TECHRSS PaginaDeMedia

Dell își prezintă planul pentru reducerea impactului negativ asupra mediului

Tehnologia progresează într-un ritm șocant de rapid, și asta de cele mai multe ori în detrimentul mediului. Dell face parte din acele companii care doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluare, advocând pentru strategii cât mai eco-friendly posibil.

Dell nu este singurul gigant tech cu planuri ambițioase în acest sens. De curând, și IBM și-a propus să reducă până aproape de zero nivelul emisiilor de carbon datorat producerii, comercializării și uzului de electronice. Din moment ce Dell Enterprise este unul din cele mai mari astfel de nume, cu sute de mii de dispozitive produse anual, apare și acea „mustrare de conștiință”. Suntem fascinați de tehnologie și de tot ceea ce ne oferă în fiecare zi, însă ne bucurăm de inovații sacrificând planeta.

Pe blogul oficial Dell, în cadrul departamentului Consumer Experience Design Group, Ed Boyd prezintă viziunea pe care compania ar vrea s-o adopte, alături de soluțiile pe care gigantul tech le va implementa. În acest sens, Dell își dorește să refolosească și/sau să recicleze câte un produs echivalent pentru fiecare produs al companiei achiziționat de clienți.

Planul este pe cât de ambițios, pe atât de interesant. În lupta contra poluării, Dell vrea să se folosească de metode diverse care să creeze un sistem extrem de sustenabil, un așa-numit closed-loop prin care să se renunțe la fabricarea și utilizarea neglijentă a materialelor dăunătoare mediului. Produsele vor fi fabricate din materiale reciclabile, care vor continua să fie reutilizate, pentru a reduce acumularea de deșeuri. Potrivit companiei, dispozitivele produse nu vor rupe acest loop, care este în prezent aplicat în rândul a 125 de lineup-uri de produse.

Dell vrea să extindă această buclă pentru a minimiza costurile de producție și pentru a reduce excesul de materiale. Plasticul folosit nu va părăsi bucla self-sustaining, iar procesul se va aplica pentru toate electronicele produse de companie.

Ed Boyd ia în considerare și soluții care să reducă amprenta de carbon a componentelor electronice. Plăcile de bază, procesoarele, întregul circuit care dă viață unui gadget, acestea au cel mai accentuat impact asupra mediului. În esență, este vorba de o reîncarnare hardware metaforică. Boyd oferă drept exemplu tehnologia self-repair ca modalitate de reducere a consumului, implicit a poluării din cauza acumulării de reziduuri.

Până în anul 2030, vrem să adoptăm următoarea strategie: pentru fiecare produs cumpărat de un client, noi vom refolosi sau recicla un produs echivalent, iar 100% din procesul de ambalare și mai mult de jumătate din componenta produselor noastre vor consta în materiale reciclabile și reutilizabile. Ed Boyd, Head of Experience Design

 

În plus, excesul datorat multitudinii de componente care alcătuiesc un dispozitiv va fi minimizat. Mai în glumă, mai în serios, Dell vrea să producă în continuare electronice de calitate, dar care să fie mult mai ușor de asamblat, dezasamblat și refolosit, unde tot ceea ce trebuie să facă utilizatorul este să apese un buton și, iată, laptopul s-a făcut bucăți!

 

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button