Logitech a lansat astăzi noile căști Zone Vibe Pro și Zone Vibe Pro for Business. În condițiile în care 79% dintre angajați lucrează în prezent într-un sistem hibrid, aceste căști confortabile, de tip over-ear, elimină nevoia de a alterna între dispozitivele audio dedicate activității profesionale și cele utilizate în timpul liber. Concepute pentru a se adapta întregii rutine zilnice, oferă un sunet clar pentru videoconferințele de dimineață, redau serialul preferat în pauza de prânz, reduc zgomotul de fundal cu ajutorul funcției ANC în timpul plimbărilor sau al călătoriilor și asigură o experiență audio de calitate în momentele de relaxare de după program, pentru podcasturile și playlisturile preferate.
”Profesioniștii de astăzi, care lucrează în birouri open space, de acasă sau în deplasare, nu ar trebui să fie nevoiți să folosească soluții audio diferite pentru activitatea profesională și cea personală”, a declarat Joseph Mingori, VP and General Manager of Mobile and Audio Solutions at Logitech. ”Zone Vibe Pro răspunde acestei nevoi, oferind utilizatorilor o experiență audio de calitate oriunde s-ar afla, într-un format confortabil, și punând la dispoziția echipelor IT soluții hardware fiabile și certificate.”

Creat pentru nevoile departamentelor IT și ale companiilor
Zone Vibe Pro for Business oferă departamentelor IT o soluție audio concepută special pentru implementarea în cadrul organizațiilor mari. Certificată pentru Microsoft Teams (Premium Microphone for Open Office), Zoom și Google Meet, asigură performanțe fiabile în timpul apelurilor, atât la birou, cât și în mediile de lucru la distanță. Prin intermediul software-ului Logitech Sync, echipele IT pot monitoriza și actualiza dispozitivele și pot gestiona setările de firmware la nivelul întregii organizații, reducând astfel numărul solicitărilor către serviciul de asistență IT și întreruperile activității.
Specificații:

- Confort pe tot parcursul zilei: Banda de susținere moale, reproiectată, distribuie uniform presiunea pentru un confort sporit pe durata utilizării.
- Autonomie extinsă: Până la 30 de ore de redare audio sau 18 ore de convorbiri cu funcția ANC activată (până la 66 de ore cu ANC dezactivat).
- Încărcare rapidă prin USB-C: O încărcare de cinci minute oferă până la o oră de convorbiri, iar funcțiile audio rămân disponibile și în timpul încărcării prin USB.
- Durată de utilizare extinsă: Banda de susținere, pernițele pentru urechi și bateriile pot fi înlocuite**, prelungind astfel durata de funcționare a produsului.
- Variante de culoare: Zone Vibe Pro sunt disponibile în Graphite, Black, Off-White și Lilac. Zone Vibe Pro for Business sunt disponibile în Graphite, Off-White și Rose.
Sustenabilitate
Zone Vibe Pro sunt concepute cu atenție la alegerea materialelor pentru a reduce impactul asupra mediului. Componentele din plastic conțin cel puțin 29% plastic reciclat post-consum certificat. Magneții din interior conțin 100% metale din pământuri rare reciclate post-consum, iar bateria utilizează 100% cobalt reciclat. Ambalajul din hârtie provine din păduri certificate FSC și din surse controlate.

Preț și disponibilitate
Produsul Zone Vibe Pro este disponibil începând cu 30 septembrie pe logitech.com, la prețul de 259,99 €. Versiunile Business sunt disponibile la prețul de 279,99 € (versiunea cu receptor Zone USB-C), respectiv 259,99 € (versiunea Native Bluetooth Edition). Începând cu luna octombrie, produsele Zone Vibe Pro vor fi disponibile și la partenerii autorizați din România, la prețul de 1369,99 lei.
