ȘtiriTech&IT

Qualcomm pregătește Snapdragon 8s Gen 4 Pro

Lansat în prima jumătate a acestui an, chipsetul Snapdragon 8s Gen 4 pare că va avea și o versiune Pro, oferind un mic salt de performanță pentru viitoarele modele de telefoane cu Android.

Snapdragon 8s Gen 4 și alternativa Pro sunt în esență același produs, Qualcomm selectând doar cip-urile cele mai reușite și etichetându-le ”Pro”. Altfel spus, câștigul de performanță este derivat exclusiv din frecvențele de funcționare mărite și nu poate fi mai mare de 5-10%.

Din punct de vedere al arhitecturii, cip-ul identificat drept SM8735 Pro folosește un proces de fabricație TSMC pe 4nm și include un CPU inspirat de puternicul SD 8 Elite, echipat doar cu nuclee de înaltă și medie performanță, optimizate pentru maximizarea performanțelor în detrimentul unui consum de baterie și temperaturi ușor crescute.

Unul dintre primele dispozitive cu SD 8s Gen 4 Pro ar putea fi un smarphone OnePlus din noua serie Turbo, încadrat la gama de buged dar recomandat pasionaților de jocuri pe Android.

Merită amintit că și versiunea de debut Snapdragon 8s Gen 4 aducea îmbunătățiri notabile față de predecesorul Gen3. Este cu aproximativ 31% mai rapid decât 8s Gen 3, consumând în același timp cu 39% mai puțină energie. La partea de GPU creșterea este chiar mai mare, de 49% comparați soluției de anul trecut. Chiar dacă SD 8s Gen 4 Pro aduce doar mici rotunjiri cifrelor descrise mai sus, faptul că unul dintre cele bune chipseturi pentru telefoane mid-range primește deja o versiune-upgrade nu poate decât să ne bucure.

qualcomm oneplus turbo

Revenind la modelul OnePlus Turbo, noul smartphone ar putea pune în valoare cipul overclockat folosind un sistem de răcire îmbunătățit și acumulator de capacitate mărită. Seria OnePlus Turbo este concepută pentru a concura direct cu telefoane precum gama Redmi Turbo, așa că toamna se anunță interesantă pentru amatorii de telefoane pentru gaming ceva mai ieftine, dar suficient de bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button