PlayStation întâmpină primăvara cu reduceri la cele mai tari jocuri

Primăvara înfloresc copacii, ciripesc păsărelele și se reduc prețurile jocurilor! Iar pentru a întâmpina începutul vremii frumoase, PlayStation vine cu reduceri importante la unele dintre cele mai tari jocuri de pe piață. Prețurile vor fi reduse atât în mediul virtual, dar dacă vreți să faceți un cadou de Paște cuiva drag, veți găsi oferte bune si la jocurile în format fizic.
Fiind o promoție PlayStation, primele jocuri care se bucură de prețuri reduse sunt cele exclusive precum Ghost of Tsushima, Marvel’s Spider-Man, God of War și toate titlurile din gama Hits. Dar ofertele nu se limitează doar la câteva titluri, astfel printre reducerile de pe PS Store se numără și următoarele titluri:
Partea cea mai bună este că urmează și concediul de Paște, astfel nu doar că puteți pune mâna pe câteva super titluri, dar aveți și timp să jucați măcar unul-două dintre ele. Promoția celor de la PlayStation durează până pe 28 Aprilie prin intermediul PS Store, iar în magazinele fizice veți găsi reduceri până spre finalul lunii, adică 30 Aprilie. Pentru a vedea lista completă de reduceri din cadrul Spring Sale, accesați acest link.
În cazul în care nu știți ce titluri merită cumpărate din promoția Spring Sale, vin pentru voi și cu câteva recomandări. Primul dintre aceste jocuri este Ghost of Tsushima, adică fix același titlu care a ocupat locul 1 în clasamentul Zona IT Awards – Cele mai bune jocuri ale anului 2020! Acesta este disponibil ca exclusivitate de PlayStation și te pune în pielea lui Jin Sakai în perioada Japoniei feudale, într-o încercare disperată de a-și salva familia și insula pe care a crescut din fața invadatorilor mongoli.
A doua mea recomandare, chiar dacă este o alegere logică, este God of War . De departe unul dintre jocurile mele favorite all-time pe care trebuie neapărat să pui mâna dacă te consideri gamer adevărat. Se îndepărtează de la modul de joc popularizat de primele titluri din serie și abordează o tema mai personală, în care accentul pică pe familie și pe încercarea de a lăsa trecutul în urmă.