Google a anunțat o schimbare majoră în setul de reguli DDA (Google Play Developer Distribution Agreement) obligând toți dezvoltatorii de aplicații pentru Android să suporte în mod explicit noul format themed app icons pentru personalizarea scurtăturilor aplicațiilor. Iar One UI 8.5 pare că va fi prima interfață Android larg răspândită care aplică această cerință fără excepții.
Chiar dacă există de ceva timp, suportul themed app icons nu a fost băgat în seamă decât de unii dezvoltatori, bifarea acestei opțiuni pe dispozitivele cu One UI 7 transformând lista de aplicații și Homscreen-ul într-un aranjament pestriț de pictograme tip-cameleon, perfect asortate la culorile interfeței. Doar că… unele, nu toate, iluzia fiind stricată de restul aplicațiilor „rebele”. Dar cu noile reguli impuse de Google problema va fi de domeniul trecutului.
Concret, Google a revizuit secțiunea 5.3 a Acordului de Distribuție pentru Dezvoltatori (DDA), care oferă dezvoltatorilor de aplicații Android o „licență neexclusivă, mondială și perpetuă” pentru a schimba culorile și a adăuga teme pictogramelor aplicațiilor. Google a vizat în mod direct acei dezvoltatori care nu doreau să permită modificare pictogramei aplicației de Android, fie din ignoranță sau din considerente de protejare a imaginii de brand. Prin faptul că acordul este obligatoriu, Google poate sancționa dezvoltatorii care refuză alinierea cu noile reguli, mergând până la excluderea „răzvrătiților”.
Noile reguli DDA publicate pe 15 septembrie vor intra efectiv în aplicare din 15 octombrie, toți dezvoltatorii de aplicații fiind obligați să adopte formatul Themed app icons începând cu următoarea actualizare adusă aplicației respective.
De partea sa, Samsung susține modificarea propusă de Google, surse apropiate companiei indicând aplicarea acestei cerințe în mod obligatoriu, începând cu firmware-ul One UI 8.5. Practic, asta înseamnă că orice aplicație instalată pe telefonul tău Samsung va avea pictograma potrivită cu tema de culoare selectată la momentul respectiv, chiar dacă dezvoltatorul aplicației respective nu a bifat această opțiune, sau aplicația este prea veche pentru a suporta themed icons.
Întrucât Samsung a început deja să livreze actualizarea stabilă One UI 8.0, este prea târziu să vorbim despre implementarea suportului themed app icons în mod obligatoriu, deși, sunt șanse mari ca majoritatea aplicațiilor deja instalate pe telefonul tău să fie actualizate în timp record, acum că Google a pus piciorul în prag.



