Gaming

Remake-ul Dead Space va fi lansat la început de 2023

Dead Space este una din seriile cu care mulți dintre noi au crescut, iar vestea că primul joc va fi revitalizat printr-un remake a venit cum nu se putea mai bine. Jocul are la bază cea mai nouă versiune a motorului grafic Frostbite, engine-ul cu care am făcut cunoștință prin franciza Battleffield, și se adreasează PC-urilor și consolelor next-gen.

Remake-ul Dead Space este dezvoltat de către cei de la Motive Studios, hotărâți să preia ștafeta de la defunctul Visceral Games. Perioada orientativă de lansare a jocului a fost anunțată de EA, în cadrul unui livestream al dezvoltatorilor. Astfel, începutul lui 2023 va fi fereastra în care Dead Space va face ochi pentru a ne arăta ce înseamnă să treci din nou printr-un joc bun dar refăcut de la zero într-unul din cele mai bune motoare grafice.

Alături de anunțul cu pricina, Motive Studios au prezentat și câteva informații referitoare la coloana sonoră și ambiența lui Dead Space în cadrul unui livestream. Dezvoltatorii au publicat un mic trailer care ne pune în botoșii lui Isaac și ne aruncă în fața primilor necromorfi care au infestat nava Ishimura.

Aș putea spune că aștept cu mare interes această lansare și sunt entuziasmat să trec iar prin atmosfera copleșitoare conturată cu atâta implicare și ingeniozitate de fostul Visceral Games. Întregul proces al dezvoltării lui Dead Space este plin de elemente interesante și de decizii creative și sunt curios să văd cum au fost transpuse într-un remake făcut cu totul de la zero.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button