Prince Charles Cinema din Soho urma să găzduiască premiera mondială a filmului „The Last Screenwriter”, cu un scenariu creat de ChatGPT, duminică, 16 iunie. Cu toate acestea, îngrijorările exprimate de oameni cu privire la „utilizarea AI în locul unui scenarist” au determinat cinematograful să anuleze proiecția.
The Last Screenwriter și contradicția pe care o generează
Filmul, creat de Peter Luisi, a fost promovat ca „primul lungmetraj scris integral de AI” și urmărește povestea unui scenarist celebru, Jack, care descoperă un sistem de scriere AI de ultimă generație. Deși inițial sceptic, Jack realizează că AI-ul îi egalează și îi depășește empatia și înțelegerea emoțiilor umane. Filmul explorează impactul AI asupra procesului creativ și al artelor, fiind descris ca un „experiment în realizarea de filme”.
Cei din spatele producției au declarat că „au vrut să afle dacă inteligența artificială este capabilă să scrie un întreg lungmetraj și cât de bun ar fi acest film dacă ar fi produs de o echipă profesionistă”. Într-o declarație, Prince Charles Cinema a spus că filmul „a fost un experiment în realizarea de filme al unui cineast care dorește să angajeze o discuție despre impactul negativ al AI asupra artelor”.
Am urmărit trailer-ul filmului The Last Screenwriter și mi se pare incitant, dar dialogurile sunt puțin plate, previzibile. În plus, cred că oricine a folosit vreodată un asistent AI știe că fără o mână umană, care să rafineze materialele generate de inteligența artificială nu se poate. Ceea ce zic eu este că inteligența artificială, oricât ar fi de bună și de evoluată, nu poate scrie singură un scenariu, fără ca un om să-l verifice ulterior.
Adică poți să-i ceri idei de filme sau de scenarii de filme, dar ChatGPT și oricare altă AI are în continuare nevoie de îndrumare umană. Concret, face ce ar trebui să facă, e un asistent al unui scenarist, nu scenaristul însuși.
Până unde merge frica de AI?
Înțeleg că publicul larg nu se simte în largul său cu sperietoarea AI în preajmă, din care companiile fac bani frumoși, dar puțină rațiune pe acest subiect nu strică. Frica de inteligența artificială este adesea alimentată de necunoaștere și de portretizările dramatice din cărți / filme / mass-media, care descriu AI-ul ca pe o amenințare existențială. Cu toate acestea, este esențial să analizăm subiectul la rece și să înțelegem atât potențialele riscuri, cât și beneficiile acestei tehnologii.
Automatizarea și algoritmii avansați au potențialul de a înlocui locuri de muncă, de a afecta intimitatea și de a crea dezechilibre economice. Cu toate acestea, este important să nu cădem în capcana exagerărilor. AI nu este un monstru invincibil care ne va prelua viețile. Tehnologia AI este dezvoltată și controlată de oameni, iar utilizarea sa poate fi reglementată și direcționată către scopuri benefice.
Pe de altă parte, dacă ne luăm după legea lui Murphy „dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla”…
De dragul discuției, văd inteligența artificială ca pe un mix între Frankenstein de Mary Shelley și Galatea din mitologia greacă. În povestea AI, omenirea e atât Pygmalion, cât și Victor Frankenstein, ambii impulsionați de o dorință intensă de a crea ceva extraordinar. Pygmalion reușește și este recompensat cu iubirea statuii aduse la viață de Afrodita, în timp ce Victor este pedepsit de acțiunile creației sale monstruoase.
Una peste alta, eu m-aș fi dus să văd filmul The Last Screenwriter, voi ce ați face?
