Mai mulți suspecți și membri ai grupării Lapsus$ au fost arestați
Cică boss-ul ar fi un puști de 16 ani
Autoritățile londoneze au reușit să aresteze mai mulți suspecți care au legărută cu gruparea de hackeri Lapsus$, cei responsabili de atacurile lansate către dezvoltatori importanți precum NVIDIA, Samsung și Microsoft. Potrivit BBC News, Poliția din Londra a reținut șapte oameni cu vârste între 16 și 21 de ani. Pe unii dintre aceștia, autoritățile i-au eliberat sub supraveghere, dar alții au reprezentat cheia pentru posibila identificare a unuia dintre liderii Lapsus$.
Poate că sună ca-n filme, unde cu cât ești mai tânăr, cu atât ești mai periculos și isteți, dar uite că i-a fost luată urma unui băiat de 16 ani din Oxford care opera sub numele „Breachbase” sau „White”. Se spune că, în urma operațiunilor Lapsus$, acesta a adunat echivalentul în Bitcoin a 14 milioane de dolari, doar că a fost scos din schemă după ce partenerii acestuia i-au făcut publice datele personale în urma unei dispute. Autoritățile au tot încercat să dea de el timp de aproape un an, până când băiatul a făcut suficient de multe greșeli care să îi ajute pe investigatori să-i ia urma.
Este lesne de înțeles că aceste arestări n-o să pună capăt atacurilor Lapsus$, dar vor întârzia activitățile hackerilor. Chiar și așa, Lapsus$ au devenit foarte faimoși în urma loviturilor date companiilor importante de pe piața tech, iar asta le-a adus aproape 47 de mii de membri pe canalul de Telegram al grupării.