Dacă am avut un lucru de reproșat față de RTX 3080, placă pe care am folosit-o aproape doi ani, ar fi doar capacitatea de VRAM care nu prea mai făcea față la mai mult de 1440p. Nici RTX 3080 Ti cu ai săi 12GB de memorie video nu a făcut mare lucru ca să schimbe asta. Și tot prin perioada aia începuseră să circule niște zvonuri despre o presupusă 3080 Ti de 20GB. Dar una a dus la alta, iar placa nu a mai ieșit niciodată. Mulți au crezut că o să rămână doar un zvon, numai că recent, una d-asta a apărut pe Facebook Marketplace.
Povestea acestei plăci sună cam așa. NVIDIA chiar a produs și a vrut să lanseze o RTX 3080 Ti de 20GB, iar producători 3rd party precum MSI și GIGABYTE au apucat chiar să producă niște bucăți. Doar că tabăra verde a anulat proiectul cu o lună înainte de lansare, iar cele câteva plăci rămase probabil au fost împărțite intern. Povestea asta ne-o spune chiar vânzătorul din Australia, care spune și că placa are câteva semne de uzură de la fostul proprietar. Deci nu este angajat MSI sau NVIDIA, ci doar un norocos care s-a împiedicat de placa asta.
După cum este menționat și în anunț, este un model foarte rar. Și ce e mai interesant este că vânzătorul a pus în anunț și un screenshot cu rezultatul în Time Spy și un GPU-Z pentru detalii. Rezultatul obținut în 3D Mark este foarte bun, având un scor de 21,318 puncte în Time Spy. Când am testat NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti de 12GB, am obținut sub 18,000 de puncte, în timp ce placa fără Ti a scos sub 15,000. Cred că este evident și motivul pentru care nu a mai fost lansată: scorul ăsta e mai bun și decât cel obținut de RTX 3090 Ti.