Naughty Dog ne va prezenta „conținut nou” cu ocazia Last of Us Day
The Last of Us este una din cele mai importante francize din ultima vreme, iar popularitatea aceasta nu a fost trecută cu vederea. La fel ca Dragon Age Day sau Mass Effect Day, și Joel și Ellie își sărbătoresc anual aventurile de neuitat.
Inițial botezată Outbreak Day, sărbătoarea Last of Us Day face ceea ce îi spune numele. Sărbătorește an de an importanța celor două titluri, iar ediția 2021, care va avea loc pe 26 septembrie, va fi covorul roșu peste care Naughty Dog va păși aducând vești interesante.
Din partea companiei, Joshua Bradley a postat pe blog-ul PlayStation faptul că, pe lângă goodie-urile de rigoare (merchandise și alte obiecte de colecție), studioul le va aduce fanilor conținut nou, care va fi anunțat cu ocazia Last of Us Day.
Această idee de conținut nou este cea care „îi agită” pe fani. Probabil nu vom avea parte de un Director’s Cut pentru cel de-al doilea joc din serie. În schimb, ne-am putea aștepta la spin-off-ul Factions, care a devenit între timp o entitate de sine stătătoare, pe măsură ce Naughty Dog creiona campania pentru The Last of Us Part II.
De altfel, nu ar fi exclus ca Naughty Dog să anunțe un remake pentru primul joc, unul sau mai multe DLC-uri pentru Part II sau ceva cu totul nou. În orice caz, artizanii de la Naughty Dog știu cum să crească hype-ul, deci ar trebui să aflăm ceva interesant duminica aceasta.