GamingPC&Consoles

No Man’s Sky va fi lansat pe iPad în 2022!

Apple a vorbit destul de mult despre gaming în cadrul WWDC 2022, iar una dintre cele mai tari noutăți nu a fost nici măcar menționată în cadrul prezentării. Este vorba despre venirea lui No Man’s Sky pe Mac și iPad. Iar asta nu este doar o chestie unică, ci pavează drumul pentru viitorul jocurilor video pe dispozitivele produse de compania americană.

No Man’s Sky va servi drept dovadă că procesoarele Apple bazate pe arhitectura ARM pot face față unora dintre cele mai noi jocuri de pe piață. Și da, sigur, este tare că vine pe Mac. Dar este mult mai interesant că până și procesoarele M de pe iPad-uri vor putea rula aceste jocuri fără probleme. Iar de aici înainte, cred că perspectiva consumatorilor va începe să se schimbe încet și sigur. Iar pentru Apple, asta este un mare win întrucât compania a încercat mereu să ofere dispozitive pentru mase, iar gaming-ul a devenit o parte importantă din viața de zi cu zi a multor oameni.

Puterea procesoarelor Apple îi permite oricărui Mac nou să ruleze jocuri AAA cu ușurință. Printre acestea se numără GRID Legends de la EA și Resident Evil Village de la Capcom. Iar cum procesoarele Apple sunt disponibile și pe iPad, dezvoltatorii de jocuri pot atinge un public și mai răspândit, iar jocuri precum No Man’s Sky vor fi disponibile atât pe Mac, cât și pe iPad în decursul acestui an.

Gaming-ul ar putea schimba modul în care vedem iPad-urile

În acest punct cred că este evident că singurele iPad-uri care vor putea rula aceste jocuri, sunt cele care folosesc procesoare Apple M1 sau mai noi. Deci modelele mai vechi, cu procesoare A15 Bionic, nu vor fi prea utile pentru gaming. Toată chestia asta cu jocurile este posibilă mulțumită Metal 3, adică alternativa Apple pentru DirectX-ul celor de la Microsoft.

Dacă producătorul american va continua să folosească aceleași procesoare și-n laptopuri și-n tablete, înseamnă că iPad-ul ar putea deveni un dispozitiv foarte atractiv pentru cei care vor un PC replacement. În acest fel ar putea face față și sarcinilor de zi cu zi, dar va putea să ruleze și câteva jocuri populare pe care utilizatorii ar fi curioși să le încerce. Și chiar dacă nu va fi consola supremă care să ducă orice titlu, nici nu e nevoie de așa ceva.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button