Noutățile Anker la IFA 2026: Anker MindBase, roboți cu AI și noi accesorii pentru smartphone
Anker, celebrul brand de electronică de consum, a venit la IFA 2026 cu o ofertă extinsă de produse, centrate pe inovație și inteligența artificială. Împărțite pe două categorii, Anker for You și Anker for Home, la standul IFA s-au putut vedea atât noi versiuni de căști wireless, dispozitive powerbank și încărcătoare, dar și produse cu totul noi din categoria soluțiilor de energie pentru locuință, robotică și multe altele.
În centrul noilor experiențe Anker for Home se află Anker MindBase, un hub local cu AI pentru locuințe, soluția companiei pentru o casă autonomă. Sistemul conceput pentru a conecta toate dispozitivele din locuință rulează un model AI local, care păstrează datele casei în memoria proprie și nu depinde de o conexiune la internet pentru a funcționa.

MindBase poate conecta dispozitive Anker și accesorii compatibile cu protocolul Matter într-un singur sistem, ușor de setat pentru a funcționa împreună cu sisteme Apple HomeKit, Amazon Alexa și Google Home. Altfel spus, nu ai de ce să-ți faci probleme dacă deții deja accesorii Smart Home create pentru ecosistemele rivale, toate vor funcționa și cu noul hub MindBase. Iar dacă deții deja un număr mare de produse Anker, de la aspiratoarele Eufy la stațiile de alimentare SOLIX, Anker MindBase este probabil soluția ideală pentru aducerea acestora sub umbrela unui singur ecosistem smart home, din care să le poți urmări și administra împreună.

Anker MindBase folosește ceea ce compania numește un agent TrueSmart, proiectat pentru a aduce inteligența locală în diferite zone ale casei tale folosind agenți de inteligență artificială dedicați. Sistemul configurat cu 48 TB de stocare locală extensibilă stochează toate înregistrările și datele relevante pentru administrarea casei tale inteligente într-o singură locație, pe deplin sub controlul tău. Și pentru că tot ai atâta spațiu de stocare, poți păstra în siguranță și colecțiile tale de filme sau fotografii de familie, fără să mai depinzi de un abonament la servicii cloud.

Alături de hub-ul MindBase a fost prezentat și Anker MindBase Security Kit, o soluție gata de instalat pentru securizarea locuinței. Tot pentru protejarea locuinței mai avem și Anker eufy TrackLight Cam S1, o cameră prevăzută cu lumină cu urmărire automată și obiectiv telefoto cu filmare 4K, care permite sistemului ghidat de inteligența artificială să urmărească persoanele care intră în perimetrul monitorizat și să reacționeze în timp real.

Video Doorbell S4 oferă o perspectivă panoramică de 180 de grade, eliminând unghiurile moarte. Alături de o gamă de senzori de acces și mișcare.
Dispozitivul Smart Security Shield folosește un sistem radar dual cu acoperire la 180 de grade pentru a detecta prezența intrușilor, în timp ce tehnologia DSKey permite sistemului Smart Security Shield să recunoască prietenii și membrii familiei de la o distanță de până la 30 de metri.
Intenționată pentru montare la fereastră, Camera Eufy Window E10 dispune de vedere nocturnă și suportă înregistrare 24/7 cu rezoluție de 2.5K. Cu preț de aproximativ 70 USD, pachetul include un sistem de montare cu 25 de grade libertate de reglare a înclinării, suficient și pentru monitorizarea perimetrelor aflate sub nivelul ferestrei.

Un alt accesoriu care nu ar trebui să lipsească unei case inteligente prevăzută cu monitorizare anti-efracție este senzorul de detectare a căderilor Eufy. Acest dispozitiv care se conectează la hub-ul MindBase folosește tehnologie mmWave (bazată pe radar) pentru detectarea mișcării și este ideal pentru protejarea acelor spații și încăperi unde soluțiile de filmare ar fi nepotrivite (ex. în baie).

Tot pe subiectul inteligenței artificiale, Anker a lansat sub brandul Eufy un aspirator și o mașină de tuns iarba. Robot Vacuum Omni E35 vine cu sistem de filtrare multi-ciclon și mop cu rolă autocurățător. Aspiratorul care poate steriliza și elimina acarienii este disponibil la precomandă începând cu 4 septembrie.

Mașina de tuns iarba Anker eufy S2 Max funcționează în mod complet autonom, utilizând inteligența artificială pentru a cartografia și elimina excesul de vegetație pe o suprafață de până la 1,7 hectare. Procesorul cu o putere de 48 TOPS rulează un AI capabil să ia decizii în timp real, iar sistemul cu tracțiune integrală permite urcarea unor pante de până la 38 de grade. Robotul Anker eufy S2 Max va fi disponibil în Europa începând cu luna mai 2027
Ce a mai lansat Anker la IFA 2026
Lista de produse lansate, nu se oprește aici. La standul lor, compania a prezentat și următoarele:
- Căștile Anker Soundcore AeroClip 2 Pro
- Căștile Anker Soundcore AeroClip 2
- Căștile Anker Soundcore Space 2 Pro
- Căști Anker Soundcore Liberty Buds 2
- Anker Sleep 4
- Anker Sleep 4 Pro
- Anker SleepLab
- Anker SleepLab Pro
- Bateria externă Anker MagGo Pro 2
- Încărcător de laptop Anker Laptop Charger Pro
- Stație de încărcare Anker MagStand
- Cameră foto Anker Eufy pentru fereastră E10
- Senzor de detectare a căderilor Anker Eufy
- Aspirator robot Anker Eufy Omni E35
- Mașină de tuns iarba robotizată Anker S2 Max
- Anker SOLIX Solarbank Max
Tot în cadrul IFA 2026, Fondatorul și CEO-ul Anker Innovations, Steven Yang, a dezvăluit și noua strategie de brand a companiei, bazată pe contopirea mărcilor principale (ex. Eufy, Soundcore și altele).

”Mărcile pe categorii aveau sens atunci când categoriile erau separate. Nu mai sunt. Un singur brand, o singură promisiune – Inovația supremă, acum unificată în tot ceea ce facem”, a declarat CEO-ul Steven Yang.
Astfel, viitoarele produse vor fi lansate sub aceeași identitate de brand – Anker și încadrate la unul dintre cele două grupuri: Anker for You sau Anker for Home.

