Conform zicalei „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, criza declanșată de scumpirea soluțiilor de memorii RAM și stocare Flash aduce profituri record pentru Micron, Samsung, SK hynix și alți furnizori din industrie, care își rezervă în avans și pe sume exorbitante întreaga capacitate de producție, semnând contracte exclusive cu furnizorii din industria centrelor de procesare cloud.
De la începutul lunii decembrie 2025 până la finalul lunii februarie 2026, Micron a generat venituri de aproximativ 23,9 miliarde de dolari americani. În doar trei luni, veniturile companiei au crescut cu 75% față de aceeași perioadă a anului precedent și cu 196% față de aceeași perioadă a anului trecut, producătorul de memorii reușind să egaleze veniturile AMD și Intel, luate la un loc.
În ce privește profitul net, creșterea raportată este chiar mai mare, ajungând la 13,8 miliarde de dolari, deoarece Micron a crescut doar prețurile, nu și producția care oricum este ajunsă la limita capacităților disponibile. Spre comparație, cu doar un an înainte Micron raporta un profit net de 1,6 miliarde de dolari. Marja brută a crescut de la 56% la 74% în această perioadă, iar marja operațională de la 45 la 68%. Micron consideră acest lucru un record.
Cine plătește, de fapt, pentru boom-ul din industria de semiconductoare?
Chiar în timp ce Micron înregistrează cea mai mare creștere a veniturilor la nivelul industriei producătoare de soluții NAND flash (stocare SSD) și al DRAM (RAM). Situația pentru integratorii de PC-uri desktop, notebook-uri, smartphone-uri și alte dispozitive client arată mai degrabă sumbru.

Da, pentru Micron veniturile au crescut de la 2,2 miliarde la 7,7 miliarde de dolari. Marja operațională a explodat de la 1% la 76%. Însă cel mai profitabil segment de piață pentru Micron împinge aproape de faliment integratorii de PC-uri, producătorii de electronice de larg consum și chiar industria auto, toate aceste industrii fiind nevoite să transfere consumatorilor de rând creșterile speculative de prețuri alimentate de cererea venituri din industria centrelor de procesare pentru inteligența artificială.
Divizia de soluții DRAM rămâne afacerea principală a Micron, generând 18,8 miliarde de dolari, sau 79% din venituri. Completând oferta companiei, divizia de memorii flash NAND pentru SSD-uri a genenerat 5 miliarde de dolari americani, sau 21% din venituri.
Chiar dacă sunt produse la capacitate maximă în fabricile Micron, cât și în fabricile altor producător de semiconductoare, ambele tipuri de memorie vor rămâne foarte dificil de procurat în viitorul apropiat și chiar pe termen ceva mai lung. Și pentru că business-ul merge atât de bine, Micron nu se așteaptă la nicio relaxare în anul calendaristic 2026, dar și în anii ce vor urma. Iar situația pare cu atât sumbră în cazul SSD-urilor: „În prezent, constatăm că cererea de memorie NAND va depăși semnificativ oferta noastră disponibilă în viitorul previzibil.”
Acordurile pe termen lung semnate cu clienți din industria serviciilor Cloud și AI vin să arate că industria nu se așteaptă ca bula inteligenței artificiale să se spargă, prea curând. Drept dovadă, Micron a semnat primul său „acord strategic cu clienții”, pe o perioadă de cinci ani. Spre deosebire de acordurile-cadru pe termen lung anterioare, se spune că acesta include „angajamente specifice”, care probabil lasă complet pe dinafară clienții tradiționali.

