PC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

PS5 va primi un redesign pe partea de hardware în 2022

Potrivit DigiTimes, PS5 va intra pe masa de operație. Se pare că TSMC are în plan o versiune refăcută a consolei, în ceea ce privește componentele hardware. Cea mai importantă schimbare se leagă de procesorul folosit. Acesta va fi un model nou de la AMD, pe 6nm, oarecum personalizat, întrucât chip-urile curente pe 5nm aruncă în aer costurile de producție.

PS5 ediția 2022 ar putea fi un exemplar forțos

Sursele spun că noua versiune de PS5 va fi mai puternică decât ceea ce are de oferit iterația curentă, iar aspectul consolei va rămâne același. În cadrul Sony, Hiroki Totoki argumentează această decizie pe fondul combaterii crizei globale de chip-uri. Luna trecută, Totoki menționa că dezvoltatorii ar putea face față acestei situații printr-un redesign al consolei.

PS5 a fost una din cele mai așteptate lansări ale anului trecut. Pe anul fiscal 2020, Sony a depășit numărul de vânzări estimat. De la 7.6 milioane de exemplare s-a ajuns la 7.8 milioane de exemplare, în condițiile în care japonezii nu s-au grăbit cu predicțiile, din cauza stocurilor limitate. Cu puțin noroc, noua versiune nu va mai sta luni bune pe tușă până să primească extindere a stocării SSD.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button