
Dacă ai umple borcane cu toate zvonurile și leak-urile despre iPhone 14 până în momentul de față, ai avea nevoie de un camion plin. De la detalii de design, camere, procesor și până la ultima instanță de folosire a portului de încărcare proprietar, iPhone 14 este un exemplar care îi agită neîncetat pe fani. Cea mai nouă informație despre flagship-ul Apple aduce în discuție data de lansare, sau, mă rog, o presupusă zi de marți pe care să o încercuim în calendar.
Potrivit site-ului iDropNews, ediția 2022 a lui Apple September Event va avea loc pe 13 septembrie, adică fix la mijlocul lunii, după cum intuia mai toată comunitatea. Acesta ar fi singurul eveniment programat pentru respectiva dată, dar cum 13 septembrie pică marți, iar Apple obișnuiește să-și lanseze iPhone-urile în zilele de marți, orarele astea se sincronizează dubios de bine. Dacă este să dăm crezare zvonurilor, acel September Event va fi inaugurat cu mare pompă, urmând ca iPhone 14 să pășească în sfârșit în lumina reflectoarelor.
iPhone 14 și prietenii săi
Sursele menționează că numărul 14 nu va fi singura vedetă din acea perioadă. Poate că nu-și vor face simțită prezența în cadrul aceluiași eveniment, dar toamna se numără gadget-urile Apple. Leaker-ul sugerează că vor fi programate lansări pentru patruu modele de iPhone 14, un Apple Watch însoțit și de un Extreme Edition, un Apple Watch SE 2, AirPods Pro 2 și noul iPad 2022. Cu atâtea produse, șansele ca September Event să fie însoțit de încă un showcase sunt destul de mari, la fel ca în 2020, și rămâne de văzut care cum se va împărți de-a lungul perioadei magice.
Cei care se feresc de bârfă și doresc informații numai din surse oficiale vor trebui să mai aștepte. Apple are un obicei din a-și anunța evenimentele cam cu o săptămână înainte de începerea acestora, deci, teoretic, data de 6 septembrie ar trebui să fie semnalul cel mai sigur pentru fanii sceptici. Chiar și așa, dacă stai pe net, nu te poți feri la nesfârșit de spoilere și leak-uri tentante.