ȘtiriTech&IT

Noutățile TCL la CES 2026: Televizoare OLED și micro LED, videoproiectoare și roboței cu AI

Astăzi avem un video tech-tech pur-sânge, și el încheie și cronica prezentelor și lansărilor de la CES, primul și cel mai important eveniment tech al anului, cel care dă tonul cu privire la ceea ce vom vedea în anul respectiv în materie de tehnologie.

Și se desprind câteva tendințe clare: pe parte de inteligență artificială, accentul va cădea pe așa numitul AI fizic, adică pe interacțiunea directa a inteligentei artificiale cu lumea, prin date furnizate de senzori, camere, etc, și pe World models, adică pe lumi virtuale modelate de către inteligenta artificiala, așa încât să ele să poată fi folosite ulterior pentru a antrena alți agenți, care la rândul lor vor motoriza mașini autonome sau roboti, argumentul fiind ca va fi mult mai ieftin să antrenezi acești agenți în scenarii virtuale atent modelate încă înainte ca ei să ia contact cu lumea fizica.

Asta pe parte software. Iar pe parte hardware, cuvântul de ordine al lui CES 2026 a fost… display-uri! Din ce în ce mai mari, mai precise și mai strălucitoare. Și am văzut asta la Samsung, care au venit cu Micro RGB, o tehnologie intermediară între LED-LCD-ul clasic și Micro LED, adică intre o tehnologie tradițională iluminată din spate și leduri miniaturale anorganice auto-iluminate, LG au venit cu noile Tandem OLED-uri despre care am mai discutat aici pe canal și care foarte simplist spus sunt niște panouri OLED multi-stratificate.

Și bineînțeles, nu putea lipsi din acest trio TCL, compania chineza care le sufla în ceafa coreenilor, și care pare să fi mers la CES 2026 pe faimosul principiu go big or go home.  Așa ca TCL a avut cel mai mare stand din cadrul zonei expoziționale a CES-ului de anul acesta, cu o suprafață totală de aproape… 2500 de metri pătrați, înțesată de dispozitive care mai de care mai interesante. Și în dulcele stil chinezesc, nu s-a sfiit să aducă de toate pentru toți, de la televizoare gigantice și OLED-uri printate, până la încuietori inteligente.

Ah, da, și roboțelul AiMe destinat pieței chinezești, și care este puțin creepy. Să luăm pe rând câteva dintre highlight-urile imensului lor stand de la CES, axându-ne pe ce ni s-a părut nouă interesant. Și am să încep chiar cu roboțelul AI de serviciu, pentru ca așa cum ziceam, asta cu robotii a fost una dintre obsesiile CES-ului de anul asta, iar TCL nu a fost vreo excepție. Asistentul empatic modular AiMe, este în egală măsură haios și creepy, ceea ce este un paradox.

Deocamdată este rezervat doar pieței din China, dar este pasibil și de o posibilă ulterioară globală ulterioară din ce au lăsat să se înțeleagă cei de la TCL. Scopul acestui roboțel, pe lângă interacțiunea cu toate dispozitivele inteligente din casă, este să converseze cu tine, să-ți spună povești, și în general să te ajute atât din punct de vedere emoțional cat și practic. Deci este pregătit să interacționeze inclusiv cu copiii. Sigur, sub nicio forma nu este menit să înlocuiască parenting-ul, se vrea a fi doar o mână de ajutor.

Acuma cât de confortabil ești tu cu treaba asta, adică să te ajute un robot inclusiv în creșterea copiilor, cred ca ține de fiecare. Și AiMe are și o puzderie de accesorii, așa încât să poată fi personalizat pentru fiecare utilizator/copil pe care-l acompaniază.

Noile televizoare TCL

Iar acum gata cu gimmick-urile, și să trecem la ce ne interesează în cel mai înalt grad, și categoria pentru care TCL sunt faimoși: TELEVIZOARELE! La fel ca ceilalți producători mari de TV-uri de la CES 2026, Samsung, TCL au venit și ei cu un TV Micro LED gigantic, alcătuit din nu mai puțin de 288 de module, care alcătuiesc un display colosal, cu o diagonală de 163 de inch. Prețul este și el imens, desigur, deci tehnologia Micro LED se adresează deocamdată doar bogaților care vor să se răsfețe, sau companiilor care o folosesc în scopuri comerciale. Dar idea acestui rollout comercial pentru early adopters, este că prețul de producție să scadă suficient de mult pentru televizoarele alcătuite din panouri individuale Micro RGB, cât să devină accesibile și pentru utilizatorul final.

