GamingPC&Consoles

Cele mai tari jocuri prezentate la PlayStation Showcase 2023

Am făcut o selecție cu jocurile care mi-au plăcut cel mai mult din prezentarea de-aseară

Evenimentele dedicate prezentărilor de jocuri s-au schimbat foarte mult în ultimii ani. Dacă înainte aveai E3 și încă vreo două convenții mari și late unde se anunța totul, după pandemie am văzut un nou trend. Fiecare companie mare din domeniu a început să-și găzduiască propriile evenimente, iar PlayStation Showcase 2023 este doar unul dintre ele. Și cum PlayStation este unul dintre cei mai mari jucători din piață, e și normal ca lumea să fie curioasă ce noutăți ne pregătește compania.

Am vorbit deja despre Marvel’s Spider-Man 2, de departe main event-ul de aseară, dar pe lângă creația celor de la Insomniac Games am avut parte de o selecție faină de jocuri. În plus, s-a confirmat și știrea mea de ieri, cea despre Metal Gear Solid 3 Remake. Se pare că numele jocului este Metal Gear Solid Delta: Snake Eater. Jocul a primit un overhaul aproape complet, iar imaginile pe care le-am putut vedea arată foarte bine.

Konami a mai anunțat și lansarea Metal Gear Solid: Master Collection Vol. 1, un pachet care include primele trei jocuri din serie. Doar nu credeați că s-au dezmințit și brusc, au devenit o companie decentă. Nah, tot Konami sunt, iar cu un pachet format din trei jocuri antice și de demult, probabil au așteptări că fanii vor plăti 60-70 de euro. În fine, este o ocazie bună pentru cei care nu au experimentat primele jocuri Metal Gear Solid să o facă acum, la 25 de ani distanță.

Assassin’s Creed Mirage vine pe 12 octombrie

Seria Assassin’s Creed avea nevoie de o pauză, iar după Valhalla care a venit la final de 2020, Ubisoft nu a mai scos nimic nou. Și să fiu sincer, nici măcar nu am simțit că au trecut trei ani. Mare mi-a fost mirarea ca în cadrul PlayStation Showcase să văd gameplay din Assassin’s Creed Mirage, mai ales că Ubisoft își găzduiește propriile evenimente de lansare. Oricum ar fi, cred că publisherul francez a luat decizia corectă, mai ales că după cele două minute de prezentare, brusc m-a luat pofta de AC.

Povestea te pune în pielea lui Basim, iar acțiunea jocului se petrece înainte de evenimentele din Assassin’s Creed Valhalla. La prima vedere, noul joc s-a întors la origini, câteva dintre secvențele prezentate amintindu-mi de primele două titluri din serie. Iar ăsta este un lucru bun, mai ales că abordarea modernă mi s-a părut neoriginală. Dar vom afla mai multe pe 12 octombrie, atunci când Assassin’s Creed Mirage va fi lansat pe PC, PlayStation 5, Xbox Series X și consolele din generația trecută.

Ghostrunner II a încălecat pe-o șa cu sabia în mână

Primul joc Ghostrunner a fost lansat în 2020, în mijlocul nebuniei pe care a provocat-o Cyberpunk 2077 și a picat numai bine. A ieșit înaintea titlului de la CDPR și a profitat din plin de hype-ul creat de acesta. Iar când a livrat un gameplay foarte antrenant, mecanici interesante și un nivel de dificultate destul de mare, alături de o grafică foarte fancy, a prins la public mai ceva ca pâinea caldă.

După succesul inițial, echipa de la One More Level s-a decis că este timpul să vină cu o continuare, iar în cadrul PlayStation Showcase 2023 ne-am revăzut cu Jack, protagonistul primului joc. Doar că de data asta îl vedem călare pe o motocicletă la viteze amețitoare, cu scheme noi și modalități și mai brutale prin care să-ți omori adversarii. Adică primim mai mult din ce ne-a plăcut deja, iar în cazul jocurilor de acest fel, mi se pare cea mai bună opțiune. Ghostrunner II va fi lansat anul acesta pe PC, PlayStation 5 și Xbox Series X.

PlayStation Showcase 2023 a inclus de la jocuri AAA, până la titluri independente

Pentru mine, Spider-Man 2, Metal Gear Solid Delta și Ghostrunner II au fost lansările cele mai interesante din cadrul acestei ediții de PlayStation Showcase. Dar au mai fost câteva prezentări care mi-au atras atenția, singura problema fiind că multe sunt trailere cinematice, adică nu pot să zic cu certitudine că jocul ăla o să-mi placă și după ce o să fie lansat, ori când o să văd primele secvențe de gameplay.

Și totuși, o propunere interesantă este Marathon, dezvoltat de Bungie. Nu este neapărat un proiect nou, ci mai de grabă o reimaginare a jocului cu același nume lansat în 1994 pe Mac. Ce-avem aici este un shooter foarte colorat, a cărui acțiune se petrece în viitorul îndepărtat. Omenirea a învățat să-și porteze conștiința în corpul unor clone și de aici au pornit tot felul de lupte. Pare o idee mișto, dar aștept s-o văd în acțiune înainte de orice.

În aceeași situație se află și Concord, un joc despre care am aflat puține lucruri. Știm că o să fie exclusiv pentru PlayStation 5 și vine undeva în 2024. În afară de asta, am primit un teaser foarte arătos care nu ne-a dat prea multe de înțeles. Adică știm că e ceva pe o navă, vizual îmi amintește de Guardians of the Galaxy și cam atât.

Dar haideți să discutăm și despre niște jocuri din care am putut vedea niște gameplay, titluri precum Alan Wake 2. Cei de la Remedy sunt pe val în urma câtorva lansări foarte bune, iar continuarea lui Alan Wake din 2009 începe să arate din ce în ce mai bine. Alt joc din care am putut vedea ceva secvențe de gameplay este Phantom Blade 0. La prima vedere ai putea să-l confunzi cu un souls-like, însă din trailerul pe care l-am văzut pare inspirat mai de grabă de Metal Gear Rising: Revengeance. Arată foarte bine, pare că va fi o experiență vizuală și auditivă de excepție, dar nu știm mai multe.

Și cam asta a fost PlayStation Showcase 2023, cel puțin pentru mine. Au mai fost câteva jocuri care mi-au atras privirea, dar fie le-am uitat repede, fie nu mi-au plăcut. Un exemplu bun este Farigame$ creat de Haven Studios. Arată ca o copie destul de trasă de păr a lui Hyenas, joc care urmează să fie lansat de SEGA. Ori Foamstars, un joc în care… te dai cu placa pe spumă la party?! Oricum ar fi, mă bucur că am putut vedea câteva titluri interesante și sper că majoritatea vor fi cel puțin la fel de bune ca trailerele de prezentare.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button