GamingPC&Consoles

Respawn lucrează la ceea ce ar putea fi Titanfall 3!

Un anunț de angajare publicat de Respawn Entertainment pare să alimenteze speranțele fanilor Titanfall. Studioul caută un Senior Systems Engineer care să lucreze în cadrul unui „proiect FPS în universul Apex” și știm cu toții ce poate însemna asta. Apex Legends este bazat pe lumea creată pentru Titanfall, iar multe elemente au făcut trecerea în universul jocului battle-royale. Și jur că nu-mi place să formulez ipoteze, dar asta miroase a Titanfall 3 de la o poștă.

Fanii jocurilor de la Respawn probabil știu că studioul lucrează deja la un titlu single-player, dar pentru ceva timp am presupus că va fi vorba despre un alt Star Wars. Doar că ultimele luni au fost destul de interesante pentru fanii Titanfall, întrucât reprezentanții studioului au confirmat că aceste jocuri sunt parte din ADN-ul companiei și nu se știe ce ne rezervă viitorul.

Apex Legends și Titanfall împart același univers creat de Respawn

Chiar dacă dezvoltatorii au încercat să nu se adreseze direct cu numele de Titanfall 3, nu cred că este greu să-ți dai seama despre ce joc ar putea fi vorba. Adică avem un first-person shooter cu o campanie single-player, plasat în universul Apex Legends; același univers în care îi regăsim pe Ash și Blisk, același joc în care facem cunoștință cu Valkyrie, fiica unui antagonist din Titanfall 2 și multe alte referințe la povestea aceluiași joc.

Și chiar de-ar fi greșit și Respawn ar lucra la altceva, un joc FPS single-player din universul Apex Legends nu poate însemna altceva în afară de și mai mult lore. Personal, mi-ar plăcea să experimentez niște povestiri de tip prequel, care să ofere o privire mai amănunțită în trecutul anumitor personaje precum Octane și Bloodhound, ori un fir narativ care să exploreze conflictul dintre Loba și Revenant mai bine decât o fac cinematicele in-game și de pe YouTube.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button