ȘtiriTech&IT

OpenAI lansează o versiune gratuită a funcției Deep Research din Chat GPT

OpenAI anunță deschiderea accesului la funcționalitatea Deep Research pentru toți utilizatorii ChatGPT free. Astfel, vei putea folosi cea mai avansată funcție ChatGPT pentru a iniția cercetări aprofundate pe orice subiect îți stârnește interesul.

Așa cum spune și numele, Deep Research este o funcție de căutare algoritmică, capabilă să cerceteze în mod aprofundat orice subiect prezentat de utilizator, generând răspunsuri sub forma unor lucrări bine redactate și annotate cu sursele de informare de unde au fost extrase informațiile respective. Comparat cu răspunsurile și așa destul de elaborate oferite de ChatGPT, cercetările inițiate cu funcția Deep Research seamănă mai degrabă cu o lucrare de disertație, AI-ul realizând în câteva minute ceea ce ar lua unei persoane obișnuite multe ore petrecute căutând pe internet și rezumând informațiile într-un document cu mai multe pagini text.

Care sunt limitările Deep Research free

OpenAI admite că utilizatorii free se aleg cu o versiune „light” a motorului Deep Research, bazată noul său model de limbaj o4-mini. OpenAI spune că această variantă este „mai rentabilă, păstrând în același timp calitatea înaltă”.

Disponibilă fără nicio avertizare de abonament sau limită de interogări, funcționalitatea Deep Research rezervată utilizatorilor ChatGPT free este oferită în cele din urmă și utilizatorilor care depășesc limita de 25 cercetări inițiate într-o lună calendaristică stabilită pentru abonamentele ChatGPT Plus, respectiv 250 de interogări la pachetele ChatGPT Education, Team, sau Enterprise . Odată ce limita este atinsă, interogările Deep Research sunt procesate prin aceeași model o4-mini folosit și cu versiunea free.

Bine de știut, și ca utilizator ChatGPT free poți de acum să inițiezi până la 5 cercetări cu versiunea Deep Research mai puternică, înainte ca accesul tău să fie restricționat la versiunea light.

Principala diferență este că lungimea răspunsurilor va fi mai mică, dar nu vor face compromisuri cu privire la profunzimea cercetării.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button