Reviews

Mortal Kombat 1 ne amintește cine-i șeful jocurilor cu bătăi (review)

Seria Mortal Kombat este una dintre cele mai longevive francize de jocuri din toate timpurile. Primul joc a ieșit tocmai în 1992, iar de atunci am avut parte de nu mai puțin de 11 lansări principale, pe lângă sumedenia de spin off-uri inspirate din universul ăsta. Iar acum, în 2023, al 12-lea joc mainline din franciză se numește, cumva paradoxal, Mortal Kombat 1.

Iar asta pentru că avem în față cel de-al doilea reboot al seriei, după cel din 2011 denumit doar „Mortal Kombat”. Am văzut pe mulți prin comentarii cum au cerut un material special pentru acest joc, așa că dorința voastră devine realitate azi. În plus, dacă vrei să te pui la curent cu istoria extrem de bogată și tumultoasă în același timp a francizei, găsești un clip amplu pe acest subiect aici. So, without further ado, să trecem la recenzie.

Poveste și atmosferă

Probabil vestea cea mai bună pentru fanii vechi ai seriei este că modul Story revine în Mortal Kombat 1, de această dată mai puternic ca niciodată. Nu spun că precedentul joc din serie, adică Mortal Kombat 11, nu a avut un mod de poveste, dar a fost atât de plin de probleme, retcon-uri și fire narative abandonate încât a lăsat un gust amar în gurile multora, gust pe care noul joc reușește să îl spele din plin.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-36

Fără dar și poate, modul de poveste din Mortal Kombat 1 este unul dintre cele mai bune din ultimii ani. Dar poate te întrebi de ce după Mortal Kombat 11 vine Mortal Kombat 1, și asta e o întrebare complet validă. Well, răspunsul este că, la finalul jocului precedent, Liu Kang (devenit acum semizeu) a resetat întreg universul, ceea ce i-a dat oportunitatea de a modifica după bunul plac fiecare aspect al lumii.

Asta înseamnă că multe personaje care erau malefice în ochii lui au fost transformate în neica nimeni, tocmai ca să prevină tot felul de catastrofe. Totodată, după ce Mortal Kombat 11 a închis un arc narativ plin de călătorii prin timp, jocul nou reușește să readucă cu picioarele pe pământ povestea. Multe dintre personaje sunt schimbate, atât din perspectivă estetică cât și din punct de vedere al țelurilor lor iar unii care în trecut erau dușmani acum sunt prieteni și recunosc că îmi place mai mult așa. Personajele sunt cumva mai relatable, motivațiile lor sunt mai ușor de înțeles în cea mai mare parte iar actorii vocali au făcut o treabă extraordinară în mai toate cazurile.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Dacă ești un jucător vechi de Mortal Kombat te vei amuza copios atunci când vezi personajele pe care ai ajuns să le cunoști atât de bine în ultimele decenii în ipostaze interesante, ipostaze în care nu le-ai fi văzut dacă timeline-ul ar fi rămas același. În același timp, dacă ești un player nou nu te vei simți lăsat pe dinafară, ținând cont că firul narativ este unul complet nou. Sigur, există referințe către trecut pe care le vei înțelege doar dacă te-ai mai jucat și alte titluri mai vechi din serie, dar ele sunt puține la număr și experiența nu îți va fi afectată dacă nu le prinzi.

Gameplay

Acum ajungem la gameplay, și aici am o scurtă precizare de făcut înainte. Îmi plac jocurile cu bătăi la fel de mult ca oricui, dar m-aș descrie mai mult drept un jucător casual decât unul care se duce pe la turnee și se caftește competitiv. Din asta rezultă că tot ce urmează să zic la capitolul ăsta este din perspectiva cuiva care se joacă for fun, nu ca să câștige, și nu am expertiza necesară pentru a mă da cu părerea în legătură cu balanța de putere dintre personaje sau mai știu eu ce aspecte hardcore.

Bun, acum că am dat asta la o parte, vreau să începem cu modurile de joc, pentru că aici vedem și una dintre funcțiile de căpătâi ale noului joc, despre care vom vorbi imediat. Dar până atunci, pe lângă obișnuitul Story Mode pe care l-am analizat mai devreme, Mortal Kombat 1 mai aduce și un mod numit Tower, care funcționează exact așa cum te-ai aștepta.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Îți alegi un erou iar task-ul tău este să urci un turn, cu fiecare etaj păzit de alt personaj. Dacă reușești să ajungi în vârf vei primi tot felul de reward-uri neinteresante, cum ar fi câteva monede pentru shop sau ceva concept art. Cred că recompensele astea ar trebui schimbate în ceva cu mai mult impact, cum ar fi skin-uri, dar până la urmă este despre drum, nu despre destinație. În ciuda reward-urilor dezamăgitoare, m-am întors de mai multe ori decât credeam inițial la acest mod, doar din simplul fapt că m-am distrat super mult de fiecare dată când l-am încercat.

