Gaming

XCOM 2 întârzie

Dacă vă pregăteați să rezervați câteva săptămâni în această toamnă pentru noul joc XCOM, ar trebui să vă puneți pofta în cui. XCOM 2 a fost amânat pentru anul viitor.

Anunțul a fost făcut de către Firaxis, printr-o postare scurtă și la obiect pe pagina oficială a jocului. Tot ce s-a spus despre această amânare este că au nevoie de mai mult timp pentru a face jocul pe cât de bun se poate. XCOM 2 va fi disponibil abia în ziua de 5 februarie 2016, aproape patru luni după data inițială de lansare.

XCOM 2 promite să aducă numeroase schimbări pentru serie, adăugând opțiuni funcționale de furișat, arme de luptă corp la corp, conținut suficient ce ar trebui să facă vechiul XCOM să pară minuscul, hărți generate aleator  și o cantitate mare de opțiuni suplimentare de personalizare a personajelor.

De această dată nu vei mai lupta împotriva unei invazii extraterestre, invazia s-a produs deja, a câștigat, iar planeta este subjugată. Bătălia nu se va mai duce dintr-un buncăr gigantic, construit parcă de Vault-Tec, ci de la bordul unei nave de invazie extraterestră, preluată de rezistență și transformată în echivalentul port-avionului zburător al organizației SHIELD.

Cei care nu pot aștepta și tot vor ceva cu care să își ocupe timpul ar putea încerca Xenonauts.

[Firaxis]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button