Chiar în timp ce pregătește retragerea acestei funcționalități pentru utilizatorii Facebook, Meta lucrează la implementarea unei opțiuni pentru distribuirea cross-post a Stories-urilor Instagram către fanii/urmăritorii de pe WhatsApp.
Inițiativa pare să vină în ajutorul vedetelor Instagram care doresc să țină mai ușor legătura cu fanii de pe WhatsApp. Cu nu mai puțin de 450 milioane de utilizatori activi zilnic, WhatsApp ar putea fi și o excelentă sursă pentru atragerea de noi urmăritori pe Instagram, interconectarea pregătită de Meta venind să sprijine interacțiunile dintre utilizatorii celor două platforme. Însă distribuirea stories-urilor Instagram direct pe WhatsApp Stories ar putea veni cu unele complicații, cele două aplicații nefiind perfect compatibile în ce privește formatul acestor postări. Astfel, este posibil ca anumite poze să apară „tăiate”, sau cu lipsite de unele animații și stickere interactive.
Cert este că nu toată lumea e încântată de schimbările care au transformat WhatsApp dintr-o aplicație simplă și eficientă folosită pentru a ține legătura cu prietenii și familia într-un veritabil „ghiveci”, cu tot felul de funcții pentru socializare pe care nu le-a cerut nimeni. Spre exemplu, acum poți seta ca mesaje de Status înregistrări audio de până la 60 de secunde, dar și în formă text, poză, sau video. Poți selecta dintr-o colecție stufoasă de Emojiuri, GIF-uri și Stickere cu care să „argumentezi” schimburile mai aprinse de mesaje. Ba chiar există și indicator de online/offline, WhatsApp pregătind opțiunea Last Seen cu indicarea precisă a numărului de minute trecute de la ultima activitate.
Revenind la interconectarea Stories-urilor Instagram și WhatsApp, sursa zvonului declară în rețeaua X că funcționalitatea va debuta în scurt timp, oferind utilizatorilor Instagram încă o modalitate a-și face cunoscute postările unui număr cât mai mare de urmăritori. De asemenea, merită amintită și opțiunea distribuirii cross-post a imaginilor Instagram în rețeaua Threads, Meta încercând astfel să-și asigure un avantaj în fața rivalului X/Twitter.

