GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

PlayStation 5 a vândut peste 10 milioane de unități

Sony Interactive Entertainment a anunțat că a vândut peste 10 milioane de PlayStation 5. Se pare că noua consolă se mișcă mai repede decât predecesoarea sa. Iar partea și mai impresionantă este că acest număr record de vânzări a fost atins într-o perioadă în care stocurile sunt problematice și nu satisfac nici măcar pe aproape cererea pieței.

Deși PlayStation 5 a ajuns în casele voastre mai rapid decât toate consolele precedente, mai avem mult de lucru până vom reuși să satisfacem cererea. Nu am construit niciodată console atât de rapid, iar asta nu poate decât să mă bucure.
Jim Ryan, CEO Sony Interactive Entertainment

Jocurile de PlayStation 5 se vând și ele destul de bine

Cu un număr atât de mare de console vândute, era inevitabil să vedem numere interesante și în zona jocurilor. Astfel, Ratchet & Clank: Rift Apart a vândut peste 1.1 milioane de copii din 11 Iunie până astăzi, în timp ce Returnal a reușit să treacă de jumătate de milion de copii vândute. Jocurile de lansare spun o poveste și mai fericită, cu Spider-Man: Miles Morales care a vândut 6.5 milioane de unități, iar MLB The Show 21 a devenit cel mai de succes joc al francizei.

Acesta este doar începutul pentru PlayStation 5, iar 2021 găzduiește câteva lansări extrem de interesante pe care abia aștept să pun mâna. În curând vom putea reveni pe insula Tsushima odată cu noul upgrade pentru next-gen, în timp ce așteptăm lansări precum Deathloop și Horizon Forbidden West. Iar dacă nu ați pus încă mâna pe o consolă, nu este problemă întrucât librăria de jocuri continuă să crească și să ofere din ce în ce mai multă diversitate.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button