Prețul nu ne-a fost divulgat, dar costurile sunt în acest moment pe la 700 de dolari per inch, și speră ca într-un viitor nu prea îndepărtat să ajungă la 100 de dolari per inch. Deci cât de tare ar fi să ne putem tapeta efectiv un perete în sufragerie cu panouri Micro-LED, și să-ți poți construi propriul TV la ce dimensiune vrei! Dar să revenim cu picioarele pe pământ la ceva mai tangibil, și anume noile TV-uri SQD-Mini LED TV. De la ce vine SQD? De la Super Quantum DOT, adică generația a 8-a de Mini LED-uri a celor de la TCL. Iar vedeta show-ului a fost modelul X11L, primul televizor din lume bazat pe arhitectura asta SQD-Mini LED, care vine cu o tehnologie de afișare ce permite o acoperire de 100% a spectrului de culoare BT.2020 utilizat în conținutul cinematografic, toate astea gratie unui panou-nou nouț CSOT WHVA 2.0 Ultra.

Și este record breaking: 20.000 de zone de control al luminii și o strălucire în peak de 10.000 niți, deci HDR-ul pe acest model este „din alt film”. Iar acum probabil va întrebați: câți nits sunt deja prea mulți? Păi când într-o zi foarte, foarte însorită, vă veți lovi de cam 12- maxim 15000 de nits, deci încă nu suntem acolo. Dar cert este că vei putea admira culorile vii ale lui X11L chiar și în lumina directă a soarelui.

Mai mult, gratie îmbunătățirilor aduse filtrelor care vin peste backlight, color bleed-ul, adică marginile unde pare că o culoare curge peste cealaltă, este minim. Iar de minimizarea efectului de halou din jurul obiectelor luminoase pe fundaluri întunecate, se ocupa noul TCL Halo Control System care, din demo-urile observate direct în stand, pare să facă o treabă bună, deși știm cu toții cum e cu demo-urile versus utilizarea în scenarii uzuale.

Desigur, vom verifica toate aceste pretenții când TV-ul asta va ajunge la studio pentru testare, deși mă gândesc ca versiunea de 115 inch sigur nu încape pe scară. Atât pe SQD-Mini LED-uri, dar și pe cele mai noi modele RGB mini led, vom beneficia de procesorul îmbunătățit TSR AiPQ al celor de la TCL.

Din punct de vedere estetic, X11L adoptă designul Virtually ZeroBorder, având o carcasă cu aproape 2 cm mai subțire decât la generațiile anterioare. Experiența este completată de sistemul audio premium Bang & Olufsen, care vă puteți imaginați cum sună, în condițiile în care pe un TV cu dimensiuni atât de generoase, avem și niște spațiu extra pentru difuzoare. X11L va fi disponibil chiar din acest trimestru, inițial în 3 dimensiuni, 98, 85 și 75 inch, cu mențiunea că versiunea de 75 inch nu va avea la fel de multe zone de local dimming ca frații mai mari.

Și continuăm cu RGB Mini LED. RGB vine de la faptul că sursele albastre de lumină care alcătuiau până de curând backlight-ul mini LED-urilor în general, vor fi înlocuite de blocuri de LED-uri Roșii Verzi și Albastre. Cred că este replica TCL la tehnologia Micro RGB a celor de la Samsung. Nu am aprofundat încă asemănările și deosebirile, dar bănuiala mea intr-acolo se îndreaptă. În funcție de cât de high-end este TV-ul respectiv, vei avea unul sau mai multe astfel de blocuri de LED-uri RGB pentru fiecare LED albastru utilizat pe panourile tradiționale mini LED. TCL susțin că RGB Mini LED-urile lor sunt în acest moment la 20% din potențialul pe care-l poate atinge această tehnologie, comparativ cu SQD-Mini LED care este pe la 80% cu progrese mici de la an la an.

Dar ținta finală rămâne în mod evident Micro LED-ul, unde fiecare bloc RGB va fi la nivel de pixel. Capul de serie este modelul C9L, disponibil în dimensiuni de 85, 95 dar și 115 inch, iar TCL nu exclud nici alte posibile dimensiuni ulterioare. Diferențiatorii pentru fiecare model vor fi numărul zonele de dimming și luminozitatea, cel mai mare, cel de 115 inch, având aproximativ 16 mii de dimming zone și 9000 de nits. TCL mai zic că nu au de gând să experimenteze cu posibilitatea introducerii încă unei culori primară alături de blocul standard RGB, precum face competiția de la Hisense, pentru că modelele noi acoperă deja 100% din spectrul de culoare BT.2020, și ca focusul lor rămâne pe extinderea zonelor de dimming și pe acuratețea culorilor.

