PC&Consoles

Niantic dezactivează Pokemonii legendari

Niantic pare să facă un efort în ultima vreme pentru a supăra comunitatea surprinzător de volatilă a lui Pokemon Go.

După îndepărtarea funcției de urmărire a creaturilor, acum Niantic s-a apucat de eliminarea Pokemonilor legendari care au fist deja prinși de jucători.

Au fost acuzații de trișare la adresa jucătorilor care au obținut astfel de creaturi, din moment ce acestea nu ar trebui să fie în joc, dar aparent chiar au fost. Niantic a dezvăluit că un număr de Pokemoni legendari au fost eliberați în sălbăticie din greșeală, iar cei care au fost prinși de jucători trebuiesc eliminați.

Abia după ce își pune la punct toate sistemele, și toți jucătorii au șanse egale să prindă un Pokemon legendar, studioul le va introduce. La urma urmei, nu ar fi cinstit ca din cauza unui bug cineva să aibă un Metal Greymon când restul jucătorilor încă se mai chinuie cu un amărât de Annoy-o-Tron.

Până atunci, cei care se lăudau cu o astfel de creatură vor sta cu ochii în soare, supărați și probabil scriind lucruri rele despre Niantic pe internet.

[The Escapist]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button