Familia de procesoare Intel Core Ultra, Arrow Lake, ar trebui să intre oficial la vânzare peste doar câteva zile, însă veștile apărute din cercurile de review-eri și entuziaști care au avut deja primul contact cu acestea nu sunt deloc încurajatoare, aceștia descriind numeroase probleme de stabilitate care ar putea să fie în cele din urmă rezolvate pe calea actualizărilor de bios/microcod, sau poate că nu.
Potrivit celebrului YouTuber Moore’s Law Is Dead, procesoarele Arrow Lake au probleme serioase de stabilitate, modul în care acestea se manifestă nefiind foarte diferit de simptomele reclamate de luni bune la procesoarele din familia Raptor Lake. Doar că procesoarele Arrow Lake sunt noi-nouțe, neputând fi vorba de temuta degradare indusă de expunerea prelungită la voltaje/temperaturi prea mari. Așa că rămân doar „suspecții” de serviciu în cazul lansărilor de procesoare: firmware insuficient de bine finisat și alte probleme de compatibilitate cu diferitele componente hardware și software (memorii RAM, drivere, sistemul de operare).
Potrivit YouTuber-ului sus menționat, testele de performanță pregătite de diverși autori care au primit procesoare la test conțin discrepanțe majore, de până la 10% în rezultatele obținute. Altfel spus, ne putem aștepta ca impresiile/concluziile exprimate în review-urile pe care le vom vedea publicate imediat după ridicarea embargoului impus de Intel să difere dramatic de la un caz la altul, unii autori lăudând poate cu exces de zel noile adiții Intel, în timp ce alții vor „da cu ele de pământ” acuzând probleme de instabilitate și performanțe sub așteptări. Și la fel ca în cazul lansării AMD din luna august, sunt șanse mari ca potențialii cumpărători să nu fie impresionați de aceste rezultate care vor pune din nou la încercare încrederea consumatorilor în brandul Intel.
Alte motive de îngrijorare sunt ridicate și de „abilitatea” procesoarelor Arrow Lake de a consuma extrem de multă energie (până la 370W) în benchmark-urile rulate după dezactivarea limitelor de consum sugerate de Intel, semn că nu mare lucru s-a schimbat în ce privește „potențialul” acestor procesoare, comparat predecesoarelor Raptor Lake. Rămâne de văzut dacă consumul astronomic de energie se traduce și în creșteri adecvate ale performanțelor oferite.
Chiar dacă problemele de stabilitate au cel mai probabil o cauză de natură software, dezvoltarea și distribuirea remediilor necesare ar putea dura câteva săptămâni, ceea ce înseamnă că experiența oferită fanilor Intel care se grăbesc să treacă la noua platformă pentru a scăpa de problemele de stabilitate avute cu procesoarele de generație anterioară ar putea arăta precum un déjà vu, cu multe frustrări la ajustarea setărilor de bios.