GamingCommunity

La multi ani, DOOM! 27 de ani de „Rip & Tear”!

Sunt un om simplu. Vad si aud Doom, ma activez. Si ce mai sincronizare! Am vazut prin comentarii ca multi dintre voi mizeaza pe Doom Eternal ca Game of The Year. Asta inseamna ca ceea ce a fost inceput de id Software in 1993 nu o sa moara prea curand.

In iarna lui ’93, mai exact pe 12 decembrie, tatal lui Wolfenstein 3D s-a gandit sa mai faca un copil. Iar copilul acela a fost, la vremea lui, un copil-minune. De fapt, a revolutionat lumea jocurilor pe PC pentru ca a indraznit sa vina cu motor grafic imbunatatit, level design imbunatatit si inamici „savurosi”.

Doom a devenit atat de popular, incat…Nu, stai. Atlfel vine vorba. Doom era atat de badass, incat Bill Gates l-a rugat pe Doomslayer sa-l lase sa-si faca si el reclama la Windows 95 prin UAC. Ce baiat de treaba. Pana la urma, Doom a fost cel mai instalat program pe calculatoarele cu Windows 95, dar asta nu inseamna ca regele FPS-urilor nu a fost supus si controverselor.

Vremurile de odinioara

Imi amintesc de primul calculator din casa. Avea un monitor caruia trebuia sa-i frigi pumni ca sa porneasca. Si nu aveam placa de sunet. Dar eram copil si nu prea imi pasa. Intr-o zi, am facut cunostinta cu Doom. A fost dragoste la prima vedere.

Sub atenta indrumare a tatalui meu, am pus degetelele pe tastatura si am luat pozitia tipica: o manuta pe sageti, cealalta rupandu-si degetul mic pe CTRL. Press Enter to start si da-i sa zaca. Si m-am jucat. Mult. Foarte mult. Entuziasmat si fascinat de monstrii pe care trebuia sa-i casapesc. Uneori plangeam pentru ca, odata ajuns acasa de la gradinita, il gaseam pe tata facand speedrun in Doom, in conditiile in care mintea mea de copil imi spunea clar, prin decizie unanima, ca mereu este randul meu sa ma joc.

Erau vremuri frumoase, in care am butonat si clone fantasy de Doom (vezi Hexen si Heretic), cultivandu-mi ceea ce avea sa devina pasiunea arzatoare pentru jocuri video. Cu timpul, am descoperit alte jocuri, din ce in ce mai noi si cu grafica din ce in ce mai misto, dar stiam ca, de-a lungul vietii, voi purta in sinea mea o mica parte din Doom, bunicul shooter-elor.

Mick Gordon la platane

Doom-ul din 2016 mi-a placut enorm. Si nu sunt singurul cu acest rationament. Pe atunci, rasnita mea nu putea suporta masacrul de pe Marte, avand ca soundtrack drujbele scornite de sintetizatoarele lui Mick Gordon. Tot ce puteam face atunci era sa modez batranul Doom, sa opresc MIDI-urile din joc si sa las pe fundal muzica din reboot-ul 2016.

Dar atunci cand am pus in sfarsit mana pe el, Doamne, apara si pazeste. Timp de trei zile m-am bronzat la lumina monitorului, terminand primul playthrough pe Ultra-Violence. Stiu, nu e Nightmare, dar jucandu-l pentru prima data, sunt destul de mandru de mine.

Doom si traditia adusa la zi

Doom-ul acesta este foarte bine scris si dezvoltat. Comunitatea a observat si indragit tributul adus de level design si de easter egg-uri vechilor WAD-uri din ’93. Muzica violenta, care fuzioneaza perfect cu atmosfera, gameplay-ul alert, care pune accentul pe reflexe si mobilitate, toate acestea au facut din Doom 2016 acel joc pe care bunicii tai crestini il indragesc aka simulator de exorcizare.

Eternal a sosit pe Steam cu mare pompa. Din nou, baiatul nostru Mick Gordon s-a intrecut pe sine insusi in ceea ce priveste coloana sonora. Daca i-ai fi aratat vreunui neofit melodia din meniul principal al jocului, saracul ar fi crezut ca este theme song-ul vreunui boss battle. Vedeti? Efectul acesta de „badassery” care ti se vara sub nas din prima este ceea ce indragesc fanii Doom.

Trecand peste noile arme si power ups, storyline-ul interesant si cu muuuult dezvoltat fata de batranul ’93, componentele multiplayer din Doom si Doom Eternal sunt chiar foarte populare, in special challenge-urile si hartile custom made. Iar asta, bineinteles, aduce un plus rejucabilitatii, daca nu va mai satura Dumnezeu de achievementurile facute de pe urma completarii jocurilor pe dificultate maxima.

DOOM-urile noastre poate…Se vor intalni vreodata

Doom a fost si va ramane un titlu de referinta in istoria jocurilor video. FPS-ul din ’93 a fost lovitura de gratie a celor de la id Software, iar John Romero este perfect constient de acest lucru.

WAD-urile pentru vechiul Doom sunt atat de populare, incat au fost introduse numeroase harti si moduri de joc, unele mai dubioase, altele mai interesante. Comunitatea este numeroasa, continut pe YouTube si pe alte platforme este din plin, ce ti-ai putea dori mai mult de la un titlu care a facut istorie? Si da, am sarit intentionat peste Doom 3, pe care multi l-au cam ocarat, ceea ce e intr-un fel justificabil.

Nu ai cum sa uiti de Doom. Fanii se asigura de asta in permanenta. Vrei sa joci 93-ul pe un test de sarcina? Se poate! Dar pe un calculator de buzunar? Nicio problema! Pe un PC alimentat de cartofi? Si asta. Mod-urile, hartile si flexibilitatea motorului grafic ofera posibilitati nelimitate. Barbatii adevarati isi testeaza limitele in Doom Eternal, dar nu uita sa si rada cu un Doom 93 care ruleaza inclusiv pe display-ul unei placi de baza!

La multi ani, Doom! 27 de ani de „Rip & Tear”! Si tot atat in continuare!

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button