ȘtiriTech&IT

Pornhub s-a auto-blocat într-o țară europeană, din preocupare față de utilizatorii minori

Da, s-a întâmplat și asta. Pornhub, cel mai cunoscut site de pornografie din lume, a sistat din proprie inițiativă înregistrarea noilor conturi de utilizator, susținând că autoritățile britanice au eșuat în ce privește verificarea/validarea în mod credibil a vârstei reale pentru utilizatorii care accesează platforma online. Actualizarea se aplică și altor platforme Aylo, inclusiv YouPorn și Redtube.

Potrivit explicației oficiale, prevederile care impun verificarea mai strictă a vârstei pentru site-urile pentru adulți introduse în cadrul Legii privind siguranța online (OSA) reprezintă un „sistem eșuat”, care „nu și-a atins obiectivul propus de a proteja minorii”.

Potrivit administratorului Pornhub, verificările de vârstă realizate sub constrângerile legale au dus la o scădere a traficului Pornhub în Regatul Unit cu 77%. Simultan, a fost observată o creștere a căutărilor pentru „proxy” și a accesărilor intermediate de servicii VPN.

Anul trecut aflam că Pornhub nu mai poate fi accesat din Franța, însă blocada prefigurată a fost doar temporară. Dar acum este vorba de ceva mai subtil, proprietarul Pornhub punând la îndoială în mod direct actuala strategie de implementare verificărilor de vârstă pentru consumatorii europeni. În mod legal, Autoritatea de reglementare din Marea Britanie, Ofcom, a primit sarcina de a se asigura că site-urile pornografice respectă regulile de verificare a vârstei, având puterea de a impune amenzi. Dar dacă site-urile pornografice ajung să respingă din proprie inițiativă înregistrările de noi conturi, pe motiv că noii utilizatori nu sunt verificați corespunzător și astfel expun furnizorul serviciului la eventuale amenzi, putem aprecia că întregul sistem are o problemă.

Deși legea susține împiedicarea accesului minorilor la conținut pentru adulți, încă există platforme alternative care permit accesul, ignorând verificările de vârstă și beneficiind de creșterea traficului.

Credem că acest cadru, în practică, a deviat traficul către colțuri mai întunecate și nereglementate ale internetului și a pus în pericol, de asemenea, confidențialitatea și datele personale ale cetățenilor britanici”, a declarat Alex Kekesi, vicepreședintele Aylo pentru brand și comunitate.

Noua lege din Marea Britanie privind verificarea vârstei a atras atenția grupurilor de protecție a vieții private, care susțin că ar pune utilizatorii în pericol semnificativ dacă se utilizează standarde de securitate slabe.

Potrivit acuzațiilor lansate de proprietarul Pornhub, Aylo,  ”OSA a creat un ecosistem în care marea majoritate a site-urilor cu conținut neadecvat vârstei nu sunt verificate”. Potrivit acestuia, validarea vârstei reale urmând criteriile impuse reprezintă „o provocare prea mare pentru ca orice autoritate de reglementare să o pună în aplicare”. Între timp, ”site-urile nereglementate umplu rapid orice goluri lăsate de operatorii responsabili” creând un mediu defavorabil pentru companiile care joacă după reguli.

Back to top button