A da, am uitat să menționez, atât X11L dar și C9L suporta 4K la 144 de Hertzi nativ, dar vor beneficia și de modul ala ultrarapid de funcționare, prin coborârea rezoluției la Full HD și creșterea frecventei la 288Hz, pentru momentele alea când vrei să dai lecții în shootere competitive, direct pe televizor.

Ecrane OLED

Iar acum haideti să trecem mai departe, la o alta categorie de displayuri, cel puțin la fel de spectaculoasa, și anume OLED, și chiar daca nu multi știu asta, da, TCL face și așa ceva. Și cred ca vom auzi expresia Inkjet Printed OLED din ce în ce mai des în viitorul apropiat. Ce înseamnă? OLED-urile „imprimate” sunt fabricate prin depunerea digitală a materialelor organice emisive, dizolvate în soluție, sub formă de micro-picături direct în pixelii definiți pe substrat.

După evaporarea solventului și după tratamentul termic, se formează straturi emisive uniforme, iar electrozii convenționali și încapsularea finalizează dispozitivul. Acest proces aditiv, fără măști, reduce pierderile de material și costurile de fabricație, fiind potrivit pentru afișaje OLED de mari dimensiuni. Simplist vorbind, Inkjet Printing este o metodă mai eficientă de a produce panourile OLED pentru orice fel de dispozitiv, fie el telefon, bordul curbat al unei mașini, sau cel mai mare TV OLED posibil. Și acum probabil va întrebați de ce aceasta metoda nu este mai răspândită.

Pentru ca momentan cel puțin, oferă performanțe și durată de viață inferioare față de depunerea în vid, este mai dificil de controlat uniformitatea straturilor și necesită cerneluri complexe și instabile. În plus, randamentul de fabricație este mai scăzut, iar integrarea în liniile industriale existente presupune investiții semnificative, ceea ce limitează adoptarea la scară largă în acest moment.

Dar până una alta, ne-am putut juca la CES cu un display pliabil de 28 de inch, numai bun pentru a-l împacheta și da de-o parte atunci când nu-l folosești, și am mai putut admira ceea ce TCL numește bordul de mașină al viitorului. Fascinant, mai ales pentru că ecranul prezentat ca demo este sliding, nu rollable, și se extinde de la 16 inch la 28, cu diferite dimensiuni intermediare intre.

Ce fac bine OLED-urile astea Ink Jet Printed, este că păstrează o uniformitate foarte buna la luminozitate maximă, un factor extrem de important mai ales pe display-urile destinate autovehiculelor. În alta ordine de idei, mai toate televizoarele TCL vor beneficia în continuare de Google TV, cu excepția modelelor foarte ieftine. Motivul este atât accesibilitatea, dar și future proofing-ul pentru mai mulți ani de acum încolo, plus magazinul extins de aplicații disponibile.

La capitolul interacțiune AI avem evident Gemini, iar funcțiile proprietare demonstrate de TCL în stand au fost AI Picture, care cu ajutorul procesorului TSR AiPQ va controla și modifica diferite capabilități ale imaginii, și subfuncții precum AI Color, Contrast, Clarity și Motion Master. Nu cred că este nevoie să vă explic ce face fiecare, vă dați seama din denumire. Tot la capitolul inteligenta artificiala menționăm și un control mai granular al sunetului, dar și posibilitatea de a te juca direct pe televizor cu generare de conținut AI, și un asistent cu care poți interacționa ca să controlezi vocal diferitele funcții. Și probabil cea mai utilă funcție rămâne AI Translate, care-ți va genera subtitrări în mai multe limbi, și mă aștept ca româna să nu fie în primul val.

Trecând mai departe, un nou tip de gadget și-a făcut apariția pe la mai mulți producători în cadrul CES-ului de anul asta, și anume ochelarii AR, iar TCL nu face excepție. În cadrul standului ne-am putut juca cu doua dintre modelele expuse, RayNeo Air 4 Pro și RayNeo X3 Pro, ambele legate la console PlayStation 5. Experiența este surprinzător de faina și sunt suficient de bine gândiți încât să-ți încapă și ochelarii de vedere pe dedesubt, deci și cei la fel de chiori ca mine sau ca Alex, se pot bucura de acest de dispozitive.

