Netflix o duce foarte bine datorită pandemiei de coronavirus
Pandemia ne-a cam forțat pe toți să petrecem mai mult timp acasă. Fie că te joci, citești, asculți muzică sau te uiți la filme, trebuie să faci cumva să treacă timpul. Ultima variantă a fost însă cea câștigatoare pentru Netflix care a înregistrat o creștere foarte mare în anul 2020. Ba chiar a avut un succes atât de răsunător încât compania le-a comunicat finanțatorilor că momentan nu mai este nevoie de fondurile puse la dispoziție de aceștia pentru a putea funcționa, profitul înregistrat fiind îndeajuns de mare încât să devină oarecum independenți.
Anul care abia a început vine cu promisiuni la fel de mari pentru Netflix, care vrea să continue pe aceeași pantă ascendentă ca și până acum. În ultimul trimestru al anului 2020, serviciul de streaming video a înregistrat opt milioane și jumătate de abonați noi. Acest ultim succes se adună cu celelalte trimestre pentru un total de 37 de milioane de abonați; un nou record pentru Netflix. Astfel, veniturile anuale ale companiei au însumat 25 de miliarde de dolari în 2020.
Succesul se datorează în mare parte exclusivităților pe care Netflix le-a oferit celor ce privesc de acasă. Seriale precum The Crown, The Queen’s Gambit și Tiger King au atras fanii din toată lumea și au fost destul de bune încât să „fure” din clienții altor platforme precum HBO Go și Disney+. Asta în ciuda faptului că abonamentul Netflix s-a scumpit și calitatea video a scăzut pentru o perioadă bună din cauza numărului foarte mare de utilizatori noi.