Apărând ca un fel de pact între doi mari rivali, dar de fapt forțat de legislația europeană împotriva practicilor de monopol, Apple și Google vor pune la dispoziția utilizatorilor instrumentele necesare pentru migrarea de la iPhone la Android și viceversa. De partea Apple, software-ul se numește AppMigrationKit și urmărește simplificarea procesului de transfer al datelor iPhone la noul tău smartphone cu Android. Sub rezerva că acest instrument depinde în bună măsură și de suportul acordat de către dezvoltatorii de aplicații (care ar putea să nu aibă versiuni echivalente de Android disponibile pentru toate aplicațiile tale preferate de iOS), Apple confirmă că va oferi această opțiune în viitorul apropiat.
Dacă am trăi într-o lume perfectă, Apple ar spune că e mai bine să câștigi loialitatea utilizatorilor oferindu-le motive să rămână în ecosistemul iOS, decât să-i împiedici prin orice mijloace să încerce și altceva. Dar în cazul de față, aparenta generozitate arătată de compania americană poartă un nume pompos, Digital Markets Act (DMA), legislația europeană creată pentru a oferi condiții de concurență echitabilă între companiile de tehnologie.
Spre exemplu „convingând” Apple să dezvolte din propria inițiativă instrumentele software care permit utilizatorilor să se „mute pe Android” cu tot cu setări și conturi de utilizator. Iar ceea ce era doar o promisiune până de curând tocmai s-a materializat zilele trecute, Apple publicând documentația pentru noul său framework AppMigrationKit. Acesta va funcționa pe dispozitive care rulează iOS 26.1 și iPadOS 26.1, permițând dezvoltatorilor să includă și datele aplicațiilor instalate în timpul procesului de migrare. Iar dacă aplicațiile respective au și versiuni echivalente pentru Android, atunci vei putea continua de unde ai rămas fără așa refaci toate setările personalizate anterior, sau să ai probleme cu importarea colecțiilor de fișiere bookmark sau parole salvate.

Interesant este că AppMigrationKit pare a fi conceput strict pentru utilizatorii care trec la un dispozitiv non-Apple. „AppMigrationKit acceptă doar migrarea către și de la platforme non-Apple, cum ar fi Android. Sistemul nu utilizează framework-ul pentru migrarea între dispozitive iOS sau iPadOS. Bine de știut, software-ul în forma actuala nu include și aplicații care rulează pe dispozitive cu visionOS sau PC-uri/laptopuri macOS bazate pe Apple Silicon.
De reținut, transferul de la iOS la Android va include doar datele acelor aplicații pentru care există versiuni echivalente disponibile pentru ambele platforme, și nici atunci nu poți fi sigur că dezvoltatorul respectiv a colaborat cu Apple pentru înlesnirea acestei operațiuni. Un alt obstacol major este faptul că aplicațiile achiziționate pe iOS vor trebui cumpărate din nou în versiune de Android, chiar dacă te alegi cu aceeași funcționalitate pentru care ai plătit deja. De asemenea, dacă vrei să transferi colecția de muzică pe care o deții sub formă de fișiere salvate în memoria locală a telefonului, nici asta nu e o opțiune. Însă dacă folosești un serviciu de streaming pe bază de abonament, cum ar fi Apple Music sau Spotify, accesul va fi păstrat în baza abonamentului respectiv, rămânând doar să descarci din nou melodiile salvate pentru ascultare offline.
Vestea mai puțin bună este pentru cetățenii non-UE: șansele ca Apple să ofere acest serviciu la nivel global sunt aproape de zero.