RayNeo Air 4 Pro este prima pereche de ochelari AR HDR10, care proiectează un ecran de 201 inch la o distanță relativă de 6 metri, au contrast 200.000:1, și luminozitate ajustabilă în 10 trepte. O alta apariție surprinzătoare din standul TCL a fost CyboPal ONE, un monitor robotic dotat cu AI și urmărire activă. Acesta utilizează un braț motorizat cu 6 axe, care ajustează fizic poziția ecranului 4K pentru a rămâne perfect aliniat cu privirea utilizatorului.

Controlul se realizează intuitiv prin comenzi vocale, gesturi ale mâinii și un sistem de tip „air-cursor”, fiind o soluție ergonomică pentru cei care petrec mult timp la birou.

Pe lângă acest concept, TCL a mai prezentat și noul sau flagship OLED, 32X3A, un monitor cu margini aproape inexistente, care oferă un mod dual: userii pot opta pentru rezoluție 4K la 240 Hz sau 1080p la 480 Hz, totul la un timp de răspuns de 0.03 milisecunde. Lângă acesta am putut vedea și modelul 25G64 dedicat eSports, care atinge o rată de refresh de 300 Hz și dispune de tehnologia T-Dynamic Tuning pentru eliminarea neclarităților la mișcare.

Dar pentru mine highlight-ul zonei de gaming rămâne giganticul TCL 57R94, un monitor Dual-4K cu panou QD-Mini LED și format 32:9 și o curbură de 1000R, numai bun pentru simulatoarele de curse. Nu doar că este imens, dar îți acoperă și o buna parte din câmpul vizual. Ce înseamnă Dual-4K? Pai 7680 pe 2160 pixeli! Deci vei avea nevoie de cel mai puternic PC de pe zona.store ca să poți rula jocuri și simulatoare de curse la maximul de rezoluție a acestui panou, totul la 120Hz și o milisecundă timp de răspund Gray to Gray.

Dintre modelele de proiectoare prezentate, cel mai interesant este fără îndoială TCL PlayCube, un proiector compact inspirat din celebrul cub Rubik. Acesta are 2 bucăți care se pot roti în jurul unui ax central, înlesnind astfel foarte multe scenarii de montare prin casă. Și mai are și un sistem de Real-time Focus & Keystone foarte rapid, ca să nu pierzi mai mult de câteva secunde de fiecare dată când îl muți prin casă. Rezoluția proiecției este Full HD, la o luminozitate de 750 lumeni, iar sistemul de operare este Google TV. Mai mult, PlayCube are și o baterie internă de 66Wh, care-i permite să funcționeze independent, fără să aibă nevoie de o de priză, pentru aproximativ 3 ore.

Și ultima dar nu cea din urma categorie… mai țineți minte când ziceam că TCL face și telefoane? Și cele mai interesante smartphone-uri din portofoliul TCL sunt cele din seria NXTPAPER. Tasta NXTPAPER este o caracteristică de design definitorie a seriei cu același nume. Această tastă permite utilizatorilor să comute instantaneu între modul Color Paper, Ink Paper și Max Ink, oferind o experiență de vizionare similară hârtiei, alături de claritatea clasică a unei interfețe color sau alb-negru. De menționat că în modul Max Ink, telefoanele astea oferă o autonomie remarcabilă de șapte zile de lectura și până la 26 de zile în standby. Ecranul întâlnit pe ambele modele este chiar interesant, și văd ca plauzibil acel scenariu în care pasionații de eBooks sau de cititul intens de știri și articole, ar putea beneficia de pe urma acestui hardware foarte versatil.

Ok, nici NXTPAPER 60 Ultra și nici 70 Pro nu vor sparge gura târgului în materie de performanță, având chipseturi Mediatek întâlnite în trecut pe zona de mid-range, dar nu acesta este scopul acestor telefoane. Nu sunt gândite pentru gaming sau aplicații intensive, ci sunt niște modele accesibile ca preț, dedicate unei nișe, și anume celor care consuma foarte mult conținut text pe telefon. Și există evident și tablete dotate cu aceasta tehnologie NXTPAPER. Dacă mă întrebați pe mine, consider ca acestea sunt chiar mai potrivite pentru aceste scenarii, pentru că până la urma pe tabletă citești mai comod și tot pe tabletă desenezi cel mai ușor. Telefoanele sunt cam mici pentru aceste taskuri dar na, fiecare cu preferințele sale. Și cam astea au fost cele mai interesante prezente în standul imens de anul acesta de la CES al celor de la TCL.

Back to top button