Pe lângă asta, bineînțeles că avem și un mod multiplayer în Mortal Kombat 1, complet cu bătălii 1v1 cu prietenii pe același ecran și cu lupte în rețea cu alți bătăuși virtuali. Iar astea din urmă merg foarte bine, grație îmbunătățirilor pe care dezvoltatorii, pe numele lor NetherRealm Studios, le-au adus netcode-ului. cu alte cuvinte, când pierzi o luptă online nu prea poți da vina pe joc, lucru pe care fanii hardcore îl vor aprecia.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Am zis mai devreme despre un nou mod de joc și o funcție „flagship” a Mortal Kombat 1, așa că hai să discutăm mai multe despre el. Invasion este copilul din flori al lui Mortal Kombat cu Mario Party, și e ceva ce nu am mai văzut până acum în alt joc din serie. Practic, modul ăsta este la bază un board game surprinzător de interesant și reprezintă motivul pentru care vei vrea să pornești jocul și după ce ai terminat campania.

Îți alegi un caracter, alături de un altul care servește drept ceea ce dezvoltatorii numesc „Kameo” (more on that later) și pleci la drum pe hartă. Ai la dispoziție mai multe drumuri din care poți să alegi iar la tot pasul te vei lovi de bătăi clasice și o tonă metrică de easter egg-uri, dar și de event-uri noi în care trebuie să te ferești de obstacole, timp în care trebuie să îți îmbunătățești personajul cu ajutorul unui skill tree care face modul încă și mai complex.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

În contrast cu modul Tower, recompensele aici sunt mult mai folositoare, și vorbim de skin-uri pentru personajele din joc, alături de o nouă monedă specifică acestui mod de joc, pe care poți să o obții doar prin gameplay și cu care îți poți cumpăra tot felul de iteme cosmetice din shop-ul dedicat. Partea cea mai bună este că, pe măsură ce trece timpul, tot mai multe hărți și reward-uri noi vor fi adăugate, deci kudos aici pentru suportul pe termen lung.

Dar v-am promis că o să discutăm mai pe larg despre „Kameo”, și acum e un moment mai bun ca oricare. Cel mai simplu ar putea fi descrise drept un ajutor pe care jocul ți-l oferă în luptă. Poți alege dintre o sumedenie de personaje, unele noi și altele mai vechi din serie, care joacă rolul de aliați ai tăi. În termeni simpli, cu ajutorul acestui sistem poți nega anumite slăbiciuni pe care eroul cu care joci le are, și poți face niște combo-uri cu adevărat spectaculoase dacă te prinzi cum funcționează.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult acest nou sistem și este ca o gură de aer proaspăt pentru un jucător casual neinteresat de finețurile și rafinamentele aduse sistemului de combat în ultimele câteva titluri. Normal că bătăile în sine au fost mai bune de la an la an, dar până acum schimbările au fost prea subtile pentru cineva care se joacă un Mortal Kombat ocazional cu prietenii.

Well, sistemul ăsta schimbă complet datele problemei, pentru că posibilitățile atunci când vine vorba de arsenalul tău ofensiv au crescut dramatic. Un alt lucru pe care l-am apreciat este că sistemul este simplu și ușor de înțeles chiar și pentru cineva ca mine, care nu face din Mortal Kombat o religie. Cu el, bătăliile au devenit și mai dinamice ca până acum iar cu o simplă apăsare de buton la momentul potrivit poți schimba cu ușurință deznodământul meciului.

Dar la ce bun toate aceste sisteme noi și moduri de joc interesante dacă combat-ul de bază este prost? Ei bine, nici nu se pune problema de așa ceva, iar Mortal Kombat 1 păstrează tradiția seriei. Fiecare lovitură are punch, este extrem de precisă și nu cred că există un sentiment mai satisfăcător în gaming decât acela când îți iese un combo greu și îți devastezi oponentul cu o avalanșă de pumni, picioare și toate cele.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Reversul medaliei este că, dacă nu ți-au plăcut bătăile din jocurile precedente (lucru greu de înțeles, părerea mea), Mortal Kombat 1 nu îți va schimba perspectiva. Sure, sistemul de Kameo este interesant, dar este o modificare prea mică pentru cineva care voia să vadă altceva de la un joc de genul. Bine că există pe piață și jocuri precum Street Fighter 6 care este ceva mai diferit sau următorul Tekken care va fi lansat la începutul anului următor.

