Business

Qvo-vadis industria de IT

Iată că după un an 2022 greu, era expansionistă pentru industria de IT se apropie de final. Dobânzile ridicate, reorientările consumatorilor după perioada lungă de pandemie, posibilitatea tot mai crescută a unei recesiuni economice au dus la scăderi de activitate și mai ales de venituri pentru acest sector economic; astfel, multe dintre companii încep să acționeze în consecință și să renunțe la zeci de mii de angajați ce au fost recrutați în pandemie. 

În termeni bursieri, turbulențele economice din 2022 au dus la finalul perioadei de dominație pe care companiile din Big Tech au exercitat-o asupra SP500: valoarea combinată a celor mai mari cinci companii din tech – Meta-Facebook, Apple, Amazon, Microsoft și Alphabet-Google a scăzut cu 3,7 trilioane de dolari pe parcursul anului, scădere dublă 38% față de cea de doar 19% a indicelui.

Ultimul venit pe această listă de concedieri este iată Microsoft care se pregătește să renunțe la aproximativ 11.000 de oameni, 5% din numărul total de angajați. Această decizie nu face decât să întărească perspectivele negative pentru această industrie decât să sugereze o încetinire.

Multe companii tehnologice au presupus că boom-ul de cerere generat de pandemie va rezista pe termen lung: cumpărăturile pe internet vor continua să crească accentuat, jocurile video să continue să fie printre distracțiile principale, work-from-home se va permanentiza (ultimele date sugerează un efect de yo-yo puternic, mulți angajați doresc să se întoarcă la birouri pentru nevoia de socializare dar și pentru a tăia cheltuielile tot mai ridicate cu utilitățile).

Încetinirea economică, chiar posibilitatea tot mai crescută a unei recesiuni, au dus la scăderea cheltuielilor companiilor și a consumatorilor de retail în acest domeniu: așa cum scriam și într-un articol precedent, vânzările de PC-uri (și cel mai probabil și cele de smartphone-uri la fel) au scăzut considerabil anul trecut. E-commerce-ul, advertising-ul online, numărul de utilizatori al rețelelor de socializare, toate sunt în scădere.

Așadar, probabil că acest început de an nu va reprezenta revirimentul acțiunilor din IT. Poate că un nou semnal de creștere îl reprezintă AI, iar Microsoft pare cea mai bine poziționată din acest punct de vedere, iar ultimul zvon este ca Microsoft vrea să adauge chat GPT în toate produsele sale… Dar despre Microsoft și evoluția sa bursieră, zilele următoare.

Adrian Barbu

Eram student acu vreo douăzeci și ceva de ani și mă gândeam cum să fac bani mulți fără bătaie multă de cap (ceva legal totuși, nu vă gândiți la prostii...). Așa că m-am apucat să investesc la bursă, tocmai ce se apăruse bursa în Romania în iarna lui 1995. Și cum, evident, norocul începătorului a fost de partea mea, am zis că gata, asta vreau să fac în viața! Ulterior, din investitor am devenit și broker/trader în cadrul a două bănci importante din România, unde am ajutat clienți să tranzacționeze la bursă. Când nu citesc știri despre companii sau cărți din domeniu, fotbalul îmi produce cel mai mult stress...

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. Acelasi trend era si in pandemie.
    Toti vor sa taie costurile.

    Mi-e groaza cate disponibilizari va aduce Chat GPT in sectorul IT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button