PC&Consoles

GOG Galaxy iese din beta

GOG anunță că aplicația sa proprie pentru gestionarea, descărcarea și menținerea jocurilor a ieșit în mod oficial din beta.

Cu lansarea variantei 1.2 aveți parte de ceea ce poate fi considerat o variantă cât de cât finală, sau măcar funcționează așa cum ar trebui, a lui GOG Galaxy. În cazul în care sunteți curioși car este diferența dintre varianta cea veche și cea actuală, totul se rezumă la câteva idei de bază simple. Iar cea mai importantă din ele este suportul universal pentru salvări.

Toate jocurile voastre de pe GOG, da, până și câteva din cele vechi de 30 de ani, își pot păstra progresul pe server. Ceva foarte util pentru cei care tot spun că vor să termine Planescape Torment de 10 ani, dar tot schimbă PC-urile.

Pe lângă asta aveți parte și de un overlay care poate fi accesat din jocuri, pe care îl puteți folosi pentru a vedea progresul către dobândirea trofeelor sau puteți vorbi cu prieteni voștri. Câteva alte funcții mai sunt adăugate, cum ar fi abilitatea de-a limita download-ul la anumite ore și la o anumită viteză, un mod de hibernare care îi reduce consumul de energie și un contor de cadre pe secundă. La urma urmei, tare vrei să știi dacă acel upgrade a meritat cu adevărat pentru Settlers 2.

GOG Galaxy este complet opțional, asta fiind în continuare partea cea mai bună a serviciului, și poate fi descărcat de pe pagina oficială.

[GOG]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button