ȘtiriTech&IT

Lansare Galaxy S24: specificații, imagini și noutățile Galaxy AI

Samsung ne-aratat încă de ieri primele imagini oficiale cu Galaxy S24 și S24 Ultra, păstrând restul detaliilor pentru evenimentul de lansare Unpacked. Dar haideți să recapitulăm lista cu principalele specificații, dar și inovațiile bazate pe Galaxy AI despre care Samsung promite că vor revoluționa modul în care folosim telefonul mobil.

Luate direct de pe ambalajul retail al produselor aflate deja în depozitele Samsung din lumea întreagă specificațiile Galaxy S24 pot fi rezumate în câteva fraze:

  • Ecrane OLED mai strălucitoare și cu tehnologie LTPO pentru toate modelele din serie. Immersive Display, noul ecran mai mare și plat, mai bun decât cel curbat. Strălucire până la 2600 nits pe modelul Ultra și 1500 nits pe seriile S24 Plus și „vanilla”
  • Chipset Exynos pentru versiunile S24 și S24 Plus destinate pieței europene, Snapdragon 8 Gen 3 doar pe S24 Ultra
  • Cantități neschimbate de stocare și memorie RAM, excepție făcând doar modelul S24 Plus care primește 12GB RAM „by default”
  • Acumulator de capacitate puțin mai mare pe S24 și S24 Plus, respectiv neschimbată pe S24 Ultra. Fără îmbunătățiri notabile pe partea vitezelor de încărcare rapidă
  • Camere foto îmbunătățite pe Galaxy S24 Ultra, dar aproape neschimbate pe celelalte modele. Calitatea imaginii îmbunătățită mai ales prin optimizări software și cu ajutorul AI.
  • Samsung a renunțat la ecranele curbate pentru toate modelele din gamă. Introduce aliajul din titan pentru rigidizarea carcasei S24 Ultra
  • Design exterior cu finisaje aplatizate și finisaje în culori neutre, mai „comerciale”

Specificații Galaxy S24:

  • Display Dynamic AMOLED de 6.2” cu LTPO (refresh 1-120Hz) și rezoluție 2340 x 1080 pixeli
  • Procesor Exynos 2400 in Europa, Snapdragon 8 Gen 3 în SUA
  • Memorie 8GB RAM, stocare internă de 128GB sau 256GB
  • Aranjament foto: 50MP pe camera principală, cameră ultrawide de 12MP, cameră 3x telephoto de 10MP
  • (30x Space Zoom)
  • Baterie: 4,000mAh cu încărcare 25W

Specificații: Galaxy S24 Plus

  • Ecran: Dynamic AMOLED de 6.7” cu refresh 1-120Hz (LTPO) și rezoluție 3120 x 1440 pixeli
  • Procesor: Exynos 2400 in Europa, Snapdragon 8 Gen 3 în alte regiuni
  • Memorie: 12GB RAM, 256GB sau 512GB stocare internă
  • Camere foto: 50MP pe camera principală, cameră ultrawide de 12MP, cameră 3x telephoto de 10MP
  • (30x Space Zoom)
  • Baterie: 4,900mAh cu încărcare 45W

Specificații Galaxy S24 Ultra

  • Display: Dynamic AMOLED de 6.8” cu tehnologie LTOP (refresh 1-120Hz) și rezoluție 3120 x 1440 pixeli
  • Chipset: Snapdragon 8 Gen 3 (frecvența boost poate diferi de la o regiune la alta)
  • Memorie: 12GB RAM + 256GB, 512GB sau 1TB stocare internă
  • Camere foto: 200MP pe camera principală, cameră ultrawide de 12MP, cameră telephoto de 50MP cu zoom optic 5x, cameră telephoto de 10MP cu zoom optic 3x, opțiune100x Space Zoom
  • Acumulator: 5,000mAh, cu încărcare de 45W
  • Carcasă cu aliaj din Titan pentru rama exterioară

Galaxy S24 Ultra

La fel ca și până acum Samsung va livra Galaxy S24 într-un ambalaj din carton reciclat, pachetul descris drept minimalist și prietenos cu mediul înconjurător incluzând doar un minim de documentație și cablu USB-C. Astfel utilizatorii care doresc să beneficieze de încărcare rapidă la viteza de 45W trecută în lista cu specificații vor avea nevoie să achiziționeze separat atât adaptorul AC recomandat de Samsung dar și cablul USB-C aferent (cablul inclus în pachetul cu accesorii este limitat la viteza de 25W).

Din pliantele de promovare „scăpate” pe internet am mai aflat și că Galaxy S24 Ultra poate comuta dinamic între nivelurile de zoom 2x, 3x, 5x și 10x, cel din urmă fiind obținut prin magia Super Resolution, procesare asistată de inteligența artificială. Telefonul va combina până la 10 cadre obținute în succesiune rapidă pentru a obține poze cu zoom „optic” 10x și rezoluție 12MP, la un nivel de calitate superior predecesorului S23 Ultra. Rezoluția implicită folosită pentru camera de 200MP crește la 50MP (față de 12MP pe S23 Ultra).

Noutățile One UI 6.1

Deși Galaxy S24 oferă suportul la partea de hardware, adevărata „magie” este dată de software și inteligența artificială, firmware-ul venind cu o listă lungă inovații și îmbunătățiri:

  • Poze wallpaper generate de AI
  • Efecte de vreme și portret în meniul Lock Screen
  • Editor de imagini cu suport pentru rearanjarea obiectelor din scene și extinderea pozelor dincolo de margini folosind AI
  • Opțiuni avansate pentru editarea de stickere, desene și multe altele
  • Traducere în timp real a apelurilor de voce
  • Izolarea mai eficientă a vocii și sunetului în medii mai zgomotoase
  • Mutați cu ușurință subiectele dintr-o imagine la alta
  • Funcții îmbunătățite de protecție a bateriei și personalizare
  • Gestionarea/rezumarea notițelor salvate în aplicația Samsung Notes în note generale mai bine structurate și mai ușor de parcurs
  • Animații refăcute pentru maximizarea performanțelor și reducerea consumului bateriei

Element de atracție major pentru Galaxy S24 este posibilitatea de a conversa în apeluri de voce cu persoane care vorbesc altă limbă decât tine, telefonul asigurând traducerea în timp real a apelului, astfel încât persoana pe care o suni să audă ceea ce spui în limba lor și invers. Momentan, această funcționalitate nu este disponibilă pentru limba română, dar Samsung ne asigură că va fi adăugată mai târziu.

O altă îmbunătățire pentru calitatea apelurilor va veni sub forma funcției Voice Focus, noul algoritm asistat de inteligență artificială ocupându-se cu eliminarea sunetelor de fundal, optimizând pentru o experiență de apelare mai clară în orice situație.

 

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button