PCTECHTech&IT

Seria RTX 2000 se descurcă foarte bine în HDR

Când HDR a început să devină popular prin jocurile video, s-a tot observat cum seria GTX 1000 de la Nvidia avea tendința să nu funcționeze tocmai grozav în acest aspect. Performanța scădea cu un procent consistent. Dar în cazul seriei RTX 2000, povestea pare să se schimbe.

Nvidia deja indicaseră în ghidul de review că HDR era ceva mai bine suportat de RTX 2080 și RTX 2080 Ti, din moment ce are o infrastructură hardware nativă pentru HDR, iar acum vine și confirmarea din surse ceva mai imparțiale.

Canalul de Youtube Hardware Unboxed a efectuat un test pentru a verifica performanța în HDR a arhitecturii Turing, folosind un RTX 2080 Ti în comparație cu un GTX Titan X Pascal. Deși Titan X Pascal este o placă video foarte puternică, puteau fi observate scăderi de până la 14% la tranziția de la SDR la HDR, diminuarea performanței fiind foarte observabilă pe un monitor care combină G-Sync și HDR.

Dar pe seria Turing această scădere este aproape neobservabilă. Diferența de performanță între SDR, HDR și HDR+G-Sync pică într-o marjă de eroare. Așa că cei care visează la o vreme în care se vor putea juca în HDR fără nici un fel de stres pe o placă video Nvidia vor avea un viitor strălucit în fața lor.

[Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button