult mai scumpe de acum 2-3 ani.

Parte din seria seria C (Champion) a brandului asiatic, realme C51 încearcă să atragă publicul tânăr livrând caracteristici greu de găsit la telefoane entry-level, cum ar fi o cameră foto de 50MP și ecran de 6.76” cu rezoluție FHD+ și refresh la 90Hz. Oferta este și mai mult îndulcită cu versiunea Android 13 (Realme UI), preinstalată pe o configurație cu 4GB memorie RAM și 128GB stocare internă, expandabilă prin atașarea unui card microSD.

C51 vine într-o carcasă de 7.99 mm grosime și este oferit în două nuanțe: Mint Green și Carbon Black. La acest nivel de preț putem ierta finisajele din plastic pentru spate și rama laterală, producătorul compensând cu un aspect modern și robust, obținut prin îmbinarea unor texturi diferite pentru capac și zona camerei foto. În schimb, greutatea de 186 grame este chiar rezonabilă pentru un telefon cu ecran relativ mare și acumulator de 5000 mAh.

realme C51 – principalele specificații

Ecran LCD de 6.74”, IPS cu rezolutie 1600 x 720 pixeli și rată de refresh 90Hz, luminozitate 560 nits
Chipset Unisoc Tiger T612 pe 12nm, CPU octa-core (2x 1.8 GHz Cortex-A75 + 6x 1.8 GHz Cortex-A55) + GPU Mali G57
Memorie 4GB RAM LPDDR4X + stocare 128 GB și microSD (până la 2TB)
OS Android 13 în interpretare Realme UI T
Camere foto 50MP (1/2.76″, 0.64µm) cu lentile f/1.8, senzor de profunzime DoF
Cameră frontală 5MP (1/5″, 1.12µm) cu lentile f/2.2
Acumulator 5000 mAh, încărcare prin USB-C la 33W
Conectivitate Dual SIM 4G, Wi-Fi 5 802.11 AC dual-band, Bluetooth 5.0, NFC, GPS/AGPS/Glonass/Galileo, port USB Type-C, jack audio de 3.5mm
Alte dotări senzor de amprentă integrat în butonul Power, difuzor UltraBoom, NFC
Dimensiuni 167.2 x 76.7 x 7.99mm, 186 grame

Deși poate filma în modul 1080p folosind camera principală, realme C51 este limitat la rezoluție 720p pe camera frontală, fapt ce ar putea dezamăgi amatorii de video blogging. Un alt aspect de menționat este că sistemul triple-camera.. nu există, potrivit listei cu specificații. În schimb, avem un senzor de profunzime cvasi-inutil și blitz-ul LED.

Putem lăuda prezența unui slot dedicat pentru card microSD, care nu te va oblica să alegi între funcționalitatea dual-SIM și extinderea capacității de stocare. De asemenea, ieșirea dedicată pentru căști cu fir ar putea fi pe placul celor care încă folosesc astfel de accesorii.

Cât despre chipsetul Unisoc Tiger T612, acesta vine cu dotări comparabile soluției Helio G85, lansată de MediaTek în urmă cu trei ani. Prin urmare, performanțele nu vor fi chiar stelare, dar suficiente pentru o experiență cursivă la utilizarea de zi cu zi.

Telefonul realme C51 va fi disponibil la partenerii autorizați la un preţ recomandat de 729 lei.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button