Subiect de glume pentru utilizatorii de Android, ecranul iPhone cu Dynamic Island este în egală măsură un simbol al identității Apple, dar și al refuzului companiei de a se alinia cu tendințele industriei și până la urmă… așteptările consumatorilor.
Știm deja că Apple nu renunță la Dynamic Island din considerente de securitate și pentru că beneficiile colecției de senzori îndreptați către fața utilizatorului sunt mai mari decât compromisul unui oval inestetic aplicat pe ecranul unui telefon premium. Sau cel puțin, cam așa sună explicația oferită de compania americană. Însă la fel de adevărat este că majoritatea utilizatorilor iPhone privesc cu invidie la dispozitivele cu Android și se întreabă de ce „ăilalți” pot avea doar o perforație minusculă în dreptul camerei selfie, sau pot alege un telefon care o elimină complet.
Așa că nu e de mirare că utilizatorii iPhone așteaptă eliminarea Dynamic Island probabil cu și mai mare nerăbdare decât utilizatorii de Android, banala perforație pentru camera selfie. Iar dacă nu a fost să fie cu generația iPhone 17 atunci sigur iPhone 18 va îndrepta situația, nu?
Ei bine, nu așa de repede, zvonuri recente circulate pe rețeaua de socializare Weibo dezvăluind adevăratele planuri Apple, compania americană selectând pentru iPhone 18 doar un decupaj Dynamic Island mai îngust, dar care nu face trecerea la un Face ID de tip under-screen, sau la o cameră frontală bazată pe acest principiu:
Seria iPhone 18 este doar o tabletă puțin mai îngustă, nu are o singură cameră și nu are Face ID sub ecran sau o cameră sub ecran. (tradus prin Google Translate)
Informatorul identificat cu pseudonimul Instant Digital este o sursă cu reputație probată încă de la generația iPhone 14, chiar dacă informațiile greșite nu au lipsit de-a lungul timpului.
Cert este că din punct de vedere al strategiei de marketing tip „picătura chinezească”, simpla renunțare la Dynamic Island nu prea ar avea sens pentru Apple, restrângerea graduală fiind o alegere logică pentru creșterea vânzărilor iPhone cu minim de efort, totodată asigurând că fanii rămași nehotărâți vor avea un motiv în plus să aștepte pentru modelul iPhone de anul viitor. Spre exemplu, un Dynamic Island mai mic ar deschide vizibilitatea așa numitelor Live Activities, fără ca notificările și indicatorii afișați în bara de status să pară atât de înghesuiți, îmbunătățirea rezervată pentru anul următor eliminând problema cu totul.

