
Ajunse mai ales la speculatori și utilizatori care nu sunt neapărat din branșa gamerilor entuziaști, numeroase acceleratoare GeForce RTX 5090 și 5090D se defectează spontan încă din etapa de instalare a driver-ului video, ridicând suspiciuni asupra configurațiilor PC cu probleme de compatibilitate necunoscute până acum și chiar NVIDIA, compania americană fiind suspectată că a intervenit cumva pentru a „scoate din joc” anumite categorii de cumpărători.
Chiar în timp ce NVIDIA informează consumatorii de rând că ar putea trece luni de zile până să vadă noi stocuri de acceleratoare GeForce RTX 5090 în ofertele magazinelor retail, internetul vuiește cu experiențe din categoria „horror”, unde cumpărătorii foarte norocoși care au reușit să pună mâna pe un exemplar din stocurile pregătite pentru evenimentul de lansare nu reușesc să finalizeze configurarea PC-ului nou asamblat, sau beneficiar al unui upgrade „suculent”. Pur și simplu, placa video încetează să mai funcționeze mod spontan, unii utilizatori raportând ecran negru chiar din etapa instalării celor mai recente drivere oficiale NVIDIA.
Ciudat este că astfel de experiențe sunt povestite mai ales pe forumurile chinezești, inclusiv Chiphell, Baidu și platforma de socializare Bilibili, numeroase rapoarte descriind situații cu acceleratoare GeForce RTX 5090D de la NVIDIA care s-au blocat pur și simplu și nu au mai putut fi readuse la starea de funcționare. Îngustând puțin căutarea vinovatului, incidentele par să vizeze mai ales placi video semnate de producătorii Colorful și Manli. Cu toate acestea, au apărut și câteva rapoarte despre GPU-urile RTX 5090D de la Gigabyte, care au aceeași problemă.
Chiar dacă șansele de a fi primit un accelerator defect sunt mici (plăcile video de regulă trec prin controale de calitate și teste de stres exhaustive înainte de a fi puse în vânzare) au fost raportate și câteva cazuri de arsuri la nivelul circuitelor integrate.
De asemenea, se pare că această problemă ar putea să nu fie limitată la 5090D, deoarece unii utilizatori cu GeForce RTX 5090 se confruntă, de asemenea, cu probleme similare. Spre exemplu, exemplare GeForce RTX 5090 semnate de producătorul ASUS, cel puțin un utilizator raportând că placa video nou achiziționată nu este detectată nici măcar la nivel de BIOS.
Un posibil suspect ar putea fi și standardul PCIe 5.0, aceasta fiind prima serie de acceleratoare grafice NVIDIA compatibile PCIe 5.0. Poate că anumite plăci de bază necesită actualizări de bios pentru a funcționa corect cu noile placi video acest aspec ramânând cumva nedepistat în timpul etapei de validare a produsului întreprinsă de inginerii NVIDIA înainte de încuviințarea lansării oficiale. De asemenea, ar putea fi și noi probleme cu conectorul de alimentare și diferitele combinații de adaptoare/surse de alimentare folosite de utilizatorii finali.
Cert este că odată ce „fenomenul” se manifestă, exemplarul GeForce RTX 5090 sau 5090D afectat încetează să mai funcționeze. Ceea ce ar putea fi o problemă dacă ți-ai cumpărat placă video de pe piața gri, în condiții incerte de garanție.