TelefoaneTECH

Motorola vor lansa noi smartphone-uri din seria Edge pe 8 septembrie

După ce Motorola au dezvăluit de curând noul Edge 2022, se pare că aceștia mai au niște surprize pentru noi în viitorul foarte apropiat. Vorbim aici de trei smartphone-uri din seria Edge care vor fi dezvăluite pe 8 septembrie (asta dacă leakerii de pe internet nu vor face asta mai devreme).

Cei de la Motorola au postat pe Tweeter un video foarte scurt care ne arată trei siluete de telefoane împreună cu data de 8 septembrie. În descriere avem tag-urile #hellomoto și #findyouredge, acesta din urmă spunându-ne că este vorba de smartphone-uri din seria Edge. Din păcate, astea sunt toate informațiile oficiale pe care le avem deocamdată.

Sunt șanse ca printre cele trei modele care urmează să fie dezvăluite să se afle modelele Moto X30 Pro și Moto S30 Pro (care în prezent sunt disponibile doar în China) care vor fi rebranduite ca telefoane din seria Edge. X30 Pro-ul este dotat cu procesor Snapdragon 8+ Gen 1 SoC, un ecran de 144Hz, o cameră principală de 200 de megapixeli și o baterie de 4610 mAh cu suport pentru încărcare la 125W, în timp ce modelul S30 Pro vine cu un procesor Snapdragon 888+, un display de 144Hz, o cameră principală de 50 de megapixeli și o baterie de 4400 mAh cu suport pentru încărcare la 68W. Conform unui leak al reporter-ului Evan Blass, acest model din urmă seamănă foarte mult cu un presupus Motorola Edge 30 Fusion.

Deocamdată, nu putem fi siguri dacă modelele de care am vorbit mai sus vor fi două dintre cele trei care vor fi lansate, sau dacă toate cele trei modele vor fi complet noi. În cel mai bun caz, vom afla informații adiționale cu câteva zile înainte de dezvăluirea de pe 8 septembrie. Iar dacă tot vorbim de seria Edge, aveți aici un review pe care l-am făcut modelului Motorola Edge 30.

Matei Pană

Mereu am fost o persoană creativă, iar odată aterizat la Zona m-am trezit într-un mediu foarte prietenos în care mă pot defășura liber. Fie că vorbim despre redactat de știri și recenzii, ori editare video, filmat sau diverse treburi mici de prin birou, sunt mereu dispus să mă implic și să învăț lucruri noi. Iar când nu fac asta, fie sunt cu chitara în brațe repetând, fie mă delectez cu vreun joc.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button