Grafică și sunet

Acum ajungem la piesa de rezistență a jocurilor Mortal Kombat din trecut: grafica și sunetul. Și spun cu plăcere că cel mai nou entry din serie nu dezamăgește. În primul rând, faptul că noul titlu nu este disponibil și pe consolele din generația trecută (adică PS4 și Xbox One) face un serviciu imens componentei grafice. Dezvoltatorii au avut libertatea să introducă și mai multe efecte vizuale și texturi de foarte bună calitate, lucruri imposibil de implementat pe sistemele mai vechi.

Toate, dar absolut toate arenele din joc sunt superbe, modelele personajelor sunt top notch iar animațiile sunt din altă ligă. În plus, să nu credeți că celebrul sistem de fatalities a fost abandonat, nici vorbă de asta. Avem așa ceva implementat și aici iar, cu ajutorul graficii mai bune, fatalitățile arată mai brutal și mai realist ca niciodată.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Asta înseamnă că Mortal Kombat 1, la fel ca multe alte titluri din serie, este plin de gore și de sânge și dacă nu vrei să vezi cum sunt tăiate intestine cu o macetă sau cum sunt scoși ochi din orbite, jocul ăsta nu e pentru tine. Dar, dacă asta este ceea ce cauți, vei găsi decapitări din belșug aici.

Am spus că Mortal Kombat 1 nu este disponibil și pe consolele din generația trecută, dar afirmația asta e cumva falsă, pentru că jocul s-a lansat și pe bătrânul Nintendo Switch. Iar aici am o mențiune de făcut. Toate lucrurile bune pe care le-am spus despre grafica jocului nu se traduc și pentru varianta portabilă. Pe Switch, jocul arată absolut teribil, texturile sunt de cea mai joasă speță și nici nu mai încape vorba de efecte speciale și mai știu eu ce când poți număra cu ușurință poligoanele din care sunt alcătuite modelele personajelor.

Dacă nu ai altă consolă sau PC și vrei cu disperare să te joci Mortal Kombat 1, e bine să știi că vei găsi și pe Switch toate modurile de joc și povestea completă. Dar nu ți-aș recomanda să faci asta, pentru că grafica urâtă strică mult experiența, iar plusul portabilității nu este suficient ca să echilibreze balanța în opinia mea. Într-o lume în care există jocuri precum The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom care rulează ok și arată foarte bine pe bătrâna consolă, Mortal Kombat 1 este nescuzabil.

Dar suficient cu versiunea de Switch, pentru că nu ea este focusul acestui material, ci jocul adevărat. Am jucat Mortal Kombat 1 pe PS5 și, pe lângă grafica superbă, nu m-am lovit de probleme de lag sau chestii asemenea. Jocul a rulat bine de la cap la coadă și mă bucur să spun că, cel puțin din spusele celor de pe net, și versiunea de PC merge ok. Singurul caveat pe care l-am găsit este că cutscene-urile și fatalitățile rulează la doar 30fps pe PC, ceea ce e straniu ținând cont că sunt la 60fps pe consolă, dar nu este nimic ce un viitor patch sau un mod nu pot rezolva.

Cât despre sunet, ca la fiecare joc din serie, am fost impresionat. Feedback-ul auditiv pe care îl primești atunci când o lovitură de-a ta atinge oponentul este foarte mișto iar fatalitățile sunt la fel de brutale și pe parte audio cum sunt pe video. În plus, și muzica e bine aleasă, deci la capitolul ăsta avem o mare și binemeritată bilă albă.

Concluzie

Când tragem linie, Mortal Kombat 1 este un joc foarte mișto. Firul narativ reinventat face o treabă bună în a-ți prezenta personajele pe care le știi de zeci de ani într-o lumină nouă și interesantă, combat-ul este mai bun ca niciodată cu sistemul Kameo iar modul Invasion este bine gândit și chiar fun, în special când luăm în considerare și suportul pe termen lung pe care dezvoltatorii l-au promis.

(13) MORTAL KOMBAT 1 rescrie istoria și devine cel mai bun joc din serie! 00-02-14

Astea fiind zise, nota mea pentru Mortal Kombat 1 este 9 pentru versiunea de PS5, Xbox Series și PC. Noul joc aduce cinste francizei, și ne arată că NetherRealm Studios au perfecționat formula unui fighting game desăvârșit. Are câteva probleme mici, dar nimic care să-l descalifice din topul celor mai bune jocuri lansate anul ăsta.

Poveste și atmosferă - 9.5
Gameplay - 8.5
Grafică și sunet - 9

9

Mortal Kombat 1 rescrie istoria și devine poate cel mai bun joc din franciză. Noul mod Invasions este fresh și interesant, sistemul Kameo este extrem de folositor iar grafica și sunetul sunt la alt nivel, așa cum ne-am obișnuit de la un joc MK.

User Rating: 5 ( 2 votes)

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button