MORE

Cyanogen Inc își clarifică poziția față de CyanogenMod

Cyanogen Inc, compania responsabilă pentru dezvoltarea sistemelor de operare derivate din Android: CyanogenMod și Cyanogen OS, și-a clarificat puțin planurile pentru viitor, după dezvăluirea concedierilor de ieri.

Steve Kondik, cofondator al companiei Cyanogen Inc, a făcut o declarație publică prin care a promis că CyanogenMod va continua să fie „sponsorizat”. Nu a clarificat ce exact înseamna asta, spre exemplu, dacă o parte din angajații care au rămas la Cyanogen Inc vor continua să lucreze la dezvoltarea sistemului de operare gratuit și să ofere variante ale CyanogenMod compilate peste noapte ca până acum.

Kondik nu a spus nimic despre Cyanogen OS, sistemul de operare care a fost construit peste CyanogenMod, dar cu un număr de elemente specializate, dezvoltate intern, pentru care compania are brevete. Acest sistem de operare trebuia să fie licențiat producătorilor de telefoane mobile și ar fi trebuit să reprezinte metoda principală prin care Cyanogen Inc ar fi generat venitul necesar să își continue existența.

Mai multe informații ar trebui sa fie disponibile în viitorul apropiat despre viitorul companiei, dar măcar este bine de știut că sistemul de operare CyanogenMod, care a devenit foarte popular în comunitatea Android, nu va dispărea peste noapte.

[Ars Technica]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button